Motto: Einstein a redescoperit
religiozitatea cosmică.
Ce termeni folosim?
Revoluţia lunară
Durata tranzitelor în Case
foto: Viocomsa
„Astrologia
mediază un proces de autocunoaştere la care are acces oricine, oricând.”
Dacă
acceptăm termenul de destin sau soartă înseamnă că avem o dezvoltare programată
pe care nu facem decât s-o urmăm în mod automat. Care ar fi rostul? O entitate
are permanent posibilitatea de a lua anumite decizii care îi pot influenţa
complet existenţa ulterioară.
Astrologia
trebuie situată alături de metafizică şi înţeleasă prin prisma ei. Ea nu se
exprimă prin elemente cantitative, fizice sau palpabile, ci prin simboluri, iar
ele nu depind de spaţiu sau timp. Cu ajutorul ei se pot interpreta elementele
cele mai diverse. Ea face parte dintr-o
variantă esoterică a Kabbalei, variantă „populară” sau accesibilă neofiţilor.
În
metafizică nimic nu are început sau sfârşit. O entitate nu se naşte, ci numai
corpul fizic se naşte, iar entitatea se încarnează. Iată un exemplu: În mod
obişnuit nu facem diferenţa dintre corpul fizic şi spirit, le confundăm ca şi
cum hainele noastre ar fi noi înşine. Vibraţia corpurilor spirituale este mult
prea înaltă pentru a se putea manifesta în Planul Fizic sau Planul
Manifestărilor. Pentru a se putea manifesta într-un asemenea plan entitatea are
nevoie de un corp fizic. Corpul acesta fizic este un instrument, un vehicul, nu
absolutul, este ca şi cum am folosi o maşină pentru a ne deplasa. Maşina
îndeplineşte toate comenzile noastre, însă nu se identifică cu noi. În lungul
drum al cunoaşterii, folosim multe astfel de maşini, care, fiecare fac parte
dintr-o experienţă.
Astrologia
este un instrument prin care o entitate îşi deconspiră programul pentru care
s-a încarnat şi într-o modalitate prin care putem beneficia în mod conştient de
lecţiile noastre spirituale. Astrologia
nu-şi arogă ici un drept de atotcunoaştere, ci mediază un proces de
atotcunoaştere la care are acces oricine, oricând. În procesul de
individualizare metaforele, alegoriile sau „vălurile” se ridică, astfel încât
prin asumarea responsabilităţii, fiecare devine liber.
În
lipsa metafizicii, astrologia devine doar o superstiţie nefondată.
Ce termeni folosim?
Astrograma sau
harta natală – un desen constând într-un cerc
zodiacal, Planete, Casele astrologice, Nodul nord lunar, Lilithul şi alte puncte
arabice, calculat pentru o anumită zi, lună, an, oră şi localitate
corespunzătoare naşterii.
Longitudinea Planetei – poziţia
în grade şi minute – a Planetei din Efemeride trecută în dreptul coloanei
longitudine.
Revoluţie solară – metodă de
previzionare ce foloseşte ideea că programul unui nativ (individ) se stabileşte
sau înnoieşte în fiecare an, atunci când Soarele tranzitează Soarele natal.
Gradul Soarelui pentru anul A trebuie să fie egal cu Gradul Soarelui (GS)
natal.
Progresia planetară – metodă de
previzionare care utilizează metoda „o zi=un an” la modul concret; din poziţia
Soarelui după 24 de ore de la naştere (exprimată în grade, minute şi secunde)
se scade poziţia Soarelui la naştere (exprimată identic). Rezultatul se împarte
la 12 luni, câte sunt într-un an, la zilele dintr-o lună şi la orele dintr-o
zi. Fiecare dintre coeficienţi se adună la poziţia iniţială (de naştere) a
Soarelui, în măsura în care dorim să aflăm poziţia Soarelui la un anumit
moment. Rezultatul se foloseşte pentru a crea o corespondenţă pentru poziţia
Soarelui (la fel se calculează şi pentru celelalte Planete), într-un moment
ulterior naşterii faţă de poziţia natală (a Planetelor).
Revoluţia lunară sau lunaţia – identic
ca şi la revoluţia solară, dar de data aceasta se foloseşte Gradul Lunii (GL).
Tranzit – semnifică un aspect sau
suma aspectelor (câteodată se subînţelege conjuncţie) ale unei Planete la un
anumit moment ulterior naşterii, cu o Planetă natală.
