RECOMANDĂM "Mintea poate vindeca..." de Frederick Bailes:
Prima ediţie a fost publicată acum 36 de ani (1942), iar prezenta ediţie este a 10-a (1973).
Există o lege bine definită a tămăduirii mentale şi această lege poate fi aplicată oricui, indiferent de puterea mentală sau de puterea voinţei. Următoarele rânduri se referă la o introducere practică în tratamentul mental şi fizic, care este compatibilă cu orice fel de credinţă religioasă.
În timp ce era student la un mare spital londonez, autorul dr. F. W. Bailes, a observat îndeaproape, factorii mentali care interveneau în procesul de vindecare a pacienţilor. A remarcat faptul că unele modele de gândire fundamentale, în mod invariabil, produceau reacţii fizice corespunzătoare şi că el putea provoca aceste reacţii stimulând modelele mentale în cauză. Având o pregătire ştiinţifică, el a considerat că trebuie să existe în lumea mentală certitudini asemănătoare de acţiune.
În acţiunile sale în acest domeniu a fost sprijinit şi încurajat de către oamenii de ştiinţă, prieteni şi medici, unii dintre aceştia chiar vindecaţi de el.
INTRODUCERE
Scopul prezentei lucrări (sinteze) este de a scoate în evidenţă, într-un stil curent – evitându-se termenii tehnici - modul în care boala îşi are originea în fluxul de gândire, precum şi metoda precisă pe care o poate folosi cel care doreşte să-şi refacă o stare mentală eliberată de teama de boală, prin înţelegerea forţelor universale ce pot fi utilizate în a vindeca.
Orice se poate bucura de o sănătate excelentă dacă urmează o cale adevărată spre aceasta. O bună sănătate nu este darul acordat câtorva favorizaţi de către o Providenţă capricioasă, după cum nici boala nu atinge pe unii sau pe alţii pe motivul că o Providenţă, de nepătruns şi de neînţeles, doreşte ca aceştia „Să-şi poarte crucea”, obţinând în acest fel un soi de nebuloasă spirituală.
În ştiinţa medicală, prima lege a vindecării este: „Înlătură cauza”. Cauza respectivă a fost mai întotdeauna căutată în ţesuturile trupului. Totuşi, nu numai metafizicianul, ci şi chiar şi medicul practician, a ajuns să-şi dea seama că pricina fundamentală a multor maladii se găseşte în minte. Aceasta nu înseamnă că oamenii îşi închipuie că sunt bolnavi sau, tot aşa, îşi închipuie că se însănătoşesc. Explicaţia se află mult mai profund, în activităţile complexe ale minţii umane.
Cauza reală a bolii se găseşte în stările emoţionale de teamă, gelozie sau anxietate, frustrări şi contradicţii (contrarietăţi), generate de încercările oamenilor de a obţine fericirea şi de a face faţă pretenţiilor vieţii moderne. Impresiile şi învăţămintele din copilărie, pot fi cauze ajutătoare; impactul milioanelor de minţi înconjurătoare sigur că are o influenţă determinantă; conversaţiile rudelor sau prietenilor îi poate afecta. Se mai poate adăuga la aceste cauze o gamă întreagă de simptome şi insuflarea fricii ce se desprinde din prospectele de desfacere a medicamentelor, precum şi din publicaţii de popularizare privind bolile şi sănătatea.
Toate acestea nu sunt întotdeauna recepţionate conştient, şi totuşi ele crează în mod inconştient în minte un fel de complex subiectiv de frică-gând care afectează organismul uman zi şi noapte, fie că este treaz, fie că doarme; cu alte cuvinte, se formează inconştient un corp subiectiv de gând-frică de care cel afectat nu-şi poate da seama.
Ajungând la cauze subiective, observarea unor forme de boală la prieteni sau rude au suferit de anumite boli, conduce la teama că poate să existe o tendinţă în familie, moştenită de alţi membri.
Oricare ar fi modelul-frică de bază, un fapt e clar şi anume că adevărata maladie nu constă atât în manifestarea fizică exterioară, cât în starea mentală de bază. Boala este semnul exterior al unei tulburări mentale. Reiese de aici că orice încercare de remediere îndreptată asupra formei fizice va lăsa cauza fundamentală neatinsă. Prin urmare, dictonul „înlătură cauza” determină pe cel care caută să-şi refacă sănătatea - a lui sau a altuia – să înveţe cum să şteargă modul de gândirea distructiv, mai înainte de a putea obţine dezrădăcinarea tulburării fizice.