Faceți căutări pe acest blog

luni, 19 octombrie 2020

O introducere a fenomenului Q: Răzvrătirea împotriva răzvrătiților ajunși la putere

O introducere a fenomenului Q...

WWG1WWA! Unde merge Unul, ajungem Toți!

Dacă lucrăm împreună Dumnezeu câștigă!

De la începutul anului 2016, odată cu acutizarea controverselor generate de incidentele apărute în campania electorală americană din 2016, a devenit evidentă îndârjirea presei de stânga împotriva președintelui nou instalat - Donald Trump.

În media socială şi pe unele forumuri controversate şi-a făcut apariția un personaj (poate colectiv) care a atras imediat atenția prin temele explozive pe care le propunea, continuând seria subiectelor controversate, unele etichetate drept "teorii ale conspirației", altele fiind preluate şi demonstrate de publicații mainstream.

Fenomenul apariţiei teoriilor bizare, de care mass media mainstream fuge, nu este nou - el a inundat platformele sociale mai ales după 9/11, moment în care o mare parte a publicului american a părut, pe bună dreptate, că își pierde încrederea în publicațiile mainstream. Apoi a continuat în era Barack Obama, când SUA a fost condusă de - probabil - cea mai coruptă administrație din istoria sa, generând evidente întrebări care nu au putut fi îndepărtate doar prin simpla etichetare conspiraționistă.

Grupuri care au lansat controverse au fost multe de-a lungul ultimilor 20 de ani, inclusiv faimosul colectiv de hackeri Anonymus, dar ce face "fenomenul Q" distinct este o combinație de răzvrătire socială cu scurgeri de informații care par că provin de la surse extrem de bine informate din interiorul uneia, sau mai multor agenții de intelligence, lucru care a născut inclusiv întrebări legate de un eventual război ascuns care se duce în sânul comunității de intelligence. Peste toate acestea, o interesantă orientare ideologică, deși lipsită de coerență.

Pe măsură ce "fenomenul Q" a luat amploare, s-a întins pe mai multe continente, susținătorii săi afișând bannere în Hong Kong-ul controlat de China, Liban, sau Franța vestelor galbene rupte în bătaie de poliție. O scurtă prezentare a apariţiei, agendei, temelor şi modului inedit în care se desfășoară acest fenomen social care a reținut atenția unui număr mare de utilizatori ai internetului a oferit-o Deborah Franklin într-un articol prezentat mai jos.

**************************

Deborah Franklin, The American Thinker:

Q a apărut pentru prima dată în octombrie 2017 pe un forum online anonim numit 4Chan, unde a postat mesaje care implicau cunoștințe top-clearance despre evenimentele viitoare. 3.000 de mesaje mai târziu, Q a creat un portret tulburător, cu mai multe fațete, al unei structuri globale a criminalității, care operează cu impunitate. Fanii lui Q din comunitatea QAnon analizează fidel fiecare detaliu al mesajelor Q, care sunt compilate pe internet.

Mass-media mainstream a publicat sute de articole care-l atacă pe Q susținând că este o conspirație bizară a dreptei, în special după ce președintele Trump a părut să confirme public conexiunea cu acesta: la un miting din Carolina de Nord în 2019, Trump a atras atenția asupra unui bebeluș care purta un combinezon cu un Q mare pe el.

În ultimele săptămâni, ritmul cu care Trump subliniază conexiunea cu Q s-a accelerat, președintele preluând pe Twitter mesaje ale adepților lui Q de douăzeci de ori într-o zi. Trump a preluat mesaje ale fanilor lui Q în anunțurile sale şi a folosit chiar una dintre frazele des folosite de Q („Acești oameni sunt bolnavi”) la mitingurile sale. Avocatul președintelui, Rudy Giuliani, a preluat şi el mesaje ale fanilor lui Q.

Q a observat că mass-media nu îi pune niciodată lui Trump întrebarea evidentă: Ce părere ai despre Q? Pentru adepții lui Q, motivul pentru care nu întreabă este evident. Le este frică de răspuns.

Între timp, influența lui Q continuă să se răspândească. Protestatarii din Hong Kong, Iran şi Franța au afișat bannere cu Q şi au scandat frazele sale. Revelațiile lui Q au ajuns să unească oameni din întreaga lume care doresc libertate.

Dacă nu ați auzit de Q, sau știți despre el doar din atacurile presei, aș dori să ofer o scurtă introducere a acestui fenomen extraordinar. L-am urmărit pe Q de la primul mesaj (în engleză este numit drop) şi am devenit din ce în ce mai impresionată de acuratețea, larghețea şi profunzimea mesajelor sale. Fanii lui Q au fost pregătiți cu mult timp în avans de perioada de detensionare a relațiilor SUA cu Coreea de Nord, de deflația molohilor din Iran şi de descoperirea corupției politicienilor americani democrați în Ucraina. Fanii știau foarte multe despre activitățile lui Jeffrey Epstein înainte ca publicul să audă şi anticipau dezvăluiri şi mai șocante. După cum îi place lui Q să spună, „Viitorul dovedește trecutul”. Pe măsură ce predicțiile lui Q devin realitate, acestea conferă credibilitate retroactivă întregii narațiuni.

Adepții lui Q sunt de părere că totul nu este altceva decât o operațiune de intelligence militar, prima de acest gen, al cărei obiectiv este de a oferi publicului informații secrete. Mulți adepți ai lui Q cred că echipa lui Q a fost fondată de amiralul Michael Rogers, fostul director al NSA şi fost comandant al Comandamentului cibernetic american. Unii susțin că Dan Scavino, directorul social media al Casei Albe, ar face parte din echipă, deoarece calitatea excelentă a textelor lui Q are sclipirea unui expert în comunicare.

Q este o nouă armă în jocul războiului informațional, ocolind o presă adesea ostilă şi un guvern corupt, reușind să comunice direct cu publicul. Gândiţi-vă la Q ca la un tovarăș al twitter-ului lui Trump. În timp ce Trump comunică direct şi frontal, Q este criptic, alunecos şi subtil, oferind doar indicii care cer mult context şi necesită ca ascultătorii să facă multe conexiuni.

Iată modul în care funcționează: Q postează mesaje (cunoscute şi sub numele de drops, în traducere „picături” sau „firimituri”) pe un forum online anonim, care sunt discutate, analizate şi criticate de către membrii forumului (forumul s-a schimbat de câteva ori după atacuri online masive). Sute de conturi de socializare răspândesc apoi cea mai recentă postare a lui Q către fanii din toată lumea, care transmit cercetările, analizele şi interpretările celor mai recente informații transmise de Q.

Am compilat o listă cu cele mai cunoscute fraze folosite de Q şi am încercat să le pun în context.

Marea Trezire: Trăim într-o perioadă unică în care cetățenii obișnuiți din întreaga lume colaborează pentru a înțelege şi expune sistemul corupt care ne conduce. Sistemul prosperă prin înșelăciune, iar sarcina copleșitoare a Marii Treziri este să-i înțeleagă minciunile şi să dezvăluie adevărul.

Prima fază a Marii Treziri este conștientizarea existenței Deep State (Statul Profund) - entitățile guvernamentale interconectate care operează în afara legii pentru a-şi extinde propria putere. Alegerile şi opinia maselor nu au impact asupra capacității Statului Profund de a-şi aplica agenda.

A doua fază a Marii Treziri investighează alianța Statului Profund cu alte sectoare puternice: mass-media, industria filmului de la Hollywood, organizații de caritate şi non-profit, școli publice şi universități, organizații religioase, instituții medicale, științifice şi financiare şi corporații multinaționale. Această fază poate fi dureroasă, pe măsură ce descoperi că „cei în care ai încredere cel mai mult” (conform unei fraze a lui Q) te înșală. Celebrități iubite, lideri religioși, medici, educatori, inovatori şi binefăcători sunt membri ai marii înșelăciuni.

A treia fază a Marii Treziri este poate cea mai dureroasă dintre toate. Oamenii care ne guvernează nu sunt doar creaturi amorale, care ne consideră daune colaterale în eforturile lor pentru a obține bani şi putere. Este mai înfricoșător de atât. Potențații pe care îi servim încearcă în mod activ să ne facă rău. Acesta este obiectivul lor. Suntem atacați în mod coordonat.

De la întuneric către lumină: Q ne spune că lucrul de care se tem cel mai mult conducătorii noștri este expunerea. Scoaterea crimelor din întunericul protejat în lumina cercetărilor publice le distruge puterea de a înșela. Pe măsură ce puterea lor se estompează, întunericul lumii noastre divizate şi violente va ceda luminii libertății, cooperării şi păcii.

Unde merge unul, ajungem cu toții (WWG1WGA): Cea mai faimoasă frază a lui Q exprimă natura egalitară mondială a mișcării. Fiecare țară suferă de opresiunea sistemului, iar întreaga lume va beneficia de o renaștere a libertății. În această mișcare unică, cetățenii anonimi lucrează în colaborare cu liderii militari de rang înalt şi cu președintele, şi contribuțiile tuturor sunt apreciate. Când comentatorii de pe forum i-au mulțumit lui Q pentru serviciul său, Q a răspuns că nimeni nu este mai presus şi nimeni nu este mai prejos. „Lucrăm pentru tine”.

Acești oameni sunt bolnavi. Poate că aspectul cel mai dificil al Marii Treziri este acceptarea nivelului de depravare al conducătorilor noștri, pe care Q îl numește Cultul. Povestea lui Jeffrey Epstein a ajutat la conștientizarea unora dintre crimele elitei. Templul misterios de pe insula lui Epstein indică posibile revelații viitoare care sunt înfricoșătoare. Fanii lui Q cred că acest Cult se angajează în practici rituale care includ vărsarea de sânge şi care răpesc inocența copiilor. Boala din sufletul lor prosperă în condiții de brutalitate, război şi teroare. Aceste dezvăluiri vor fi dificile pentru public.

Ai încredere în plan. Se presupune că liderii militari care au creat Q şi care l-au protejat pe Trump pe parcursul alegerilor şi de-a lungul președinției au creat o cale precisă spre victorie. În ciuda aparentului haos al evenimentelor zilnice, au loc victorii în mod constant. Planul include manevre ofensive împotriva puterii financiare a Cultului, a poziției sale legale, a lanțurilor umane de aprovizionare şi a capacității sale militare. Și, de o importanță crucială, planul atacă marea capacitate a Cultului de a controla versiunea oficială care modelează credința publicului. În acest joc - cu o miză importantă - al războiului informațional, Q joacă un rol esențial, prin faptul că dă putere cetățenilor obișnuiți (ca mine) permiţându-le să răspândească adevărul.

Vă vor divizați. Ura care crește între rase, clase, grupe de vârstă, religii şi partide politice este promovată intenționat de Cult. Cu cât suntem mai divizați şi concentrați să ne atacăm reciproc, cu atât devenim mai slabi. Q ne îndeamnă să rămânem uniți şi să luptăm împotriva Cultului, nu între noi.

Vă consideră oi. Cultul crede, după cum spune Q, că „lumea urmează starurile” - celebritățile din mass-media, Hollywood şi mediul academic care vă spun, în mod coordonat, ce trebuie să credeți. Disprețul lor față de oameni îi face să fie încrezători că vă pot controla şi că vă pot face să urmați orice agendă. Q, pe de altă parte, oferă doar indicii şi poate fi înțeles doar prin gândire critică de înaltă calitate, stimulată de critici şi reevaluări constante ale oamenilor. Esența curentului Q este să facă lumea să gândească.

Mai mult decât vă puteți imagina. Extindeți-vă gândirea. Q ne încurajează să reevaluăm tot ceea ce credem că știm. Cultul ar putea data din timpuri străvechi şi, prin familiile sale puternice, este posibil să fi manipulat evenimente istorice în moduri pe care nu le-am bănuit. Este de asemenea posibil ca ei să dețină tehnologii avansate şi metode de tratament care nu au fost făcute publice. Un aspect care poate fi „mai mult decât vă puteți imagina” este scara insondabilă a furtului din bugetele naționale, întrucât fondurile pentru ajutor extern şi războaie ajung în final în buzunarele Cultului.

Urmăriți demisiile. Dincolo de aparențe, are loc o epurare vastă şi profundă a jucătorilor corupți. Q ne-a cerut să urmărim demisiile pentru a înțelege întinderea operațiunilor (un site web care a preluat solicitarea sa: www.resignation.info). Demisiile, pensionările şi decesele neașteptate ale unor jucători importanți din politică, mass-media, organizații de caritate şi corporații indică posibile tranzacții făcute în liniște, fără ostentația publică a arestărilor. Pentru mine, o demisie notabilă este ieșirea bruscă a lui Eric Schmidt din Google, care a primit puțină atenție din partea presei. Schmidt şi-a dat demisia pe 21 decembrie 2017, în aceeași zi în care președintele Trump a semnat un ordin executiv prin care se declară o situație de urgență națională legată de „abuzurile grave privind drepturile omului şi corupția din întreaga lume”. Un context suplimentar pentru demisia lui Schmidt - el a apărut aparent într-un rol consultativ, în Coreea de Nord, alături de Bill Richardson, fostul guvernator al New Mexico, stat în care Epstein avea o fermă secretă. Richardson a fost acuzat de abuz sexual de către una dintre victimele lui Epstein.

Nevoia de simboluri le va aduce distrugerea. Cultul folosește deseori anumite simboluri, care pot servi unor nevoi ritualice, dar care îl fac vulnerabil la detectare. Adepții lui Q sunt familiarizați cu coarnele în formă de Y, care imită coarnele zeului-țap Baphomet, bufnițele, piramidele, ochiul în vârful unei piramide, pantofii roșii, degetele bandajate şi alte simboluri care se repetă, inclusiv misteriosul ochi învinețit care afectează atât de mulţi oameni celebri. Armata lui Q cunoaște şi simbolurile pedofile codificate enumerate de FBI. Când Q a atras atenția asupra designului templului lui Epstein, adepții săi au remarcat cât de asemănător este cu designul decorului unui talk-show celebru. Iar inelul roșu de pe mâna teroristului mort Qassam Soleimani i-a determinat pe urmăritorii lui Q să compileze imagini cu inele similare de pe mâinile unor oameni puternici. O sursă excelentă pentru înțelegerea modului în care aceste simboluri sunt încorporate în cultura pop, care vizează tinerii prin videoclipuri muzicale, emisiuni TV şi filme, poate fi găsită pe site-ul vigilantcitizen.com.

Nimic nu poate opri ceea ce vine. Nimic. Urmează durerea. Titlurile din orice zi pot părea descurajatoare pentru cei care doresc ca justiția să prevaleze. Dar aceste neplăceri sunt temporare, întrucât un justițiar se îndreaptă către noi. După cum îi place lui Q să spună: Avem totul. Cantități enorme de probe irefutabile îi așteaptă pe infractorii care încearcă să se sustragă din fața Instanței. Pentru cei care se îngrijorează de capacitatea lui Trump de a depăși cu bine punerea sub acuzare (pentru a fi demis), frauda electorală şi încercările de asasinat, Q ne asigură: Patrioții sunt în control, şi niciun fel de trucuri legale nu îi pot ajuta pe infractori să scape de judecata finală a dezgustului public. Q ne promite că va veni ziua în care ei nu vor mai putea merge pe stradă.

Voi sunteți știrile acum. „Fake news-urile” criticate de președintele Trump își pierd credibilitatea şi audiența în zilele noastre. Q a dat în vileag acele mesaje (drops) care se trimit la 4 dimineața şi care oferă punctele de pe agenda zilnică a personalului din presă, astfel încât aceștia să poată trâmbița, ca papagalii, aceeași propagandă. Q a numit, de asemenea, diverși jurnaliști despre care spune că iau mită. Mass-media este concentrată în cadrul a șase companii puternice; pe de altă parte, armata Q este vastă, voluntară şi anonimă. Q ne asigură că eforturile noastre de diseminare a adevărului prin intermediul social media şi al conversațiilor cu familia şi prietenii au un impact imens. Acum noi suntem știrile.

Știm ce se întâmplă în final: Dumnezeu câștigă. De multe ori, Q ne-a cerut să ne rugăm. El a citat faimoasele texte biblice din Efeseni 6:12, „Căci nu ne luptăm împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a puterilor, împotriva conducătorilor întunericului acestei lumi, împotriva răutății spirituale din poziții înalte”.

Trăim vremuri epocale. Este reconfortant şi faptul că Q își face un punct de onoare din a ne aminti că: dacă lucrăm împreună, Dumnezeu câștigă.

 Sursa: Epoch Times Romania

http:// epochtimes-romania.com                                      

Sursa foto: https://external.fotp3-3.fna.fbcdn.net/

 

joi, 15 octombrie 2020

TRĂIM (ÎNTR-O IMENSĂ MINCIUNĂ CA) ÎNTR-O HOLOGRAMĂ (I)


TRĂIM ÎNTR-O HOLOGRAMĂ (I)

450 000 DE ANI DE MINCIUNĂ…

Tot acest calvar, toată acesta minciuna perpetuă, tot acest Matrix holografic în care trăim, a început cu 450 000 de ani în urmă, odată cu venirea pe Pământ, a extratereștrilor Anunnaki …
Nu doar că au hibridizat rasa umană, nu doar că ne-au blocat 8 dintre cele 12 spirale de ADN (unii autori vorbesc de două plus 7 catene ADN... În total nouă..) cu care am fost înzestrați de către forțele ce guvernează Universul … ci ne-au băgat într-o beznă, într-o ceață a necunoașterii, a neputinței, a dependenței față de un SISTEM creat cu scopul de a ne manipula, de a nu ști faptul că facem parte dintr-o imensă: „FERMA UMANĂ”.
O fermă din care Anunnaki și Reptilienii se hrănesc de 450 000 de ani …
Cum au reușit acest lucru?
Ne-au șters toată istoria, au modificat-o așa cum le-a convenit lor!
Au inventat o altă istorie !
Au inventat: banii, religiile, rasele, clasele sociale, regi, împărați , președinți, partide…. totul pentru a ne controla, pentru a ne menține într-o sclavie continuă !
Ne-au mințit dintotdeauna! Și aceasta minciuna continua și în ziua de azi, datorita slugoilor lor: Illuminati, Masoni, Iezuiți, Sioniști…etc, slugoi hibrizi, reptile satanice, ce au ca scop, menținerea umanității într-o ”bezna” continuă …

CAPITOLUL 1 . ”TRĂIM ÎNTR-O IMENSĂ HOLOGRAMĂ” …
Tribul ”Dogon” – Mali, conservă și în ziua de azi, legende ce vorbesc despre: ”Zei ce au venit pe Pământ, de pe o planeta ce gravitează în jurul stelei Sirius B (Constelația Câinele Mare)…”.
Sirius B, NU SE VEDE CU OCHIUL LIBER!!!
Aceasta stea, a fost descoperita relativ recent, cu ajutorul telescoapelor de înaltă performanță!
Același trib, spune, că strămoșii lor vedeau Inelele lui Saturn și sateliții lui Jupiter!!! Și, aceste legende vin de sute de mii de ani din trecut! Și, Tribul Dogon, nu are acces la pagina web – NASA, și nici nu a auzit de Wikipedia lui Rockefeller …
Primul lucru, pe care l-au făcut Anunnaki, când au ajuns pe Pământ, a fost crearea UNEI IMENSE HOLOGRAME, A UNUI BLUE BEAM, ce înconjoară toată planeta!!!
Sunt, sute de astronomi ce aduc în discuție faptul că, din cele peste 150 de miliarde de stele ce ne înconjoară (spațiul apropiat), ființa umană poate vedea, cu ochiul liber, maxim 6 000 de stele! Și asta, cu condiția de a te afla într-un loc cu contaminare lumínică ”zero”.

Până și cerul ni-l ascund, pentru a ne ”rupe” legătura cu Universul, pentru a ne face să privim doar în jos, să mergem pe strada cu capurile plecate… ca niște sclavi ce suntem…
Ne-au spus că am ajuns pe Luna (de șase ori !), după care, tot ei, ne-au spus că , acest lucru ar fi imposibil, în primul rând că nu am deține tehnologia necesara înfăptuirii unei astfel de călătorii prin spațiul exterior și în al doilea rând că nu putem trece de:
”Centura de Radiații” – Van Allen (James).
HA !!! Deci, peste 50 de rase extraterestre, pot veni și pot pleca (înspre și dinspre Pământ), trecând prin ”Centura de Radiații”, de câte ori li se scoală , fără a păți nimic !
Și nu numai extratereștrii (ce se presupune a deține tehnologii mai avansate față de noi), ci si banalele microorganisme ce sunt aduse pe Pământ de către: asteroizi și comete, pot trece, nevătămate, prin acest rahat de ”centura ” a lui Van Allen… Să ne intre bine-n cap! Omul este cea mai proastă și cea mai slabă ființă din Univers, condamnată să trăiască într-un sclavagism etern, iar: ”Centura Van Allen”, este : ”GARDUL ELECTRIFICAT”, ce înconjoară ”ferma”, pentru ca vitele să nu scape… Pentru că așa vor ”ei ”…
Când au fost descoperite : ”Bilele Ottosdal – Sferele lui Klerksdrop”, marionetele de știință (prostituatele Illuminati-lor), au spus ca : ”aceste sfere sunt, un rezultat natural… al naturii”
Păi, căcaților în ploaie de Illuminati, aceste bile (sfere) sunt realizate dintr-un aliaj: nichel - pirofilită ! NATURA NU POATE PRODUCE ACEST ALIAJ !!! Și, știți ce vechime au aceste ”sfere”? 2 miliarde 800 de milioane de ani!!! Și pe noi ne ”învață ”, că acum 2 miliarde 800 de milioane de ani, pe Pământ nu exista viața, încă nu apăruse nicio formă de viață !
Ne-au mințit că, omul a folosit încălțămintea, pentru prima dată , acum 12 000 de ani. Atunci, de ce: William Meister, a descoperit în Antelope Springs – Utah (SUA), urme ale unei ființe umanoide, ce purta pantofi! Aceste urme, au o vechime de 500 de milioane de ani!!! Se întâmpla, pe când, pe Pământ, cantitatea de CO2, era de 9000 ppm, iar acum este de 381 ppm. Cine contamina planeta (de 20 de ori mai mult ca in prezent ), cu 500 de milioane de ani în urmă? Și, cine purta pantofi, pe timpul dinozaurilor?!
În Toprakkale – Turcia, s-a descoperit o sculptură în piatră, ce reprezintă o nava spațială. Vechimea acesteia, 3000 de ani! Bună imaginație mai aveau strămoșii turcilor! Probabil că fumau opium sau marijuana… în timp ce sculptau nave spațiale!
În Kimberleys – Australia, a fost descoperit, într-o peșteră, un chip de astronaut, ce mie mi se pare a semăna izbitor de mult cu ”sfinții” ce apar pictați în biserici, mânăstiri, catedrale… etc.
În Nepal, a fost descoperita : ”Farfuria lui Lalldoff ” – artefact pe care sunt pictate imagini cu extratereștri și nave spațiale! Vechime - 4000 de ani! Alții care fumau…
Lussac-les-Chateaux – Franța, în anul 1937 au fost descoperite o serie de graffiti, în care apar : dinozauri alături de bărbați, femei si copii, ce poarta îmbrăcăminte asemănătoare celei din ziua de azi: fuste, pantaloni, încălțăminte și chiar șepci! Vechime – 40 000 de ani!
”Tăblițele Gloselle” – Franța, asemănătoare celor sumeriene, doar că au o vechime de 15 000 de ani! De trei ori mai vechi decât cele din Sumeria! Illuminatul Zecharia Sitchin, nu s-a sinchisit să le traducă, deoarece acestea nu vorbesc despre stăpânii săi: Anunnaki !!!
Acambaro – Mexic, au fost descoperite 32 000 de piese în care apar figurine cu oameni vânând și chiar călărind dinozauri! Și nouă ne spun că, dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani… Illuminati, au zis că ar fi vorba de o frauda, un fals. Nu știu cine ar face ”o frauda”, pictând 32 000 de obiecte …


Autor: O. Stoian
Editare: Viocomsa Copyright (c)

Sursa Foto: https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/

miercuri, 14 octombrie 2020

Secretul cuvenit/convenit Ocultei (fragment)


 „Le vom păstra durata de viaţă scurtă şi mințile lor slabe în timp ce ne prefacem că facem contrariul. Vom folosi cunoștințele noastre despre știință şi tehnologie în moduri subtile, astfel încât ei să nu vadă niciodată ce se întâmplă. Vom folosi metale moi, acceleratoare de îmbătrânire şi sedative în alimente şi apă, de asemenea în aer. Vor fi acoperiți de otrăvuri oriunde se vor întoarce.

Metalele moi îi vor face să-şi piardă mințile. Vom promite că vom găsi un leac din multele noastre fonduri, şi totuși le vom da mai multă otravă. Otrăvurile chimice vor fi absorbite prin pielea idioților care cred ca anumite produse de igiena si înfrumusețare prezentate de marii actori si cântăreți, ca le vor aduce tinerețea veșnică pe chip si trup, şi prin gurile lor însetate si înfometate, le vom distruge mințile şi sistemele organelor interne de reproducere. Din toate acestea, copiii lor se vor naște ca si morți cu handicap si probleme deformate și vom ascunde aceste informații.
Otrăvurile vor fi ascunse în tot ceea ce-i înconjoară, în ceea ce beau, mănâncă, respiră şi poartă. Trebuie să fim ingenioși în a distribui otrăvurile pentru că ei pot vedea departe. O să-i învățăm că otrăvurile sunt bune - cu imagini amuzante şi tonuri muzicale la Tv. Cei pe care-i caută vor fi de ajutor. Îi vom înrola pentru a ne împinge otrăvurile.
Vor vedea că produsele noastre sunt folosite în film şi se vor obișnui cu ele şi nu vor ști niciodată adevăratul lor efect. Când vor naște, vom injecta otrăvuri în sângele copiilor lor şi îi vom convinge că-i ajutăm ! Vom începe mai devreme, când mințile lor vor fi tinere, vom ținti copiii lor cu ceea ce copiii iubesc cele mai mult, lucruri dulci.
Când li se vor descompune dinții, îi vom umple cu metale care le vor ucide mintea şi le va fura viitorul. Atunci când capacitatea lor de a învăța a fost afectată, am creat medicamente care îi vor face mai bolnavi şi le vor provoca alte boli, pentru care vom crea şi mai multe medicamente. Îi vom face docili şi slabi în fața noastră, prin puterea noastră. Ei vor crește deprimați, încet şi obezi, şi când vor veni la noi pentru ajutor, le vom da mai multă otravă.
Le vom concentra atenția asupra banilor şi bunurilor materiale, astfel încât ei să nu se conecteze niciodată cu sinele lor interior. Le vom distrage atenția cu curvie, plăceri externe şi jocuri video, astfel încât să nu fie niciodată una cu unitatea de toate. Mințile lor ne vor aparține, iar ei vor face cum spunem noi. Dacă vor refuza, vom găsi modalități de a pune în aplicare tehnologia care alterează mintea în viețile lor.
Vom folosi frica ca si arma noastră. Vom stabili guvernele lor şi vom stabili opunere în interiorul lor. Vom deține ambele părți. Ne vom ascunde mereu obiectivul, dar ne vom continua planul. Ei vor face munca pentru noi, iar noi vom prospera din truda lor.
Familiile noastre nu se vor amesteca niciodată cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie pur (pentru că așa este). O să-i facem să se omoare între ei când ni se vor împotrivi .
O să-i ținem separați de unitate prin dogmă şi religie. Vom controla toate aspectele vieți lor şi le vom spune ce să gândească și cum. Îi vom ghida cu amabilitate şi îi vom lăsa să creadă că se ghidează singuri.

Vom instiga la animozitate între ei prin facțiunile noastre. Când o lumină va străluci printre ei, o vom stinge prin batjocură sau moarte, ceea ce ne convine cel mai mult. Îi vom face să-şi sfâșie inimile reciproc şi să-şi omoare proprii copii. Vom realiza acest lucru folosind ura ca aliat al nostru, furia ca prietenul nostru. Ura îi va orbi în totalitate şi nu vor vedea niciodată că în conflictele lor, noi vom fi conducătorii lor.
Vor fi ocupați să se omoare unul pe celălalt. Se vor scălda în propriul sânge şi vor ucide vecinii, atâta timp cât vom vedea că ni se împotrivesc .
Vom beneficia foarte mult de acest lucru, căci ei nu ne vor vedea, căci ei nu ne pot vedea. Vom continua să prosperăm de la războaiele lor şi de moartea lor. Vom repeta acest lucru până când obiectivul nostru final este realizat. Vom continua să-i facem să trăiască în frică şi furie, le vom da imagini şi sunete. Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a realiza acest lucru. Uneltele vor fi furnizate de munca lor. O să-i facem să se urască pe ei înșiși şi pe vecinii lor.
Vom ascunde întotdeauna adevărul divin de la ei, că suntem cu toți unul. Asta nu trebuie să știe niciodată! Ei nu trebuie să știe niciodată că culoarea este o iluzie, trebuie să creadă întotdeauna că nu sunt egali. Picătură cu picătură, picătură cu picătură ne vom avansa obiectivul nostru. Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăția pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care vor fura mica libertate pe care o vor avea. Vom stabili un sistem de bani care îi va închide pentru totdeauna, ținându-i pe ei şi pe copiii lor în datorii.
Când îi vom interzice împreună, îi vom acuza de crime şi vom prezenta o poveste diferită lumii pentru că noi vom deține toată mass-media. Ne vom folosi mass-media pentru a controla fluxul de informații şi sentimentele lor în favoarea noastră. Când se vor ridica împotriva noastră, îi vom zdrobi ca pe niște insecte, pentru că ei sunt mai puțin de atât. Ei vor fi neajutorați să facă orice pentru că nu vor avea arme.
Vom recruta unii dintre ei pentru a ne duce planurile, le vom promite viața veșnică, dar viața veșnică pe care nu o vor avea niciodată pentru că ei nu sunt de noi. Recruții vor fi numiți "inițiați" şi vor fi îndoctrinați să creadă ritualuri false de trecere către tărâmuri mai înalte. Membrii acestor grupuri vor crede că sunt una cu noi, dar nu vor ști niciodată adevărul.
Ei nu trebuie să învețe niciodată acest adevăr pentru că se vor întoarce împotriva noastră. Pentru munca lor vor fi răsplătiți cu lucruri pământești şi cu titluri mari, dar niciodată nu vor deveni nemuritori şi nu ni se vor alătura, niciodată nu vor primi lumina şi nu vor călători printre stele. Nu vor ajunge niciodată în tărâmurile superioare, pentru că uciderea lor va împiedica trecerea spre tărâmul iluminării. Asta n-o să afle niciodată.
Adevărul va fi ascuns în fața lor, atât de aproape !
Oh, da, atât de mare va fi iluzia libertății, va fi că ei nu vor știi niciodată că sunt sclavii noștri.”
Din cartea "The secret Covenant".