Puncte arabice – o influenţă,
alta decât a unei Planete, calculată cu ajutorul Ascendentului (AS), la care se
adaugă o diferenţă unghiulară a două Planete, care diferă după natura punctului
arabic. Este un punct calculat matematic, nu-l găseşti pe cer, aşa cum vezi
stelele şi planetele, dar arabii, abili şi buni la matematică, cum sunt, le-au
„găsit”.
Ciclurile planetare - …Planeta
traversează întreg cercul zodiacal şi apoi revine la poziţia iniţială, moment
în care se încheie ciclul.
Ciclul Soarelui – este ciclul
anotimpurilor: vara, toamna, iarna şi primăvara. Soarele este singura Stea pe
care o folosim în interpretarea horoscopului, iar influenţa lui este majoră.
Simbolizează spiritul, unitatea,
divinitatea, vitalitatea. Toate celelalte Planete focalizează energia şi indică un anumit aspect sau o latură a
spiritului.
Metode de previzionare
…Sunt
diferite, dar toate includ trei termeni: harta natală, revoluţia şi
tranzitele. Pentru astrograma natală este necesar anul, luna, ziua, ora
naşterii şi localitatea în care ne-am născut
Harta natală cuprinde Planetele, Casele
astrologice, Nodul nord lunar, Lilithul şi alte puncte arabice (calculate
pentru o anumită zi, lună, an, oră şi localitate corespunzătoare naşterii).
Revoluţia solară
Revoluţia solară cuprinde o nouă hartă în care gradul solar
(exprimate în grade, minute şi secunde) din revoluţie trebuie să fie egal cu
gradul solar din harta natală. Din această condiţie de egalitate rezultă o
anumită oră, care determină o nouă
hartă, pe care o desenăm folosind coordonatele localităţii în care se află
nativul în momentul respectiv.
Generalităţi despre revoluţie. Revoluţia
fie solară, fie lunară se interpretează ca şi cum este vorba de o temă natală,
dar ea nu este singurul element al interpretării previziunilor, ci alături de
ea mai sunt aspectele Planetelor din revoluţie cu Planetele natale şi
tranzitele (aspecte ale Planetelor cu Planetele natale), care se întind pe o
anumită durată de timp (de exemplu anul 1999).
Revoluţia solară indică date generale
ale anului. Prin interpretarea ei putem determina care sunt evenimentele
principale, care constituie o continuare a celor anterioare, şi care pot
deschide noi perspective pentru anii care urmează. Acelaşi lucru se poate
calcula şi în cazul unei luni, care durează aproximativ 28 de zile, deci nu
este vorba de o lună la propriu… Tranzitele pentru revoluţia solară respectivă
se încheie la conjuncţia Soare-Soare natal a anului următor. Revoluţia solară
are loc aproximativ pe aceeaşi dată cu aniversarea, plus sau minus o zi, evident
ora se schimbă, dar în anumite cazuri mai deosebite, poate fi aceeaşi. Ultimul
caz se întâmplă o dată la câţiva ani şi, dacă Ascendentul se suprapune peste
cel natal, rezultă un an important din viaţa nativului. Ascendentul revoluţiei
solare depinde de localitatea în care ne aflăm
în momentul conjuncţiei Soare anual -Soare natal.
Revoluţia lunară
În cazul
lunaţiei, gradul Lunii din revoluţia lunară trebuie să fie egal cu gradul lunii
din harta natală. De aici rezultă o oră, la care adăugăm data şi localitatea în
care se află nativul în momentul respectiv. Astrograma lunaţiei indică
posibilităţile din luna respectivă, prin lunaţii putem fixa mai precis
evenimentele care pot avea loc în anul respectiv.
În studiul nostru mai avem nevoie de
încă un element: tranzitele. Un
eveniment major rezultă prin toate cele trei metode.
De exemplu, dacă apare un aspect cu o
indicaţie în privinţa sănătăţii în revoluţie, el nu va afecta prea puternic pe
nativ, dacă nu există o predispoziţie natală care să confirme acest lucru.
Semnul în care se află o planetă afectată indică dacă evenimentul este mai
puternic (pozitiv sau negativ) sau mai slab, după cum planeta se află în
domiciliu-exil, exaltare-cădere sau trigonocraţie.
Vârsta planetară
În cadrul temei unui nativ, aspectului
aceleiaşi planete este mai puternic la o vârstă decât la alta. Un aspect care
indică căsătoria este „inofensiv” la vârste mici. Conjuncţia Lună-Saturn poate
aduce o atingere gravă la sănătate pentru un bebeluş sau un om în vârstă, dar
care nu are acelaşi efect puternic pentru un om în floarea vârstei.
O vârstă planetară durează 7 ani şi
este guvernată de o planetă.
Între 0-7 ani este vârsta Lunii – corespunzătoare
dezvoltării corpului fizic; la 7-14 ani este vârsta lui Mercur – corespunzătoare dezvoltării intelectuale, între
14-21 ani vârsta lui Venus – viaţa
afectiv-emoţională, 21-28 de ani vârsta
Soarelui cu maturitatea, 28-35 de ani vârsta
lui Marte – subliniază dinamica şi determinarea în floarea vârstei; 35-42 vârsta lui Jupiter – dezvoltarea şi
extinderea personalităţii şi 42-49 vârsta
lui Saturn – organizare şi strategie.
Vârstele planetare nu depind de
longitudinea planetelor, ci sunt observaţii prin care, se statuează faptul că
la o anumită categorie de vârstă, aspectul planetei care guvernează vârsta este
considerat cel mai activ. În cadrul unui ciclu cei 7 ani sunt guvernaţi în
felul următor: primul an de către planeta a cărei vârstă este, apoi de planeta
care îi urmează acesteia în şirul următor: Lună, Mercur, Venus, Soare, Marte,
Jupiter, Saturn, iar de la ultima planetă din şir, aceasta se reia (după Saturn
urmează din nou Luna).
Durata aspectelor
Dacă este vorba de tranzitele
Soarelui, aspectele cu planetele natale durează cam trei zile, pentru Lună
câteva ore, pentru Mercur şi Venus – tot de ordinul zilelor, dar este dificil
de precizat din cauza mişcării lor retrograde. Practic un aspect poate avea loc
de trei ori, într-o perioadă scurtă de timp, din cauza mişcării retrograde. În
afară de Soare şi Lună toate celelalte Planete pot fi retrograde.
Prin mişcare retrogradă se înţelege o Planetă
care are o viteză relativă negativă sau este mai lentă decât cea la care ne
raportăm. Se subînţelege că ea nu se întoarce în sens opus.
De la Marte, aspectele cu Planetele
natale au o durată de aproape o lună,
sau de câteva luni, pentru Saturn un an, iar de la Uranus durata este de
câţiva ani, iar pentru Neptun şi Pluto durata creşte.
Tranzitul Soarelui, care se repetă în
fiecare an aproximativ la aceeaşi dată, nu este semnificativ, decât dacă are
loc cu o Planetă natală care este tranzitată de o Planetă grea. Totuşi, prin el
rezultă o dinamică caracteristică fiecărui nativ. Tranzitul Lunii nu poate
intra în interpretarea unui an, repetându-se la fiecare 28 de zile, iar când
vorbim de el, vorbim de 50 de aspecte (5 aspecte înmulţit cu 10 planete), Plus
cele pe care le face Ascendentul şi cu Mijlocul Cerului, care practic au o
influenţă asupra revoluţiei lunare sau previziunilor pentru o zi.
Pe durata unui an influenţa majoră
este indicată de tranzitul Planetelor grele, iar aspectele indicate de ele pot
afecta pe nativ, câteva luni sau mai mulţi ani. Determinarea precisă a
evenimentului indicat de un astfel de tranzit apare din datele revoluţiei
solare sau lunare.
Durata tranzitelor în Case
Conjuncţia marchează începutul şi sfârşitul unui ciclu,
care pentru Soare durează un an, pentru Lună – 28 de zile, pentru Mercur şi
Venus tot în jur de 1 an (peste un an), pentru Marte 2 ani şi jumătate, pentru
Jupiter 12 ani, pentru Saturn 28 de ani, pentru Uranus 84 de ani, pentru Neptun
şi Pluto – peste 100 de ani.
Cunoscând durata unui ciclu şi
împărţindu-l la 12 Case, rezultă tranzitul Planetei într-o casă. Deci, pentru
Soare cam o lună, pentru Lună peste două zile, pentru Mercur şi Venus câteva
zile. Mai departe durata este tot mai mare şi variază foarte mult din cauza
mişcării retrograde a unei Planete.
ambele parti: Conspect dupa Astrologia in Noua Era -Ed. Safire,1994 - autor Dan Ciupercafoto: Viocomsa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu