De Lauren, 29
ianuarie 2018, raportul 5D
Iată-ne deci
aici. Un alt an, un alt tur în jurul roții înălțării... sau karmice... în
funcție de unde vă aflați în procesul depolarizării. Pentru cei care s-au
ocupat de el preț de un moment sau multe (vieți), 2018 deține potențialul
extraordinar (coduri de activare) de a da naștere întrupării uniunii dintre
masculinul și femininul nostru interior.
Pe măsură ce vom descoperi deja că
cunoașterea misterului necesită o abordare fermă, constantă și practică a
folosirii puterii noastre dobândite de la Sursă. Discernerea echilibrului
delicat între a lăsa ceea ce ESTE să FIE (feminin), și a participa cu acea stare de a FI (masculin) reprezintă cel mai
înalt/profund nivel de abilitate pe care acest an de vibrație 11 (2+0+1+8=11) o
cere de la cei care se unifică în parteneriat (2+0+1+8= 2) divin
(masculin-feminin).
A învăța să creștem și să descreștem odată
cu valurile unduitoare ale Creației reprezintă echilibrul armonios al folosirii
puterii dobândite din Sursa noastră.
În momentul de față încă mai integrăm
șuvoiul impresionant de energii cosmice ce au introdus noul an, iar pentru că
această lună extraordinar și celest puternică a fost atât de tranzitorie, nu a
fost ușor să ne orientăm. Ezităm între starea de tabula rasa și acceptarea
calității noastre de creator... din câte se pare, o dată pe oră. Acest lucru se
va echilibra pe măsură ce ne înțelegem clar noile aptitudini și le folosim
împreună cu energiile puternice cu care avem de lucrat anul acesta.
Pe lângă integrările noului an (și
amplificările activității solare), și energiile Lunii se intensifică (s-au
intensificat... n.b.) pe măsură ce ne apropiem de Eclipsa totală de Lună (31
ianuarie), când vom fi propulsați într-o altă etapă de transformare,
impulsionată de eliberarea unor blocaje incredibil de vechi.
Deocamdată, cât încă ne mai obișnuim
cu noul, e necesar să continuăm să ne îndeplinim sarcina (ca în orice relație
nouă) de a ne abține de la orice proiecții personale, convingeri și/sau
așteptări cu privire la 2018... cel puțin până putem să ne amintim ce ne
rezervă sufletul nostru în acest an.
Iar acest lucru va deveni evident în
curând, pe măsură ce descoperim primul set de planuri noi din modelul nostru
divin, coordonatele și cadrul general cu care să ne construim noile structuri
necesare vieții noi, ce vor lua ființă în următorii 2-3 ani. Pentru a face asta
e necesar să continuăm să ne întrupăm și să ne exprimăm natura autentică
(divină) și să ne aliniem total cu Adevărata Viață (a doua) pe care am venit să
o trăim aici.
Pentru a face asta se impune
participarea la fiecare nivel al ființei
noastre. Este necesar 1) ca în plan spiritual să aspirăm la Planul
nostru Suprem pentru această viață (modelul divin), 2) în plan mental să organizăm, să ordonăm și să asamblăm acea viziune în
conformitate cu un set de măsuri practice, 3) să menținem o stare de
neutralitate emoțională în timp ce
canalizăm mai departe frecvențele Modelului Raiului și 4) în plan fizic să acționăm pe baza fiecărei
motivații venită din Inimă (superioară).
Acest proces nu se mai referă la a ne
face cunoscute intențiile unui univers ce ne va susține în realizarea țelurilor
noastre, ci de a fi Euniversul susținerii de care avem nevoie ca să ne
îndeplinim țelurile. Anul acesta, viața ne va chema continuu în acest loc al
autorității practice.
2018 dorește să ne ajute să aducem fiecare
nivel al ființei noastre la O expresie unificată, astfel ca să putem da naștere
unei experiențe noi, împuternicite a Sinelui pe pământ. În acest scop, ni se va
cere iar și iar să aplicăm învățămintele noastre la viață, pe măsură ce
dobândim noi aptitudini de stăpânire asupra noastră, în contextul de „ceilalți”.
E timpul să ne folosim noua relație
cu Sinele în lume în general.
Conștiința
arcturiană
...În principiu... din câte
înțeleg... trecem la un nivel nou al conștiinței umane, ce include sectorul
galactic din Arcturus și prin urmare nivelul de conștiință arcturian din
fiecare dintre noi.
Pentru
cei care sunt conștienți de nivelul arcturian al Sinelui lor, va fi o
reafirmare a Adevărului mai înalt... celor care recunosc sau își amintesc de
acest aspect al conștiinței pentru prima dată în această viață, vă spunem „Bine
ați venit în această parte a naturii voastre multidimensionale”.
Conștiința arcturiană se deschide
(parțial) ca fiind păstrătoarea codurilor
de lumină de diamant, a vortexurilor sacre de energie necesare menținerii
în jurul planetei a frecvențelor de diamant și a infrastructurii rețelei. Ea
conlucrează cu multe alte consilii ale conștiinței din acest plan, în orice
caz, atenția lor principală/cea mai înaltă este în serviciul evoluției
omenirii, prin intermediul purității absolute a luminii de diamant.
Partea din noi care rezonează cu
Arcturus este partea din noi aflată în raza de diamant. În mod interesant,
tocmai am aflat (cu entuziasm) că Arcturus este una din cele patru stele (Denebola,
Arcturus, Cor Caroli și Spica) ce formează asterismul* „Marele Diamant”.
#cineaștiut
(*În astronomie, asterismul este un
tipar de stele care nu face parte din cel stabilit tradițional, numit
constelații, cum ar fi Triunghiul de Vară. Asterism sunt adesea numite, și sunt
compuse din stele care fac parte din una sau mai multe constelații. Arcturus e
cea mai luminoasă stea din constelația Boarului și a treia ca luminozitate de
pe cer, după Sirius și Canopus. N. tr.)
Acest aspect/nivel al Sinelui nostru
multidimensional este chemat în acest moment în față (și în cei pregătiți)
pentru a ajuta la integrarea conștiinței luminii de diamant, care vestește
iluminarea/înălțarea / întruparea noastră (asimilarea modelului divin/Adam
Kadmon) și punctul din care devenim „tari ca piatra” în experiența Sinelui
nostru superior superior... neafectați de frecvențele eului și a lumii
inferioare.
Am făcut cunoștință cu acest nivel
nou al luminii la solstițiu (21 dec. 2017), l-am descărcat începând de atunci
și vom continua să-l integrăm în cursul acestui an. În general, mi se pare că
acest nivel mai înalt de informații de la arcturieni apare în acest an și în
continuare pentru a ne ajuta să ne activăm și să ne stăpânim tehnologiile
corpului de lumină, pe măsură ce ne adâncim în procesul întrupării noastre.
Schimbările care iau naștere din
aceste frecvențe fortificate sunt reflectate la nivel celular, pe măsură ce
suntem apți să ne menținem la nivel individual matricea de lumină de diamant ce
ne permite să trecem mai total în corpul de lumină curcubeu multidimensional...
care este necesar pentru a trăi ca ființă de lumină întrupată în acest plan.
Mi se precizează că aceia aflați pe
planetă care în prezent se aliniază cu frecvența diamantului și își dezvoltă
corpul de lumină curcubeu, de fapt grăbesc activarea frecvențelor diamantului
ca planetă pe întreg.
Aceste suflete sunt responsabile și
de activarea codurilor de diamant în toți copiii stelari care sunt încarnări ai
razei de diamant, precum și orice suflet care dorește să-și actualizeze acest
nivel al luminii, atât în el cât și în corpul planetar.
În
timp ce acest lucru are loc în interior, are loc și în afară... iar cei care
trec la această expresie nouă a adevărului divin, vouă ne adresăm de data
aceasta.
Căci
ne aflăm în acest moment având un plan anume, acela de a-i aminti fiecăruia
dintre voi cine este cu adevărat și de a
vă ajuta să vă actualizați acel adevăr chiar din interiorul ADN-ului.
Acest
proces se desfășoară cu participarea noastră directă, căci aceia dintre voi
care sunt în stadiul de aducere-aminte a aspectelor lor galactice sau divine
sunt acum pregătiți să lucreze cu frecvența diamantului și aptitudinea ei
directă de a le transforma existența. De
aceea, vom lucra mai îndeaproape cu pământul și omenirea în scopul de a ne
aduce experiența pe terenul de joc, să spunem, în timp ce ne unim cu fiecare
din voi care este pregătit să meargă în
lumina Adevărului deplin.
Portalul
luminii de diamant
Mi s-a cerut să încep această parte a
transmisiunii cu o scurtă invocație pentru a ne alinia cu nivelul de diamant al
conștiinței:
„În
numele Celui Unic, prin și pentru Cel Unic, invocăm conștiința luminii de
diamant. În numele Pământului mai elevat și a omenirii mai elevate, invocăm
întregul spectru de lumină” cuprins în raza de diamant și cerem ca el să fie
primit de toate inimile darnice și capabile. Prin decretul mărețului EU SUNT,
aducem mulțumiri.”
„Este cunoscut faptul că spectrul întreg al luminii poate fi
văzut cu ajutorul frecvenței diamantului, dar nu invers... că lumina de diamant
există în afara spectrului luminii vizibile, așa că el este ilustrat în
dimensiunile mai joase ca refractare a
întregii lumini. El îmi este descris atât
ca toate culorile, cât și ca nicio culoare... ca lumina nediferențiată a
divinității... ca lumina pură a Sursei... ca lumina albă și pură a lui Alfa și
Omega.
Potrivit
arcturienilor, 2018 e anul în care intrăm în portalul dimensional al luminii de
diamant și ne începem călătoria de cocreatori ai voinței divine... deprinzând cooperarea cu viața prin
contopirea aspectelor noastre de nivel uman și divin.
Venirea acestui
portal a fost accelerată de portalul solstițiului, la care am descărcat codurile
de activare galactică necesare pentru a lumina „palatul de cristal” din creierul nostru care cuprinde triada sacră
(sfânta treime) a glandelor pineală, pituitară și hipotalamus. (mai multe
despre acest subiect în raportul din decembrie „raport 5d decembrie 2017”, de
Elena Cocis).
Activarea
palatului de cristal duce la nașterea inteligenței (minții) noastre superioare,
catalizatoarea unirii noastre cu Voința
Divină. Acest lucru devine posibil doar atunci când inima noastră e
deschisă și întreagă... când am dat din nou naștere purității/inocenței noastre
ca de copil, iar apoi am fost din nou părinți pentru noi înșine până la
atingerea maturității noastre spirituale, cu ajutorul echilibrului adecvat al
polarităților noastre interioare
masculină-feminină.
Pentru cei care au dus la bun sfârșit
cerințele interioare și sunt pregătiți să lucreze în mod conștient cu acest
nivel de stăpânire a luminii, procesul de activare (al palatului de cristal) a
fost declanșat pe 21 decembrie, iar de atunci ne calibrăm într-un mod intensiv. De aceea, se poate ca mulți dintre voi să fi
avut unele simptome cu adevărat provocatoare la sfârșitul lui decembrie și până
în noul an , în timp ce am făcut tranziția la rețeaua luminii de diamant: ceață
mentală (o stare care afectează toate vârstele, caracterizată prin confuzie,
claritate de gândire scăzută și uitare. N.tr.), sinuzită/răceală obișnuită,
migrene oculare, vertigo/amețeală, senzație de neîmpământare, senzație de
părăsire a corpului, probleme acute de vedere/distorsiuni și imagini neclare,
ochii fierbinți, congestionați etc.
Intensitatea simptomelor crește și
scade, dar severitatea lor se va diminua pe măsură ce integrăm și ne
aclimatizăm cu această lumină superioară. Ca o îndrumare, din experiența mea,
stabilizarea în energiile anului nou durează de obicei trei luni întregi.
Conștiința
esenței de diamant
Conștiința esenței de diamant e
obiectivul nostru din acest an și este explicată ca fiind rezultatul integrării
puterii inimii Superioare și a Minții Superioare... care este combinația
desăvârșită, unificată a intuiției/înțelepciunii noastre cu
înțelegerea/rațiunea noastră elevată. A învăța să echilibrăm Inima și
Mintea/aspectele Feminine și Masculine ale eului va constitui o parte
importantă din exersarea autorității noastre din acest an.
Am sentimentul că această combinație
a inteligenței Inimii și Minții (de diamant) reprezintă ceea ce Consiliul
Pleiadian a numit în raportul din noiembrie 2017 noua inimăminte umană.
Iată un
fragment din el:
Renașterea
în Viața noastră Superioară și echilibrul necesar pentru a-i da ființă, în
timp ce ne menținem și viața umană actuală, este ceva ce vom fi
invitați să deprindem anul viitor… aptitudinea noastră de a face asta cu vreun
strop de eleganță este o funcție clară a Inimiiminții ce funcționează de curând.
Mi se
explică că noua Inimăminte umană are două funcții distincte (și utile).
Prima
este descrisă fără exagerare drept o mașină de imaginație. Este
combinația perfecționată a bioechipamentului care transmite eficient planul
existent în Inima noastră, direct ochiului minții, prin intermediul
imaginației.
Imaginația
(observatorul nostru) este conectată la planul dinaintea încarnării (adică
„lumea necunoscută”), în timp ce creierul care gândește (analistul) e conectat
la „lumea cunoscută”. Acest circuit actualizat, combinat, ne va permite să
dăm viață cu mai multă ușurință planului nostru precreat pentru Noul Pământ.
Și întrucât Inimamintea este un concept unificat divin-uman, a doua ei funcție
constă în capacitatea ei de a ne uni divinitatea (Inima) cu natura umană
(Mintea)… ea are, prin însăși mecanica ei, capacitatea de a ne echilibra
existența între lumi:
Aceasta este o capacitate
foarte nouă, la care ne referim constant ca având o constituție dinamică.
Prin asta vrem să spunem că noua Inimăminte umană
este un sistem de inteligență integrat, care are capacitatea avansată de a
răspunde la viața fizică și la lumile de dincolo de ea într-o manieră deosebit
de armonioasă și adaptabilă.
Întrucât transpunerea în realitate a
conștiinței esenței de diamant implică atât Mintea superioară, cât și Inima
superioară, au fost necesare de asemenea calibrări extensive la nivel emoțional
și fizic, fapt ce a dus, începând cu solstițiul, la unele simptome intense
drăguțe. Lucruri precum mâhnire și
jale, afecțiuni bronșitice/bronșite/pneumonie/gripă au accelerat nivelul fizic
al purificărilor necesare eliberării de emoțiile expirate și de amprentele
memoriei celulare care ne împiedică capacitatea de a fi pe deplin centrați în
inimă (deschiși și vulnerabili).
Iar în cazul unora, cum ar fi partenerul meu…
după cum aceia dintre voi care sunt activi în rețeaua mea știu deja… se poate
ca aceste obstrucții să fi fost mai severe și manifestate ca „evenimente
cardiace” mai serioase, care au impus intervenție medicală.
Concluzia este că în lumea (conștiința) nouă
se poate pătrunde doar prin intermediul inimii și numai IUBIREA de Sine poate
descuia acea ușă. Portalul 11:11 a deschis un portal de tranziție
important și extrem de puternic… dacă ne-am angajat prin contract să traversăm
în lumea nouă (având un corp), nivelurile noastre mai înalte sunt instruite
(înaintea încarnării) să facă orice este necesar pentru a ne duce acolo… mai întâi inima.
Indiferent ce (iluzie) a fost necesar(ă)
pentru a ne capta atenția/energia în privința deschiderii inimii noastre, a
avut loc pentru a ne ajuta să trecem prin acel portal intens de viață-moarte,
ca pregătire pentru acest an nou influent… în esență, în scopul întrupării
noastre.
La
fel ca în cazul partenerului meu… care a petrecut între solstițiu și ajunul
anului nou două săptămâni îngrozitoare în două spitale diferite… dacă evităm,
tergiversăm sau amânăm chemarea, ea devine mai puternică… și mai
Puternică… și mai Puternică… până când n-o mai putem ignora.
(...)
Conspect după...
♡,
Mulțumim Elenei Cocis pentru
traducere.