Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 20 iulie 2016

MATEI - mesaj iunie 2016



Despre alegeri, terorism, refugiati, suflet, contract

(Îi mulțumim Alexandrei Stan pentru traducere.)

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Campul energetic de potential al Pamantului este plin de o activitate ce reflecta vibratiile aflate in continua crestere si daca ni s-ar cere sa descriem intr-un cuvant ceea ce vedem, acest cuvant ar fi entuziasmant. Tulburarile vor mai continua o vreme, atat timp cat Illuminati vor face ultimele eforturi disperate de a-si pastra slabele puncte de sprijin, dar lumina care se intensifica le anunta pieirea si deschide calea schimbarilor ce vor fi primite cu un cor de aleluia.
Daca am putea raspunde intrebarilor legate de rezultatul alegerilor regionale, statale si nationale precum si al referendumurilor si propunerilor, am face-o cu mare bucurie, dar noi nu le vom cunoaste pana cand aceste decizii nu vor fi luate. Ce stim insa este ca vibratiile inalte sustin rezultate luminoase si prin urmare orice incercari de a manipula numaratoarea voturilor nu vor putea rezista prea mult si ca orice incercari rauvoitoare, intentionate, de a deturna lucrurile din mersul lor spre rezultatele favorabile oamenilor nu vor putea fi pde durata. Cat despre resetarea globala, actiunea se indreapta cand intr-o directie, cand in cealalta si in momentul de fata s-ar putea spune ca intregul sistem economic fierbe in tacere.
Ingrijorarile legate de tarile care isi dezvolta, isi modernizeaza sau isi extind capacitatile nucleare au dat nastere unor intrebari legate de asigurarea pe care am dat-o ca nu va exista niciun razboi nuclear - poate acesta nu va fi declansat intentionat, dar ce se intampla in cazul unei decizii pripite sau a unei comunicari defectuoase, sau a unui accident de vreun fel? Asigurarile pe care le-am dat, care acopera taramul posibilitatilor, vin de la Creator. Sufletele au fost afectate de exploziile nucleare din spatiu si atunci cand a decis ca acest lucru sa nu se mai intample, Creatorul a instituit singura exceptie de la darul sau al liberului arbitru. Oricine incearca sa declanseze o astfel de explozie va fi impiedicat sa reuseasca. In acest univers, Dumnezeu a autorizat toate civilizatiile avansate din punct de vedere spiritual si tehnologic sa impiedice detonarea focoaselor nucleare de pe rachetele lansate si numai de partea Pamantului acest lucru s-a intamplat deja de cateva ori.
Unii cititori au intrebat de ce lasa Dumnezeu sa continue situatiile ingrozitoare in timp ce altii ne cer noua si colegilor nostri sa le punem capat. In afara exceptiei sus mentioinate, nici lui Dumnezeu si nici oricarui alt suflet din lumile fizice sau spiritulae nu li se permite sa intervina in liberul arbitru al nimanui. Dragilor, acest lucru are un motiv foarte intemeiat. Interventia ar nega nenumaratelor suflete experientele karmice pe care le-au ales astfel incat sa poata evolua si evolutia reprezinta telul fiecarui suflet in fiecare viata. Ceea ce li se permite lui Dumnezeu si tuturor emisarilor lui este sa trimita tuturor sufletelor iubire-lumina, cea mai puternica forta din cosmos, pentru a deschide inimile si mintile si pentru a aduce mangaiere celor indurerati si curaj celor sovaitori, incredere celor aflati in lupta si avant celor proaspat treziti. Fiintele evoluate spiritual transmit continuu lumina prin intreg acest univers si iubirea infinita a lui Dumnezeu pentru fiecare suflet este fara sfarsit.
Ni s-a cerut si sa denuntam acele proceduri, politici, atitudini sau traditii culturale care sunt in detrimentul progresului societatii. Noi nu avem scopul de a denuntanimic din lumea voastra si nici nu dorim sa facem asta. Pamantul este o scoala si inca una excelenta! Planeta pune la dispozitia tuturor elementele necesare lectiilor de care are nevoie o populatie din a treia densitate pentru a creste spiritual si constient si parte din aceasta crestere este cunoasterea lucrurilor care sunt in detrimentul bunastarii lor si a planetei pe care traiesc si asumarea responsabilitatii pentru stoparea acestor lucruri.
In acest sens, contributia lucratorilor intru lumina este evidenta. Voi "aduceti la lumina" ceea ce afecteaza in mod negativ viata pe Pamant si incercarile voastre de a aduce schimbarea ii motiveaza pe ceilalti sa "vada lumina" si sa isi uneasca fortele cu voi. Nu toti oamenii o vor face. Aceia care aleg sa ramana in limitarile celei de-a treia dimensiuni va vor ridiculiza si va vor dispretui, unii vor lucra activ impotriva voastra, dar lumina preseverentei voastre va continua sa se raspaneasca in intreaga lume pana cand popoarele vor ajunge sa traiasca pasnic, in cooperare, prosperitate si armonie cu Natura.
Cititorii din Statele Unite ne-au cerut sa vorbm despre seria de atacuri armate, in masa, din tara lor. Unele incidente au fost conform unor angajamente dinaintea nasterii menite sa sustina intarirea conducatorilor si determinarea publicului de a lua masurile necesare pentru oprirea acestor masacre. Atunci cand nu a fost vorba despre astfel de angajamente, persoanele ale caror vieti au fost scurtate isi indeplinesc prevederile contractuale in Nirvana si sufletul lor evolueaza; familiile indurerate si prietenii lor au fost sprijiniti de lumina intensificata sa isi intareasca spiritul si sa isi usureze evolutia. In functie de starea mentala a atacatorilor care au murit, acestia au primit in Nirvana ingrijiri peronalizate si asistenta spirituala necesara pe parcursul trecerii in revista a vietii lor, urmate de sesiuni de invatare corective, sau au intrat pe nivelul cel mai de jos al Nirvanei, au avut o trecere in revista a vietii foarte dureroasa si vor trece prin incercari foarte dure in una sau mai multe din vietile lor viitoare. Aceleasi proceduri ii asteapta si pe atacatorii aflati in viata si care au fost prinsi.
Aspectul incurajator al acestor incidente este ca iubirea, nu ura sau amaraciunea este cea care i-a unit pe cei afectati in mod personal, comunitatile lor si natiunea. E adevarat ca exista si o furie nationala, eforturile pentru a limita usurinta cu care indivizii pot cumpara arme si munitie de tip militar nu au avut rezultat. Perspectiva ca aceste incidente ar reprezenta "facaturi", evenimente create pentru ca guvernul sa poata dezarma cetatenii lasandu-i astfel fara aparare in fata unei preluari tiranice, vine din frica inradacinata in mentalitatea celei de-a treia densitati. Preluarea acelei tari cu forta a fost doar o parte din planul diabolic, global, al Illuminatilor un plan care nu ar fi putut niciodata sa fie dus la indeplinire deoarece destinul planetei Pamant si a oamenilor ei este in lumina bucuriei, pacii si libertatii. Puterea inegalabila a luminii care a faramitat reteaua globala a Illuminatilor in fragmente razlete este cea care sustine inaltarea planetara si personala, in deplinatatea Epocii de Aur a Pamantului.
Celor care ne cer sa identificam persoanele care au initiat si perpetuat circumstantele cu miez intunecat le spunem, nu uitati ca fiecare persoana este o parte din Dumnezeu, fiecare presoana este inestricabil legata la nivelul sufletului cu toti ceilalti si Dumnezeu il iubeste pe fiecare neconditionat. Atunci cand cei care au facut omenirii un deserviciu imens devin cunoscuti, va rugam sa ii priviti "prin ochii lui Dumnezeu". Asta nu inseamna sa le scuzati faptele sau sa vreti sa nu se supuna dreptatii dupa standardele voastre, inseamna sa va inaltati pe voi si lumea voastra trimitandu-le celor in cauza lumina si nu dorindu-le pedeapsa. Legile universale impartiale, lipsite de judecata si inevitabile le vor aplica justitia intr-o lume a spiritului a carei energie este pe masura faptelor lor.
Atunci cand fluxuri de energie purtand atasamente violente isi urmeaza cursul, evenimentele de aceasta natura sunt subliniate de catre mijloacele de comunicare in masa controlate si dau nastere la comentarii de genul: "Terorismul, refugiatii disperati, bigotismul, toti copiii care sufera ma intristeaza profund. Stiu ca si altii simt la fel. Daca nu ne mai uitam la stiri, ne putem simti mai optimisti fata de viitor si putem fi mai eficienti in lucrarea noastra cu lumina. Ar putea Matei sa comenteze acest lucru?"

Empatizam cu aceste sentimente, impartasite de oamenii carora le pasa din intreaga lume, cu toate acestea nu putem recomanda sa nu fiti constienti de ceea ce se intampla. Voi nu va mai amintiti asta, dar atunci cand v-ati oferit cu nerabdare sa mergeti pe Pamant, stiati cu ce urma sa aveti de-a face si ca veti fi bine sustinuti cu putere si intelepciune spirituala pentru a duce la indeplinire aceasta misiune, aceea de a-i ajuta pe oameni sa se trezeasca din constiinta celei de-a treia densitati si mai stiati si ca indeplinindu-va misiunea, va veti continua si voi evolutia. Eficienta voastra in ambele demersuri va fi limitata daca nu veti sti ce se intampla. Si oricum nu puteti face abstractie de ceea ce este stiut. Este destul de posibil ca acele situatii sa dea nastere la ganduri si sentimente care sunt cu adevarat triste, dar fara sa auziti ce se intampla in continuare, nu veti sti nimic despre evenimentele incurajatoare ce vor urma.
Intelegerea faptului ca majoritatea oamenilor aflati in situatii sfasietoare isi incheie lectiile karmice astfel incat sa poata evolua va va permite sa simtiti compasiune pentru ei, sa le respectati alegerile si sa acceptati ca oamenii care dau nastere acelor situatii isi joaca rolurile necesare in procesul evolutiv universal. Unele persoane accepta situatii neobisnuit de dificile pentru a reduce incarcatura karmica a sufletelor cu care impartasesc legaturi de iubire, altii se confrunta cu dificultati mai mari decat cele alese prin contract - in ambele cazuri, acele suflete fac un mare salt inainte pe calea lor spirituala.
Noi stim ca nu este usor sa va ganditi in termeni karmici la oamenii care sufera si sa va abtineti de la a-i condamna pe cei care au cauzat durere si greutati, o atitudine aparent rece si plina de indiferenta. Cu totii am avut vieti in tumultul grijilor, nedreptatii si privatiunilor, intr-o lume sau alta, si vietile noastre "trecute" se intampla simultan cu viata "actuala". Vibratiile inalte de pe aceasta statie ne protejeaza de la a simti din nou suferintele din celelalte vieti, dar amintirile noastre clare ne permit sa impartsaim sentimentele voastre legate de ce se intampla pe Pamant. Mai mult decat atat, noi avem legaturi de iubire cu persoanele de acolo, care se lupta cu ceea ce simt acum.
In fiecare clipa Dumnezeu simte durerea colectiva a oamenilor, a animalelor, a regatului Devic si a regatului plantelor de pe Pamant precum si a tuturor celorlate forme de viata din acest univers. Voi nu va puteti imagina acest lucru, cum nu putem nici noi. Ne grabim insa sa adaugam ca Dumnezeu simte si iubirea, bucuria, recunostiinta si impacarea pe care le simt in mod colectiv copiii Sai si alte creatii si lumina pe care voi o transmiteti si lumina radiata in mod continuu de pe toate statiile inalte Ii usureaza povara dureroasa.
Preaiubiti frati si surori, sa nu va indoiti NICIODATA de eficienta voastra ca lucratori intru lumina - lumea voastra este incomparabil mai buna pentru ca voi va aflati acolo! Cativa dintre voi se afla in pozitii oficiale de influenta, dar majoritatea nu si asa si trebuie sa fie. Influenta voastra nepretuita este lumina - IUBIRE - pe care o emiteti traind indumnezeit. Nu numai ca aceasta lumina este o binefacere pentru lumea voastra, dar ceea ce se intampla pe Pamant afecteaza tot restul universului, efectul de unda al luminii voastre fiind de nemasurat.
Este natural sa vreti sa fiti optimisti in legatura cu viitorul si daca va ganditi la progresele facute pana acum veti privi inainte cu nerabdare. De pilda, exista evolutii promitatoare in domeniul energiei curate, al asistentei medicale, al transporturilor si al protectiei si restaurarii mediului si eforturile dedicate drepturilor aimalelor si stabilirii unor sisteme juridice corecte fac progrese. Micile intreprinderi ridica standardele de viata in comunitati din intreaga lume, orasele isi restaureaza zonele darapanate, devin disponibile programe de educatie si pregatire pentru noi tipuri de activitati si inovatiile deschid cai noi in multe alte domenii importante. De exemplu, artele devin mai accesibile tinerilor - toate formele de arta sunt exprimari din suflet si ceea ce fac instructorii si tinerii este important atat acum cat si pentru generatiile ce vor urma.
Lucratorii intru lumina au fost indispensabili in a ajuta societatea sa avanseze pana in acest punct, pe calea plina de obstacole a progresului. Intr-adevar mai raman multe de facut in lume si vor fi facute! Schimbarea incepe de la firul ierbii, de la nivel local si urca pana ajunge in varf, acolo unde sunt in desfasurare discutii in spatele usilor inchise pentru rezolvarea conflictelor si a reformelor sistemelor politice si financiare. Ritmul este constant sau se accelereaza in anumite domenii vitale si este scazut sau variabil acolo unde Illuminati mai au inca un cuvant de spus, dar timpul lor este pe sfarsite - spiritul de necontestat al popoarelor care doresc pacea, dreptatea si distributia echitabila a bogatiilor lumii va invinge.
"Am prieteni ale caror capacitati rationale au disparut "brusc", ca si cum ar fi pur si simplu vrajiti de Illuminati. Pot face ceva sa ii "trezesc" si sa revina la propria lor gandire?" Cititoarea se refera la prieteni care au devenit "fanatici politici", dar raspunsul nostru se refera la orice persoane pe care le considerati incuiate in fata unor viziuni diferite de ale lor si acest lucru ne aduce inapoi la liberul arbitru. Fiecare suflet poate alege sa primeasca sau sa respinga orice se intampla si nimeni nu are responsabilitatea - sau dreptul divin - de a convinge pe altul sa "se trezeasca" in nicio privinta. Mai mult, confruntarea sau prozelitismul nu conving, indeparteaza, asa ca va rugam sa actionati conform credintelor si valorilor voastre si sa onorati dreptul tuturor celorlalti de a actiona in conformitate cu credintele si valorile lor. In cele din urma, toata lumea din societatea voastra va ajunge la un numitor comun, ca sa spunem asa.
"Poate fi transmisa iubire-lumina oamenilor care au trait cu 500 de ani in urma? Adica, pot fi acei oameni ajutati in acest mod in 2016?" Acesta este cu adevarat un gand iubitor, dar energia respectiva ar face mai bine daca ar fi transmisa pentru ajutorarea oamenilor care traiesc pe Pamant. Chiar daca conceptul vostru de ani calendaristici este ACUM in continuumul temporar, oamenii care au trait in anii vostri 1500 nu se mai afla acum la acel nivel de evolutie. Ei au avut vietile altor personaje, cu diferite alegeri ale contractelor sufletului, cu experiente diferite si si-au sadit si cules karma in conformitate cu acestea. Daca ar fi totusi sa le fie trimisa iubire-lumina lor sau altora ale caror vieti pe Pamant au fost cu multa vreme in urma, ea nu s-ar pierde - energia aceasta ajunge la sursa atot-puternica ce este intotdeauna disponibila fara limite tuturor sufletelor.
Fiinte luminate din intreg acest univers va aclama progresul si sunt pentru totdeauna cu voi in iubire neconditionata.
                                    _____________________
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward

[NOTA: Mesajul de luna viitoare va fi distribuit si postat pewww.matthewbooks.com cat mai curand posibil dupa 26 iulie.

Daca ati primit acest mesaj de la cineva sau il cititi on-line si ati dori sa primiti direct mesajele viitoare, trimiteti un email la messagesfrommatthew-subscribe@yahoogroups.com  si adresa dvs. va fi inregistrata pe lista de moderatorului.]

luni, 4 iulie 2016

MATEI despre atacatorii sinucigasi

Continuarea mesajului din mai 2016...
Eruptia de explozii sinucigase a dat nastere la numeroase intrebari si in primul rand spunem ca a fi un atacator sinucigas nu este niciodata parte din contractul unui suflet. Deoarece contractul fiecarei persoane este parte dintr-o intelegere pre-natala facuta cu toti cei care doresc sa impartaseasca acea viata, el trebuie sa includa nu doar o persoana care ucide pe cineva pentru a echilibra o experienta in care a fost ucisa si o persoana care alege sa fie ucisa pentru a echilibra o alta viata, ci trebuie sa ofere tuturor participantilor ocazii de a trai ceea ce au ales pentru evolutia sufletului lor.
Este adevarat ca unele intelegeri includ suflete care doresc sa faca tranzitia in grup. In asemenea cazuri, o fac pentru a se pune in serviciul celorlalti, care au nevoie sa traiasca orice greutati emotionale si financiare ar putea urma unei tranzitii in grup. In functie de numarul de suflete implicate – numarul poate varia de la cativa oameni la multe mii – evenimentul poate fi legat de un mijloc de transport care are un accident, de trupe aflate in lupta, de membri ai familiei care locuiesc intr-o zona de conflagratie, de un dezastru natural sau de o raspandire rapida a unei boli contagioase.
Unii tineri care devin atacatori sinucigasi cu bomba sunt indoctrinati inca din copilarie sa creada ca ei trebuie sa-si apere religia omorand oameni de alta religie si ei pot actiona sub aceasta forma puternica de control al mintii. Trecerea in revista a vietii lor, din Nirvana, se dovedeste a fi foarte dificila emotional, deoarece ei isi dau seama de intrega masura a suferintei pe care ultima lor actiune a cauzat-o celorlalti. Deoarece ei au actionat in conformitate cu o programare foarte puternica, ei nu pot primi pedepse karmice foarte dure, si viata lor urmatoare va fi probabil dedicata ajutorarii celorlalti. Deoarece ei au actionat in conformitate cu o programare foarte puternica, ei nu pot primi pedepse karmice dure, si viata lor urmatoare va fi probabil dedicata ajutorarii celor nevoiasi din civilizatii de densitatea a treia care au inceput sa se trezeasca spiritual si constient.
Atacatorii sinucigasi adulti, care decid sa devina teroristi, actioneaza conform unui simt al puterii distorsionat si lipsit de grija in ceea ce priveste consecintele asupra celorlalti. In plus fata de o trecere a vietii extrem de dureroasa, in care sufera exact ca si persoanele ale caror vieti au fost distruse de auto-distrugerea lor, ei vor trai una dintre cele mai dificile vieti intr-o civilizatie inferioara, din a treia densitate, in care caruselul karmic se afla in plina miscare. Aceasta auto-incarcerare nu este determinata doar de ultimul act al vietii lor, ci si de energia dorintei de a ucide cat mai multi oameni posibil si actul in sine fiind atat de intunecat, depaseste toate celelalte aspecte ale vietilor lor.
Un cititor din Belgia, care locuieste langa aeroportul din Bruxelles, a scris: „Trebuie sa admit ca devine din ce in ce mai dificil sa imi pastrez pozitivismul si increderea in viitorul omenirii. Nu mai stiu ce sa le spun celorlalti cand sunt discutate astfel de lucruri (atacurile sinucigase). Devine din ce in ce mai dificil sa iti pastrezi convingerea ca dupa aceasta viata te asteapta o alta experienta. Ma intreb daca alti cititori ai mesajelor tale trec prin aceleasi indoieli. Daca si ei simt ca nu mai sunt conectati cu niciun fel de viata in afara corpului.”
Pierderea credintei in viitorul omenirii este de inteles ca reactie la violenta, atunci cand oamenii pe care ii cunosti sunt direct afectati si desi s-ar putea sa nu credeti ca „detasarea de lume” este o forma de gratie divina, ea este – este ragazul oferit inimii si mintii dupa soc, disperare si tristete. In asemenea momente, este dificil sa te gandesti la o viata dupa aceasta si sa gandesti vreo alinare in ceea ce pare doar o idee nebuloasa, aceea ca ar exista o lume glorioasa a spiritului, o lume a iubirii si pacii. Dar a te agata de aceasta realitate este ce va ridica moralul si va restaura increderea in hotararea omenirii si capacitatea ei de a face aceasta lume un loc cu mult mai bun decat este in clipa de fata. Iubiti frati si surori, va rog sa nu va indoiti ca aceasta transformare din interiorul civilizatiei Pamantului se intampla!
Cat despre dscutiile purtate cu oamenii despre evenimente tragice, lasati-va sentimentele adevarate sa curga. A plange este cu mult mai sanatos decat a-ti suprima cu stoicism sentimentele, asa ca lasati lacrimile sa curga din plin. Cereti ajutorul divin pentru vindecare, vedeti frumusetea Naturii, ganditi-va la miracolul nasterii, la inocenta copilasilor si la devotamentul animalului vostru de companie, sa stiti ca exista de departe mult mai mult bine decat rau in lumea voastra si ca lumina intareste in permanenta binele, slabind raul. Expresia voastra „timpul le vindeca pe toate” este adevarata doar in parte – depinde cum folositi voi timpul care aduce vindecare sau nu.
Ne luam ramas bun doar pentru moment, deoarece suntem mereu alaturi voua in iubire neconditionata.
Îi mulțumim Alexandrei Stan pentru traducere.
IUBIRE si PACE
Suzanne Ward

conspect: Vio

Nevoia de vindecare

Vindecarea este foarte importanta pentru noi acum, in timp ce parcurgem tranzitia de renuntare la atasamente. Suntem in curs de renuntare la o parte din istoria timpurie  a vietii pe care am avut-o pe planeta, chiar daca mai mentinem inca o interactiune cu acele energii din trecut. Cheia vindecarii se afla in interactiunea cu acele energii, care includ atat energia din vietile anterioare, cat si energia din ranile copilariei. Energiile ar trebui sa devina fluide. Ele fac parte din istoria si fiinta noastra. Toate experientele pe care le-am avut pe planeta sunt relevante. Cautam o unitate, o integrare a tuturor acelor energii. Ele vor ramane o parte a noii noastre integrari. Odata ce le intelegem, vom putea sa interactionam cu energiile, iar ele nu ne vor domina. Atunci ne vom debloca.
Ii urmarim pe multi dintre voi tot timpul. Suntem conectati direct cu voi atunci cand ne chemati. Cand nu ne chemati, nu intervenim si nu interferam sub nicio forma cu tiparele voastre existentiale aflate in curs de desfasurare. Vom lucra cu voi numai daca ne cereti, iar interactiunea noastra nu interfereaza cu karma voastra. Va vom da informatii si vom fi receptivi atunci cand ne chemati. Putem vedea toate tiparele vietii voastre. Putem vedea incotro va indreptati, ce se va intampla si cum vor evolua corpurile voastre fizice. Suntem foarte atenti la sanatatea voastra. Ne puteti chema in privat pentru a va chema in chestiunile voastre legate de sanatate.
Studiem modul in care reactionati la boli fizice si la alte probleme fizice. Suntem constienti de limitarile voastre fizice. Suntem constienti si de faptul ca veti putea transcende aceste limitari atunci cand vom intra in taramurile mai inalte. Pentru propria voastra dezvoltare, este important sa invatati sa lucrati in cadrul limitarilor din planul fizic. Totusi, cu totii putem sa depasim multe din problemele fizice pe care le avem in prezent.
Unul dintre aspectele misiunii noastre este de a va ajuta pe toti sa va vindecati. Facem vindecari printr-o metoda in care va cerem sa va proiectati eteric printr-un coridor pana la navele noastre, astfel incat sa putem lucra cu voi. Problemele voastre de sanatate pot fi o  pacoste uneori, dupa cum stiti. Unii dintre voi au probleme de sanatate deosebit de complexe, si totusi ele nu trebuiie sa va stanjeneasca in evolutia voastra spre telul constiintei mai inalte si al muncii interdiomensionale. Este foarte important sa intelegeti acest lucru.
Suntem constienti de dificultatile pe care multi le aveti cu sistemele voastre imunitare. Unii dintre voi simtiti deja compromisul sistemului vostru imunitar. Pentru voi este o provocare sa ramaneti intr-o stare de sanatate pe aceasta planeta. De aceea va cerem din nou sa veniti alaturi de noi in coridoare, unde putem sa va ajutam sa va ajutam sa curatati o mare parte din densitatile si din energia negativa care se ataseaza de voi.
Noi nave arcturiene au sosit din zona arcturiana in sectorul vostru de sistem solar. Am adus cu noi nave speciale de lumina, energie speciala de vindecare si vindecatori specializati pentru a-i ajuta pe aceia dintre voi care ne cer ajutorul. Suntem seriosi in privinta dorintei noastre de a va ajuta si stim ca cea mai directa cale este prin vindecare. Avem tehnologia si avem si capacitatea mentala si spirituala de a lucra cu voi in mod direct.
Ne-am specializat si in regenerarea sufletului. Sunt suflete care, din cauza intunericului lor, din cauza rautatii si densitatii lor, par sa se afle intr-o stare de anihilare totala. Unii au speculat ca aceste suflete au fost nimicite. Cu toate acestea am lucrat la regenerarea sufletului, inclusiv cu sufletele conducatorilor malefici. Sufletele pot fi regenerate printr-o asistenta si o munca speciala. Este important ca cei care se angajeaza in regenerarea sufletului sa fie extrem de concentrati si sa mentina un contact strans cu energia grupului lor de suflete. Am lucrat cu grupuri intregi si chiar cu planete intregi ce au fost anihilate complet prin utilizarea armelor nucleare. Acestia aveau o nevoie foarte mare de regenerare a sufletului.

Vindecarea pe navele arcturiene
Metodele noastre de vindecare vizeaza alinierea frecventelor voastre si curatarea tuturor corpurilor voastre. Va oferim o conexiune directa prin asigurarea unui coridor interdimensional si prin aducerea navelor noastre intr-un spatiu situat deasupra prezentei voastre fizice. Trimitem jos un fascicol de lumina pentru a va ajuta sa va purificati, sa va simtiti mai usori si sa intrati in legatura cu voi insiva. Putem sa va ridicam sinele eteric si sa va aducem si sa va aducem acea parte din voi in nava noastra. La bordul acesteia utilizam o biblioteca de vindecare si camere de vindecare pentru a va activa si reincarca energetic. Atunci cand sunteti cu noi, va puteti reconecta cu vremuri de demult si cu alte vieti ale sufletului.
Daca doriti sa fiti vindecati pe navele noastre este necesar sa practicati proiectia de ganduri. Este necesar sa puteti sa va proiectati in nave prin intermediul gandurilor. In navele noastre utilizam o tehnica foarte avansata de terapie a meridianelor. In loc sa utilizam ace, ne folosim gandurile pentru a centra anumite unde energetice.
Prin citirea acestor cuvinte, acum, va conectati cu noi. Va putem oferi si sunete cu care puteti lucra in meditatiile voastre. Va cerem sa va proiectati mental intr-o camera, iar apoi sa va putem lua frumusel sus impreuna cu camera voastra. Puteti concepe camera ca un fel de cabina telefonica exotica. Partea de sus este circulara, iar in camera puteti pune un scaun sau orice doriti. Va puteti imagina ca are ferestre cu vitralii. Am dori sa utilizati sunetul numelui nostru - arcturienii, pentru a va alinia cu noi.
Unii dintre voi ati avut experiente pe navele noastre, dar acestea nu au fost atat de intense pe cat v-ati fi dorit. Este necesara o angajare constienta din partea voastra pentru a ne permite sa lucram cu voi. Preferam sa lucram cu voi intr-o stare constienta. Puteti incepe printr-o cerere constienta de vindecare, iar apoi puteti merge la culcare, in loc sa fiti dusi intr-o camera de vindecare in timpul unui somn profund. Putem lucra cu voi mai eficient atunci cand faceti angajamentul in mod constient, implicandu-va propriul liber arbitru. Atunci putem sa facem mai mult. Avem centre speciale de vindecare ce utilizeaza unde sonore pentru a lucra cu energia organelor voastre. O mare parte din vindecarea pe care o oferim este legata de energia organelor si de problemele la organe. Este specialitatea noastra de vindecare.

Camera albastra
Va cerem acum sa va amplificati energia spiritului, sa intrati intr-un coridor interdimensional aflat exact deasupra capului vostru si sa intrati in zona din nava noastra pe care o numim camera albastra. Camera albastra este rezervata pentru vindecare si reintinerire. V-am rezervat scaune in camera. Acum primiti o incarcatura intensa de lumina albastra, o energie spirituala plina de iubire, care curge prin voi in acest moment. Este plina de iubire si extraordinar de calda. Aceasta activeaza energie pentru voi. Andromedanii ne-au invatat cum sa activam lumina albastra. Introducem din ce in ce mai multa lumina in campul vostru auric. Este foarte puternica - o energie vindecatoare albastra, o forma telepatica de energie.
Continuati sa stati asezati in camera albastra si fiti atenti la peretele din fata voastra. L-am prevazut cu o priveliste a galaxiei. Puteti vedea si diferitele culori ale stelei Arcturus, care acum se afla foarte aproape. Priviti printr-o fereastra speciala, astfel incat sa nu fiti nevoiti sa simtiti vreun efect vatamator provocat de razele stelei Arcturus. Aceasta este o metoda de activare foarte puternica - sa identificati steaua cu care doriti sa va conectati, iar apoi energia de carte aveti nevoie va veni la voi.
Sa stiti ca acum chakra coroanei voastre este inundata cu lumina albastra - lumina intelegerii spirituale. Aceasta este ancorata in voi. Aceasta lumina albastra variaza de la albastru deschis la albastru inchis. Contine atat albastrul deschis, cat si pe cel inchis. In aceste culori, albastrul inchis nu inlatura albastrul deschis. Niciodata nu se sterge o octava, ci se adauga la ea.
Vibratia Pamantului din dimensiunea a 3-a este o vibratie mai lenta. Energiile voastre mai inalte sunt secatuite de procesul Pamantului tridimensional. Cunoastem vibratia mai lenta a Pamantului si modul in care aceasta efectiv va stoarce de energie. Asadar este necesar sa va reincarcati cat mai des posibil. Veti avea nevoie sa primiti mult mai multe doze din aceasta lumina albastra, in camera albastra. Veti dori sa continuati sa reveniti in aceasta camera de vindecare. Daca va intoarceti in camerele albastre de vindecare, in cele din urma veti putea sa mentineti o octava mai inalta a luminii albastre. Acest lucru face parte din ceea ce este necesar sa faceti pentru inaltare - sa dobanditi o octava mai inalta pe care sa o puteti stabiliza. Chiar si noi trebuie sa revenim in camerele de vindecare albastre pentru a ne mentine frecventa.

Curatari personale
Multi dintre voi nu va amintiti inca de angajamentul luat si instructiuinile primite inainte de a veni in dimensiunea a 3-a a Pamantului. Totusi, este adevarat ca v-ati oferit voluntar pentru aceasta misiune si ca, in adancul inimii voastre, doriti sa ajutati si sa serviti in cel mai inalt mod posibil. Multi dintre voi lucrati din greu asupra propriilor curatari personale. Aceasta are de-a face cu rezolvarea karmei voastre si a problemelor personale. Implica si deschiderea chakrelor si a campurilor energetice ale noastre, pentru a primi si a interactiona cu energia pentadimensionala (5D).  Pentru multi dintre voi este o mare provocare sa creati un echilibru intre problemele personale si rezolvarea acelor probleme, pe de o parte, si ajutorarea altora si serviciul in slujba Pamantului, pe de alta parte.
Dorim sa vorbim tuturor celor care au dificultati personale. Ne preocupa problemele voastre personale. Simpatizam cu situatia voastra si avem compasiune pentru voi. Stim ca pe aceasta planeta nu exista un procent mare de Lucratori intru lumina. Fiecare dintre voi este incredibil de valoros. Atunci cand va veti clarifica si va veti rezolva o parte mai mare a problemelor personale, veti fi transmitatori mai buni ai acestor energii pentadimensionale (5D).
Va vom da instructiuni ca sa va ajutam la curatarea oricarei energii care va poate stanjeni. Mai intai deschideti-va mai larg chakra inimii. In al doilea rand, creati o legatura energetica intre cel de-al treilea ochi al vostru si inima. In al treilea rand, proiectati mental o data calendaristica in viitor, cand doriti sa vedeti o rezolvare completa a dificultatii respective. O puteti stabili peste 30 de zile, 50 de zile etc. Patru: creati o cale de lumina intre momentul prezent si data pe care ati ales-o. Cinci: atunci cand ajungeti cu calea de lumina la data respectiva, creati in minte o rezolvare la problema voastra si proiectati-o in acel punct. Sase: de la acea data din proiectia voastra, trimiteti un fascicol de energie spre o nava arcturiana care se afla in coridorul Jupiter din sistemul vostru stelar. Prin trimiterea acelui fascicol, inseamna ca ne dati permisiuinea sa trimitem energie in calea pe carte ati creat-o, ca sa va ajutam. Sapte: primiti conexiunea intre nava voastra si voi, iar acest lucru incheie circuitul caii de energie. Opt: mentineti acea energie in starea de curgere.
In multe cazuri, problema voastra poate fi rezolvata printr-o astfel de energie amplificata si perspectiva mai inalta. Atunci cand va conectati inima cu cel de-al treilea ochi, puteti sa incheiati karma ce este implicata in problema ce o aveti. Acest lucru va indreapta rapid spre o rezolvare. Nu este necesar sa mai fiti impovarati. Majoritatea problemelor pe care le aveti pot fi rezolvate intr-o perioada de sase saptamani. Stim ca acest lucru poate suna fenomenal, dar am intalnit foarte putine probleme la Lucratorii intru lumina care sa nu poata fi rezolvate in sase saptamani.
Evident, nu putem interfera cu karma voastra. Totusi, in metoda pe care tocmai am descris-o, sunteti responsabili. Ne cereti sa va aducem o energie care sa va ajute. Asta nu inseamna interferenta. Pur si simplu inseamna ca lucram impreuna, la cererea voastra.
Traducere: George Acu
Sursa articolului: Capitolul 8 din cartea "Conectarea cu Arcturienii", de David Miller - Editura Proxima Mundi, 2013
http://www.proxima-mundi.ro
conspect si foto: Vio

duminică, 3 iulie 2016

Mesaj MATEI - mai 2016 (fragment, conspect)

Despre noul presedinte american (previziune)
Despre schimbarile climatice
Scopul vietii noastre pe Pamant...s. a. 

Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pa aceasta statie. In primul rand, in contextul schimbarilor globale pe tema schimbarilor climatice, se vorbeste despre mari ce vor acoperi insulele si vor inunda zonele de coasta, pana la nivelul muntilor cat si despre milioane de oameni ce se vor ineca. Acest lucru nu se va intampla – pe parcursul intoarcerii sale la un climat global, planeta Pamant nu va pune in pericol vietile iubitilor sai locuitori. Pe masura ce gheata si ghetarii vor continua sa se topeasca, nivelul apei va continua sa treaca lent si nesemnificativ per ansamblu, iar locuitorii zonelor potential afectate – insule aflate la nivelul marii, parti din coastele continentale, malurile raurilor voastre cele mai mari si tarile din zonele joase – vor avea suficient timp sa ia orice masuri de preventie necesare, sau sa se mute.
Mai exista si profetia conform careia o inversare brusca a polilor va devasta planeta. Ar fi ceva devastator daca o astfel de schimbare se va produce brusc, numai ca ea nu se va intampla. Cu optzeci si ceva de ani in urma, axa Pamantului era atat de dezechilibrata, incat planeta se afla in pericol de a se afla in spatiu si cu siguranta de a se distruge. Civilizatii puternice au transmis cantitati masive de lumina pentru a stabiliza orbita Pamantului si pentru a-i permite sa intre intr-un curs ascensional si acesta a fost punctul de pornire a schimbarii graduale a polilor, aflate acum in desfasurare.
Alti cititori sunt preocupati de o coliziune cu alta planeta, despre care unii cred ca ar fi Nibiru si alti cred ca este o planeta complet descoperita si considerabil mai mare decat Pamantul. Unele informatii care sunt circulate pe tema acestei speculatii sunt menite doar sa creeze frica, dar la baza celor mai multe dintre ele sta lipsa cunoasterii. Astrofizicienii vostri nu stiu ca mai bine de opt decenii, Pamantul a calatorit prin planuri succesive de energie tot mai inalta, si atunci sunt intrigati si alarmati sa vada noi corpuri ceresti. Noi va asiguram din nou, draga familie, ca Pamantul va continua sa calatoreasca in siguranta si constant pana la destinatia sa din a cincea dimensiune !
Mesajele despre alegerile prezidentiale din Statele Unite au continuat sa sosesca de mai bine de un an si acum, cand doua persoane au fost desemnate de partidele lor ca posibili candidati, cutia postala a mamei mele s-a umplut de intrebari in legatura cu cine va castiga. Pe baza vibratiilor aflate in continua accelerare, ce sustin oamenii cu integritate morala si spirituala si care ii expun pe cei carora le lipseste aceasta calitate, noi vedem posibilitatea ca niciunul dintre presupusii nominalizati sa devina presedinte. Senatorul Bernie Sanders va fi cel ales. Daca impulsul vibrational va continua, posibilitatea ca acesta sa castige va continua sa inainteze cu certitudine in campul energetic de potential al Pamantului si in luna noiembrie, votantii vor alege un presedinte intelept si onest.
(..) „Matei ar putea sa ne dea un sfat cu privire la Lucratorii intru Lumina care par a fi ajuns obiectul unui atac psihic avand scopul de a-i deruta si de a-i face mai putin eficienti in munca lor?”
Trezirea este ceva profund diferit de orice va puteti aminti, si daca niciunul din membrii familiei voastre sau dintre prietenii vostri nu a vorbit de ceva similar, este normal sa vorbiti despre ceea ce vi se intampla, iar intelegerea faptului ca sunteti parte din Dumnezeu poate parea coplesitoare, ca si cum ar fi un sacrilegiu doar sa va ganditi la voi astfel. Combinatia dintre a va simti singuri si in acelasi timp uimiti de starea de constiinta superioara si de acceptarea sinelui vostru Dumnezeu poate fi cu adevarat stresanta si ar putea fi luata ca fiind un atac psihic. Atunci cand nivelele vibrationale erau mult mai scazute, din cauza ca intunericul mai invaluia inca planeta, aurele stralucitoare ale  lucratorilor intru lumina ii transformau pe acestia in tinte ale atacurilor intunecate. Acum, lumina pe planeta este prea intensa pentru ca acest lucru sa se mai intample, dar prin intermediul legii universale a atractiei, gandurile despre a fi atacat ajung la fluxurile de energie care poarta astfel de senzatii si vi le aduc inapoi.
Va rugam sa inlocuiti acest gen de ganduri cu cunoasterea ca nu sunteti niciodata singuri! Nu numai ca il aveti tot timpul pe ingerul vostru pazitor si pe spiritele voastre indrumatoare, dar multe alte suflete au si ele in acelasi timp o experienta a trezirii asemanatoare experientei voastre si merg cu incredere pe calea auto-descoperirii. Deseori librariile spirituale sau metafizice gazduiesc grupuri de oameni care gandesc asemanator sau posteaza anunturi legate de intalniri, seminarii sau ateliere. Librariile obisnuite au si ele carti din acest domeniu si daca nu stiti ce carte sa alegeti, cereti in interiorul vostru sa fiti indrumati catre cele care va pot oferi cea mai buna iluminare. Cautati pe internet acele site-uri care includ postari ale spiritelor inrudite si mesaje de la fiinte de lumina, cum ar fi Patricia Cota-Robles si puteti intotdeauna cere ajutor divin pentru a fi siguri pe voi si entuziasmati de trezire. In curand veti intra intr-o relatie plina de bucurie cu sinele vostru-dumnezeu si se vor deschide cai largi spre zone in care puteti servi efectiv si cu profunda satisfactie luminii.
„Ai putea sa il intrebi pe Matei cum putem afla care este scopul vietii noastre cat timp ne aflam aici pe Pamant?”  Cel mai bun mod de  a afla ceea ce v-ati ales ca scop al vietii este  si cel mai simplu. Fiti atenti la mesajele de la nivelul sufletului catre constiinta voastra – intuitie, instinct, inspiratie, aspiratie si constiinta. Atunci cand urmati aceste indrumari, care sunt in mod special aliniate cu alegerile din contractul sufletului vostru, veti simti cu putere ca mergeti lin de-a lungul caii vietii, lucru opus luptei continue cu deciziile sau poate situatiile in care ii intrebati pe ceilalti, care cred ei ca ar fi directia logica pentru voi.
„Este adevarat ca fiintele intunecate sunt indepartate de pe Pamant si duse pe Pamant alternativ, holografic? Daca acesta este cazul, ar fi foarte bine, deoarece va scadea intunericul de pe planeta si se va accelera programul de dezvoltare totala. Si ce se intelege prin aceasta ca traim intr-un univers sau intr-o matrice holografica? Este tri-dimensionalitatea un vis si dimensiunile superioare sunt reale sau este totul doar o proiectie a constiintei noastre?” Fiintele intunecate parasesc Pamantul in acelasi mod ca si fiintele de lumina, prin moartea corpului fizic; si asemenea fiintelor de lumina, ele intra in acea parte din Nirvana, lumea spiritelor de pe Pamant, in care energia corespunde energiei pe care au generat-o in timpul vietii lor de pe Pamant.
In carti si in articole de pe Internet, exista explicatii bune ale universului holografic, in masura descoperirilor facute pana acum de cosmologii vostri. Ei au concluzionat din punct de vedere matematic ca universul a inceput cu Big Bang, dar mai au inca de inteles ca stiinta si spiritul – sau energia si constiinta cosmica – sunt unul si acelasi lucru: iubirea – lumina esenta a Creatorului, cea mai puternica forta din cosmos si Sursa tuturor cate exista.
Dimensiunile superioare sunt reale, si nu este corect sa spunem ca 3D reprezinta doar o proectie a constiintei cuiva. Orice ar crede o anumita persoana, oricat de departe de fapte ar putea fi, aceasta este realitatea persoanei respective si mai mult decat sigur ca veti avea de furca cu cineva pe care ati incerca sa il convingeti ca ceea ce crede este „doar o proiectie a constiintei sale.” In orice caz, ceea ce pare real in lumea voastra 3D este un vis sau mai bine zis, o iluzie si va putem explica acesta mai clar in mesajul transmis acum cativa ani. Noi credem ca va fi foarte util sufletelor care se trezesc si poate si lucratorilor intru lumina de-o viata.
„Ce vrea Matei sa spuna prin „noi traim intr-o iluzie”: Are fiecare persoana propria realitate sau impartim cu totii aceeasi realitate?”
Prin definitie, o iluzie este inselatoare, ceva perceput ca fiind real, dar fara sa aiba nicio baza in realitate. Iluzia celei de-a treia densitati este ca exista doar aceasta viata pe Pamant, dupa care mori si urmeaza, dupa cum spun multi, un loc nebulos, care este o „viata de apoi”  fie binecuvantata, fie in flacarile iadului si in care ramai pentru totdeauna. Realitatea este ca aceasta reprezinta doar una din sute sau mii de experiente ale unui suflet care traieste simultan, sub multe forme diferite si in multe locuri din acest univers.
Iluzia este ca voi credeti ca sunteti trupul vostru, personalitatea voastra, caracteristicile voastre, sentimentele si realizarile voastre si ca din intamplare aveti un suflet care dupa ce muriti merge Dumnezeu stie unde. Realitatea este ca voi sunteti sufletul, o parte din Dumnezeu, inseparabila de El si de toate sufletele din acest univers, voi aveti o experienta fizica pe care ati ales-o pentru a echilibra alte vieti, si voi sunteti o fiinta eterna.
Iluzia este ca, in functie de alinierea religioasa a fiecaruia, Fiinta Suprema a acestui univers este descrisa in mod corect doar de religia voastra si ca legile Lui interpretate de religia voastra sunt absolute. Realitatea este ca Fiinta Suprema a acestui Univers este subordonata Creatorului, Fiinta Suprema a cosmosului; Dumnezeu este un amalgam al tuturor sufletelor, al tuturor formelor de viata din intreg acest univers si El cunoaste fiecare gand si simte fiecare sentiment al fiecarei vieti. El nu poate interveni in legea liberului arbitru a Creatorului atunci cand sufletele se abat de la calea angajamentelor lor de dinainte de a se naste, asa ca voia Lui „nu se face”; chiar daca noi spunem de regula „El”, Dumnezeu sau Sursa dupa cum vreti sa o numiti, este suma androginitatii, energiile feminina si masculina perfect echilibrate si El nu creaza religii – cateva din partile sale dezorientate au facut-o.
Iluzia ca raul este opusul Dumnezeirii. Realitatea este ca intunericul este absenta luminii, absenta iubirii si a claritatii spirituale.
Iluzia este ca pamantul este o planeta mica si solida a carei locuitori sunt singurele forme de viata inteligenta din univers. Realitatea este ca Pamantul este un suflet avand un corp planetar care este caminul fiintelor dinlauntrul, de la suprafata si de deasupra ei si ca locuitorii de la suprafata ei sunt de departe mai putin evoluati spiritual, inteligent si tehnologic decat multe alte civilizatii.
Da, fiecare suflet isi are propria iluzie care tine de sine, de fiecare fateta a vietii, de planeta Pamant si de Sursa Tuturor Lucrurilor, dar in cele din urma cu totii vor impartasi aceeasi realitate universala (23 mai 2005).

Îi mulțumim Alexandrei Stan pentru traducere.
Ne luam ramas bun doar pentru moment, deoarece suntem mereu alaturi voua in iubire neconditionata.
(foto: Vio)
                                ___________________

IUBIRE si PACE
Suzanne Ward