Semn feminin, de pământ, cardinal.
Planeta guvernatoare – SATURN.
Verbul
caracteristic – EU FOLOSESC.
Ideograma semnului este cea mai complexă
dintre toate (cuprinzând toate elementele – cercul, semiluna și linia). Ea
indică linia intelectului ce coboară în realism și materialitate, apoi crește
la cel mai înalt nivel, formând cercul spiritului, dar semiluna conștiinței
coboară sub nivelul pământului, terminându-se într-un balans interior, în
auto conștiință.
Acest semn marchează debutul iernii – zilele
sunt cele mai scăzute din întregul an. Natura hibernează părând împietrită în
timp și ger.
Kaprikornul reprezintă simbolul muntelui pe
care capra se cațără și arată că Omul trebuie în mod constant să caute să se
înalțe (să evolueze) în existență.
În tema natală, Kaprikornul arată locul de
detașare, de sinteză, de solitudine, de elevare și de ambiție.
Cuvinte-cheie:
răbdare, înțelepciune, detașare, elevare, rezistență, perseverență, organizare,
ambiție, solitudine, administrație, avariție, frugalitate (bucate puține și
simple n.m.), oprire, întârziere, răceală, suspiciune, bănuială, ranchiună
(pizmă, pică), egoism, pesimism, depresie.
Anatomie: genunchi, dinți – sistemul osos
(în general), piele, păr.
Culoare:
indigo. Metal: plumb.
Brăţara
(pentru Ascendentul în Kaprikorn): de cupru (universală).
Cristalul
(pentru Ascendentul în Kaprikorn): Onix negru, obsidianul negru, cuarț fumuriu,
perla și diamantul negru, ochiul de șoim, jasp.
Indicat ca cei cu Ascendentul în Kaprikorn
să poarte ceva de culoare indigo – haina, bricheta, eșarfa. Ei vin prin
întrupare cu un surplus energetic subtil
de nuanță indigo, creându-se, astfel, o armonizare.
Plumbul este elementul
chimic cu numărul 82 în tabelul periodic al elementelor.
Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu
densitatea foarte mare. Datorita densității ridicate, plumbul și-a găsit
utilizarea la protecția contra radiației ionizante. De asemenea, plumbul
este folosit la fabricarea de greutăți cu volum mic dar cu mase mari.
Acest metal este toxic pentru organismul uman, intoxicația numindu-se saturnism.
Oxizii de plumb (miniu, litarga) se utilizează la fabricarea vopselelor
protectoare și a chiturilor de miniu și de litarga. De asemenea, plăcuțele de
plumb se utilizează la fabricarea acumulatorilor pentru autoturisme. În trecut,
plumbul era folosit la tuburi pentru alimentarea cu apă potabilă, lucru grav,
din cauza toxicității sale ridicate. Sărurile de plumb nu se prea utilizează,
acetatul utilizându-se în laboratoarele de microbiologie la fabricarea unor
medii de cultură (geloza cu plumb). Datorita punctului de fuziune scăzut,
plumbul se utilizează la băi cu metale topite in laborator și la fabricarea aliajelor
de lipit in electrotehnică (aliaje staniu-plumb). Acesta coloreaza
flacăra in albastru-verzui.
Plumbul metalic obținut din cuptoare, proaspăt tăiat, are
o culoare albastruie, dar se pătează imediat cum este expus la aer, căpătând o
culoare griulie, mată. Când este topit capătă un luciu strălucitor,
cromargintiu.
Nativul Kaprikorn...
...Al zecelea semn al zodiacului
începe la solstițiul de iarnă, fiind considerat de mulți inițiați yoghini „ușa
zeilor", atunci când moartea aparentă a naturii corespunde de fapt
plenitudinii spirituale, epocii de maximă ingeniozitate a omului eliberat de
muncile sezoniere.
Disciplinat, loial, serios, practic,
se orientează către succes. Capătă cu greu încredere în ceilalți. Capricornul
are un puternic simț al realității. El se concentrează asupra esențialului,
este sârguincios, perseverent, econom, corect.
Este un om pe care te poți baza. Își
cheltuie energia metodic și „se cațără" încet spre țelurile lui
ambițioase. Un Capricorn merge la sigur și evită experimentele. Are aptitudini
pentru profesiuni ca inginer, administrator, constructor sau meșteșugar (în
general în profesiuni legate de pământ).
Dacă Soarele este prost aspectat,
nativul din Capricorn poate gândi și acționa în mod egoist, înclină spre
supraevaluare, este încăpățânat, ipocrit și, din cauza neîncrederii în
ceilalți, își deschide cu greu inima.
Sănătate: Nativul din
Capricorn este mai expus la boli cronice decât la cele acute; totuși este
amenințat de fracturi, răniri, în special la genunchi sau încheieturi,
reumatism, răceli, afecțiuni ale stomacului și ale pielii, ca și la dereglări
metabolice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu