.„Fericiți sunt făcătorii de pace...” Există un astfel de aforism: „O pace rea este mai bună decât un război bun”. Făcător de pace este acel om care este pregătit să facă un compromis, să cedeze, să tacă, să nu demonstreze că are dreptate, având spume la gură. Acesta face acest lucru pentru a menține o relație bună, caldă. Cu alte cuvinte, făcător de pace este acel om care se poate schimba.
Omul, care este capabil să se schimbe, se dezvoltă. Acela, care crede că are dreptate, nu se va dezvolta: dacă el are deja dreptate, de ce ar trebui să se schimbe, de ce să se dezvolte?
Făcătorul de pace caută ceea ce unifică, nu ceea ce desparte. Pentru un făcător de pace, sentimentul de unitate este mai presus de pretenții, supărări, mai presus de sentimentul de superioritate. Oamenii, care sunt dispuși să se schimbe, care sunt capabili să înțeleagă cealaltă persoană, care pot să se pună pe sine în locul celuilalt și să-și schimbe punctul de vedere într-o oarecare măsură, reprezintă chiar făcătorii de pace.
Un făcător de pace poate fi doar acea persoană pentru care iubirea este mai importantă decât dreptatea. Dacă dreptatea se află pe primul loc pentru un om, acesta nu va putea să ajungă la înțelegere cu „jumătatea” sa. Deoarece nu intenționează să-și schimbe propriul punct de vedere, atunci acesta nu va putea să reunească cele două puncte de vedere contrare.”
Fragment Carte S.N. Lazarev ”SECRETELE FERICIRII IN FAMILIE”
”Lipsa unui scop corect îl face pe om complet nesigur. El nu știe ce să facă, încotro să meargă. El nu poate să aprecieze dacă acest lucru este bun sau rău fiindcă scopul este cel care ne dă putere, energie, înțelegerea asupra ce este corect sau greșit...
Știința modernă se situează pe poziții opuse religiei, dacă religia s-a închinat la aspectele spirituale, atunci știința – se închină la cele materiale. Iar închinarea este posibilă doar în fața lui Dumnezeu. În prezent, știința caută să ne convingă pe fiecare dintre noi că noi avem doar două instincte: instinctul de continuare a vieții – de procreare, (sau de reproducere n. b.) și instinctul de autoconservare. Acest lucru este minunat –înseamnă asigurarea vieții. Dar existența noastră pământească este limitată de corpul fizic. Noi existăm și dincolo de aceasta. Aceste două instincte ne asigură viața în corp. Din acest motiv noi neglijăm instinctul principal – acesta este instinctul iubirii față de Dumnezeu, instinctul de schimbare și dezvoltare. Și acest aspect este foarte important. Când ne pierdem primul instinct, atunci începem să depindem de cel de-al doilea și cel de-al treilea și încep problemele.
De aceea este foarte important să avem un scop corect care ne dă încredere. Ce este înseamnă „încredere”? Cuvântul „încredere” vine de la cuvântul „credință”. Iar credința reprezintă o aspirație către un scop corect. Hristos a spus:„Credeți, și muntele se va muta din loc”. În religie este prezentă, din punctul meu de vedere, o viziune distorsionată a credinței - o credință înțeleasă ca o așteptare, ca o ipoteză. De exemplu, eu cred că Dumnezeu ...... eu cred în Dumnezeu…. Înseamnă că eu admit că Dumnezeu există. Din punctul meu de vedere, acest lucru este incorect. Dacă eu cred în Dumnezeu, înseamnă că eu aspir către El. Scopul meu principal este asemănarea cu Cel de Sus și înseamnă că credința mea mă determină să am un mod de viață corect, o atitudine corectă față de oameni, să mențin iubirea în sufletul meu. Mai exact, credința începe să mă schimbe în bine....”
”Dacă nu există unitate între soți, aceștia nu vor putea să rezolve în mod normal nicio problemă comună. Fiecare va tinde să se ridice deasupra celuilalt și orice rezolvare va duce la triumful uneia dintre părți și la suprimarea celeilalte. Doar dacă există unitate, dacă soțul și soția rezolvă problema împreună, atunci poate fi găsită o soluție potrivită pentru amândoi.
Cea mai importantă lege a dezvoltării este legea unității și a luptei contrariilor. Toți știu ce este o luptă, însă noi ne imaginăm destul de confuz ce înseamnă unitatea. Iar unitatea este chiar iubirea.
Dacă oamenii nu au deloc iubire, atunci ei se află în conflict la nivel de trup. În acest caz, are loc distrugerea uneia dintre părțile aflate într-un conflict.