Sursa Foto: https://scontent.fcnd1-1.fna.fbcdn.net/
Sursa Facebook: Andrei Sorin, Mulțumim!

joi, 8 octombrie 2020

ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA ANOUNYIMOUS YODA


ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA ANOUNYIMOUS YODA
CLARIFICĂRI
1. ARBORI AU FOST GĂSIȚI LA CIRCA 20 M SUB PĂMÂNT, CEEA CE ADEVEREȘTE SPUSELE YANKEULUI ROBERT J.WERMANN, CARE A CERCETAT ȘI A DAT DOVEZI LUMII ÎNTREGI CĂ POTOPUL LUI NOE A AVUT LOC LA MAREA NEAGRĂ, ÎN OLTENIA ȘI BĂRĂGAN.
POTOPUL A FOST PROVOCAT DE YEHOVA/ENLIL/ZEUS PT A DISTRUGE RASA DE LA MAREA NEAGRĂ ȘI GURILE DUNĂRII, DUPĂ CUM AFIRMĂ CU DOVEZI ȘI EVREUL DE ORIGINE ROMÂNĂ VICTOR KERNBACH.
DECI, PE INSULA BUYIAN/BOYIAN, OLT DE PE TERRA, CREȘTEA MARELE STEJAR PRIMORDIAL, ADICĂ UNDE ESTE BĂRĂGANUL AZI.
BĂRĂGAN ÎNSEAMNĂ CEL CE MERGE PE APE.
ENKI.EA AVEA CASA PE APE.
NISIPURILE BĂRĂGANULUI STAU MĂRTURIE.
2. ADEVĂRATUL DIAVOL NU ESTE ENKI.EA, CI YEHOVA REPTILOIDUL/ZEUS/ENLIL.
3. ENKI.EA ESTE UNA ȘI ACEEAȘI FIINȚĂ CU ODHYIN/THOR/THOT/POSEYIDON/CRONOS/SATURN/JUPITER/QUETZALCO.ATL/AZAZEL/SHAMAEL/THOR.AN/DONAR.I/DOR.ANI.
ESTE LUCIFERUL BIBLIC SATANIZAT DE POPI PRIN CEI DOI "A".
ASTFEL DIN MOȘ STAN A DEVENIT S(A)TAN(A).
DECI, MOȘ STAN/(S(A)TAN.(A) DIN LEGENDELE ROMÂNEȘTI ESTE ENKI.EA/LUCIFERUL BIBLIC, IAR FIUL SĂU MARDUK.RA ESTE REALUL IISUS NĂSCUT LA STÂNIȘOARA.
4. VATICANUL SĂ DEA PUBLIC CELE 4 EVANGHELII ALE MARIEI MAGDALENA PRECUM ȘI EVANGHELIA LUI IUDA ISCARIOTEANUL, CARE DESCRIU CLAR ȘI CU LUX DE AMĂNUNTE ORGIILE PEDOFILICE ALE HRISTOSULUI DIN RELIGII.
ȘI AUTORUL CĂRȚII CAVALERII NOBILEI BRESLE, PAVEL CORUȚ, LA URMA CĂRȚII SCRIE DESPRE MARIA MAGDALENA ȘI FAPTELE DE PEDOFILIE ALE HRISTOSULUI DIN RELIGII.
ACEST HRISTOS NU A FOST RĂSTIGNIT NICIODATĂ. EL A FOST FUGĂRIT DE SANHEDRIN ÎN SHRINAGAR ÎMPREUNĂ CU SOȚIA SA, MARIA MAGDALENA.
DECI,
MARIA MAGDALENA A FOST SOȚIA HRISTOSULUI PEDOFIL DIN RELIGII, AȘA CUM REIESE DIN EVANGHELIILE EI DE LA VATICAN.
HRISTOSUL DIN RELIGII A FOST UN GOLAN EVREU DIN SECTA ESSENIANĂ IR SONIR/FII GHEȚII, DERIVATĂ ȘI FONDATĂ DUPĂ PRECEPTE GETO-DACE FURATE DE ESSENIENI DE LA DACI PLUS NIȘTE INIȚIERI ÎN TREAPTA MINORĂ A SECRETELOR.
HRISTOSUL DIN RELIGII PT CÂȚIVA ANI DEVINE UN FANATIC PATRIOT EVREU ȘI FONDEAZĂ CU DE LA SINE PUTERE PRECEPTELE CREȘTINISMULUI FALS DIN ZIUA DE AZI, AMESTECATE CU PRECEPTELE MAJORE FURATE DE ESSENIENI DE LA DACI.
CITIȚI-L LUCRAREA LUI ADRIAN BUCURESCU, "DACIA SECRETĂ", UNDE SPUNE CĂ FALSIFICAREA DE CĂTRE EVREI A LEGENDEI LUI APOLLO S-A REALIZAT PT A-L ERIJA ÎN FIU DE DUMNEZEU PE HRISTOSUL PEDOFIL DIN RELIGII.
DECLARAȚIA LUI BARUH SPINOZA ȘI A LUI GUSTAVE LE BON ARATĂ CĂ:
"EVREII NOȘTRII NU SUNT AUTORII BIBLIEI, CI DOAR AU FALSIFICAT-O DIN PASAJELE ADEVĂRATEI BIBLII GETO-DACE."
5. ZEIȚA TANIT BAAL/ANATH ESTE LOLIA GETO-DACĂ SAU NĂLUCA NOPȚII LA GEȚI.
BUFNIȚA NUMAI LA DOUĂ POPOARE DE PE TERRA ESTE CONSIDERATĂ PASĂRE SFÂNTĂ: LA VECHII GETO-DACI ȘI LA GERMANI/GOȚI/GEȚI.
6. NOMAD CITIT INVERS ÎN COD GETIC ÎNSEAMNĂ DEMON/DAYI.MOON, IAR EVREIII AU IUBIT ÎNTOTDEAUNA LUNA/PĂCATUL.
7. EVREIESCUL SABATH PROVINE DIN GETO-DACUL SA(M)BATYIS/PREASFINȚIREA/PREACURĂȚIREA.
SABA.OTH/SAVA DE LA OLT.
8. ÎNTR-O LEGENDĂ DIN ISLANDA SE ZICE CLAR:
"FORȚA ETERNĂ A LUI ODIN STĂ ÎN PIETRE, DAR MAI ALES ÎN PIATRA CEA MARE SUB FORMĂ DE CAP, CARE A FOST ADUSĂ DE ODIN DIN LUMI FOARTE ÎNDEPĂRTATE DIN CERURI NECUNOSCUTE."
9. KRRITIAS ÎN LUCRAREA SA "TIMAIOS" DESCRIE CU EXACTITATE ATLANTIDA, INSULA CARPAȚILOR DE LA GURILE DUNĂRII:
" DUPĂ DATINĂ ȚARA TOATĂ ERA FOARTE ÎNALTĂ ȘI IEȘEA PIEPTIȘ DIN MARE. ÎMPREJURUL ORAȘULUI NU ERA DECÂT ȘESUL, ÎNCONJURÂND ORAȘUL, EL ÎNSUȘI ÎMPREJMUIT DE UN INEL MUNTOS CE COBORÎ PÂNĂ PE ȚĂRMUL MĂRII (CARPAȚII). ȘESUL ERA NETED ÎN TERASE ȘI MAI MULT LUNG DECÂT LARG, MĂSURÂND DE LA UN CAPĂT LA ALTUL 3.000 DE STADII LUNGIME ȘI 2.000 DE STADII LĂȚIME PE POVÂRNIȘ, DE LA MARE PÂNĂ LA CENTRU; ȚINUTUL ACESTA AL INSULEI ÎNTREGI ERA ÎNDREPTAT SPRE MIAZĂZI ȘI LA ADĂPOST DE VÂNTURILE ÎNGHEȚATE CARE VENEAU DIN MIAZĂNOAPTE.
CÂT PRIVEȘTE MUNȚII ÎNCONJURĂTORI ERAU ÎN VREMEA ACEEA VESTITE NUMĂRUL LOR, ÎNĂLȚIMEA, FRUMUSEȚEA FĂRĂ PERECHE FAȚĂ DE TOȚI MUNȚII CARE SUNT AZI.
KRRITIAS DESCRIE FOARTE BINE "CETATEA MUNȚILOR - HAR.DEAL" ȘI ÎNTR-ADEVĂR ATLANTIDA SE SITUA LA 45 GRADE LATITUDINE FAȚĂ DE ARDEAL, LATITUDINE NORDICĂ ȘI NU ÎN ZONA ILELOR CANARE DIN CAUZA MUTĂRII COLOANELOR LUI HERCULES LA GIBRALTAR ȘI NU LA PORȚILE DE FIER UNDE ERAU ȘI FÂNTÂNILE LUI ACHILE.
SE VEDE CĂ MUNȚII SUNT MAI MULȚI, ȘAPTE DUPĂ ENOH, IAR ÎNĂLȚIMEA ȘI FRUMUSEȚEA LOR ERAU ATÂT DE VESTITE ÎNCÂT TOATĂ ANTICHITATEA VORBEA DE CETATEA MUNȚILOR- HAR.DEAL, CETATE A ZEULUI ENKI.EA, ZEU CREATOR DE OAMENI.
NU SE VORBEȘTE DE UN OCEAN, CI DE MAREA ATLANTICĂ SITUATĂ ÎN FAȚA STRÂMTORII.
COLOANELE LUI HERAKLES ALIAS PORȚILE DE FIER ÎN 9.000 Î.E.N.
DECI, ÎNAINTE DE POTOP, CETATEA MUNȚILOR PUTEA FI CONSIDERATĂ ÎNTR-ADEVĂR O INSULĂ, EA FIIND ÎNCONJURATĂ LA SUD DE OKEANOS POTAMOS, LA SUD-EST DE PONTUL EUXIN ȘI LA VEST DE MAREA PANONICĂ.
FAPTUL CĂ ENKI.EA ERA STĂPÂNUL INCONTESTABIL AL ATLANTIDEI OFERĂ O DOVADĂ SIGURĂ CĂ INSULA ERA BOGATĂ ÎN AUR CA ȘI ȚARA HAVILAH ALIAS VLAHIA.
10. OLIMP ERA VF. OMU.
ULIMP SAU OLIMP ÎN GETO-DACĂ ÎNSEAMNĂ LUMINĂ.
REPTILOIDUL ZEUS/YEHOVA L-A DETRONAT PRIN UZURPARE PE ENKI.EA ȘI IA FURAT TITLUL DE DOMNUL PĂMÂNTULUI, DUPĂ CARE ȘI-A LUAT YEHOVA TITULATURA DE TATĂ (Y)AHWE(H) ERA GET, TITULATURĂ FALSĂ DEOARECE ANTICII ÎL REPREZENTAU PE YEHOVA CU COARNE URIAȘE DE ȚAP.
11. AU FOST DOI MÂNTUITORI TERRANI: MARDUK.RA, FIUL LUI ENKI.EA ȘI APOLLO/REALUL HRISTOS NĂSCUT ÎN IALOMIȚA, FIUL LUI MARDUK.RA.
GRECII ZIC ȘI AZI CĂ ZEUL ARES/MARDUK.RA S-A NĂSCUT LA GEȚI.
DECI,
MARDUK.RA ESTE ZEUL ARES NĂSCUT LA STÂNISOARA, COZIA, JUD.VÂLCEA, IAR APOLLO/REALUL HRISTOS/FIUL LUI MARDUK.RA S-A NĂSCUT ÎN COMUNA SCOBITURA, JUD. IALOMIȚA.
12. MARDUK.RA ÎMPARTE TERRA ÎN 9 DACII ȘI LE-O DĂ FIILOR SĂI.
GRECIA ANTICĂ ERA ÎN ÎNTREGIME DACIA DIN SUD.
13. ANTICII LE ZICEAU EVREILOR: FIII ÎNTUNERICULUI, CĂCI ERAU NEGRI ȘI LA CHIP ȘI LA SUFLET.
14. CENTRUL MONDIAL FINANCIAR VA FI LA SF. GHEORGHE, ÎN ROMÂNIA.
15. SCARA LUI IACOB/BOICA/VOICA/VOICU ERA O RAZĂ DE TELEPORTARE PE CARE URCAU ȘI COBORAU FRAȚII ZEI AI LUI ENKI.EA
EVREII AU FALSIFICAT GETO-DACUL VOICA/BOICA/VOICU/BOICU ÎN EVREIESCUL JAAKOB/IACOB, CARE ÎNSEAMNĂ CEL CE VEDE PE CEI CE COBOARĂ DIN STELE.
16. ÎNGERII CĂZUȚI/COBORÂȚI DIN BIBLIA FALSĂ A RELIGIILOR ERAU ELOHYMII PELASGI CARE URCAU ȘI COBORAU DIN NAVELE ASTRALE.
17. PRESIDENT ESTE ANAGRAMA D-SERPENTIS/D-NUL SAU DZEUL ȘARPE/ENKI.EA/ȘARPELE PRIMORDIAL.
18. PROTOCOALELE ÎNȚELEPȚILOR SIONULUI SUNT ASCUNSE ÎN ORIGINAL LA MÂNĂSTIREA SF. SERGIU DIN RUSIA.
19. CARPAȚII SEAMĂNĂ CU UN COPIL ÎN PÂNTECUL MAMEI SALE.
DECI, AICI A FOST CREAT PRIMUL OM PRIMORDIAL AVÂND TOTUL LA FEL CA ZEIII CREATORI.
20. POPORUL ROMÂN SE POATE SALVA PRIN METISAREA CONTINUĂ CARE ASIGURĂ TRANSMITEREA DE INFORMAȚII ANCESTRALE A MAI MULTOR CIVILIZAȚII LA UN SINGUR INDIVID.
DEJA ROMÂNIA ESTE CEL MAI METISAT POPOR DIN LUME, IAR ACEASTĂ METISARE ÎI VA ASIGURA ÎN VIITOR CONDUCEREA OMENIRII.
21. RHEA SYLVIA/TOMIRIS A FOST SOȚIA LUI MARDUK.RA, FIUL LUI ENKI.EA
22. SIMBOLUL YIN -YANG A FOST DERIVAT DE INIȚIAȚII CHINEZI DIN CERCUL DACIC CU PUNCT NEGRU ÎN MIJLOC, SIMBOLUL STELEI BA'AWYI DIN WEGA.
23. ÎN BIBLIA GETO-DACĂ SCRIE:
"SĂ NU RÂVNEȘTI LA NIMIC DIN CE ESTE BUNUL ALTUIA PT CĂ BLESTEM VA FI PESTE CASA TA ȘI SUFLETUL TĂU."
24. ȘI PT DUMNEZEU ȘI PT DRACUL, SUFLETUL UMAN FUNCȚIONEAZĂ CA GENERATOR SAU BATERII DE MARE PUTERE, CIRCA 31 BILIONS TERRAWOLTS.
25. ADEVĂRATA POZIȚIE DE RUGĂCIUNE ÎN CREDINȚA ZALMOXIANĂ ESTE ÎN PICIOARE ȘI NU ÎN GENUNCHI CUM V-AU ÎNVĂȚAT MISTICII.
26. PELASGII NUMIȚI DE HOMER DIOI ERAU OAMENII DIVINI, CONSIDERAȚI DE GRECI ȘI ANTICHITATE PRIMII OAMENI IEȘIȚI PE PĂMÂNT.
ERAU DOLICOCEFALI CA OMUL DE CRO-MAGNON, ÎNALȚI, BINE LEGAȚI, CU PLETE AURII ȘI OCHI ALBAȘTRI, FOARTE INTELIGENȚI ȘI OSPITALIERI CU ORCINE, SOCIABILI ȘI HARNICI ÎN ORICE DOMENIU CREATOR.
IATĂ UN CITAT DIN CARTEA DESPRE POPOARELE DE RASĂ BLONDĂ DIN ASIA DE MIJLOC, CAPITOLUL DESPRE STRĂMOȘII GEȚI, A LUI JULIUS KLAPROTH:
"POMPEI A LUPTAT CU ALBANII ȘI MASSAGEȚII PE CARE ACUM ÎI NUMIM ALANI CARACTERIZÂNDU-I ASTFEL:

SUNT APROAPE TOȚI FRUMOȘI. STATURI ÎNALT DE ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, ÎS BLONZI LA PĂR, OCHII LOR ALBAȘTRI DEȘI CUMPLIT DE ÎNSPĂIMÂNTĂTORI AU ÎN EI O BUNĂTATE ȘI O BLÂNDEȚE DIVINĂ ATUNCI CÂND E CAZUL." 


Sursa imaginii: https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.net/

Sursa Facebook: Ayi Ayiwena