Dacă adversarii au iubire, dar aceasta este puțină, atunci ei se află în conflict la nivel de spirit: are loc înăbușirea uneia dintre părți, o parte începând să o conducă pe cealaltă.
Oamenii, care au ceva mai multă iubire, se află în conflict la nivel de suflet. La ei apare deja oportunitatea de a ajunge la un consens, de a găsi soluții reciproc acceptabile. Acest lucru este ceea ce noi numim a menține pacea.
Dar, dacă oamenii au un nivel de iubire și mai înalt, aceștia se află deja la nivelul unui sfânt și atunci ei nu doar cad de acord mai ușor unul cu celălalt, ci și încep să se ajute reciproc.
Dezvoltarea abilității unui om de a se afla în conflict se petrece într-o asemenea ordine: la început – distrugere, apoi – concurență, în continuare – competiție, pe urmă – ajutor reciproc.
Când nu există unitate între soți și aceștia nu se străduie să devină uniți, atunci orice conflict se transformă în distrugere reciprocă, atunci nemulțumirea unuia față de celălalt se acumulează și, în cele din urmă, familia se destramă.
Mulți oameni cred că cel mai important lucru în viața de familie este autoafirmarea. Ei vor să demonstreze permanent că au dreptate, că sunt bogați, că ei sunt mai deștepți, mai buni, mai drepți. O familie nu poate să existe fără conflicte, însă un conflict nu trebuie să fie distructiv și fatal pentru soți, ci trebuie să îi dezvolte....”
Fragment Carte S.N. Lazarev ”SECRETELE FERICIRII IN FAMILIE”
”Cu aproximativ un an în urmă, am început să cercetez dacă este posibil să salvezi omul de viciul alcoolului, pe cale naturală. Am fost rugat să ajut un om inteligent şi talentat, care nu se putea opri singur și era la limita alcoolismului cronic. El nu credea că cineva îl mai poate ajuta.
M-am întâlnit cu el și i-am spus:
– Știți din ce cauză beţi? Omul trebuie să iubească din nou lumea din jur iar, dacă acest sentiment îi lipsește, începe un chin sufletesc. Omul încearcă să-şi înăbușe durerea sufletească prin orice mijloace. Aceasta duce la narcomanie, alcoolism, diverse forme de toxicomanie. Adevărata cauză a narcomaniei și a alcoolismului este nivelul scăzut de iubire din sufletul nostru. Iar această stare apare din cauza unor supărări puternice, din cauza reprimării iubirii faţă de oameni.
I-am enumerat faptele de ucidere a iubirii, care au fost săvârşite de părinții săi și de el însuși.
După corectare, a dispărut deformația foarte puternică a câmpului. După câteva zile, testarea a demonstrat puritatea câmpului; pasiunea lui pentru alcool dispăruse. După o jumătate de an, am verificat iar: omul încetase să mai bea, scăpând de această boală.
Un caz interesant s-a petrecut la Ialta. După lecția mea, s-a apropiat un om și mi-a povestit următorul lucru: vecinul său a căzut în patima beţiei, de care nu putea scăpa în niciun mod.
– Am hotărât să mă folosesc de metoda dumneavoastră, m-am apropiat de el și i-am spus: „Spune-mi, ce ţi s-a întâmplat înainte de a te apuca de băut? Ce ţi-a rămas în minte?”.
– „Când s-au împărţit cartofii, pentru mine n-au mai ajuns, și atunci m-am supărat foarte tare”. Eu i-am spus: „Cere-ţi iertare pentru faptul că te-ai supărat”. El și-a cerut iertare de la Dumnezeu și a scăpat de patima beției.
Cazul este anecdotic, însă el oferă o imagine exactă a ceea ce trebuie să facă omul, pentru a scăpa de asemenea patimi. Înainte de toate, omul trebuie să înceteze să se mai supere pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea, să o iubești.
Armonia înseamnă iubire. Trecutul, prezentul și viitorul sunt obiecte ale iubirii. Omul trebuie să aibă iubire în suflet și atunci el nu va mai avea nevoie să bea. ”
Fragment Carte S.N. Lazarev ”DIAGNOSTICAREA KARMEI - Vol. 1”
”Situația, creată acum în lume, corespunde nivelului spiritual actual al omenirii. Se cheltuie tot mai mulți bani pentru narcotice şi pentru lupta împotriva acestora, însă efectul este mizer, în timp ce narcoticele câștigă tot mai mult teren. Acest fapt este un rezultat al neînțelegerii faptului că nu împotriva narcoticelor trebuie dusă lupta, ci împotriva acelei cauze care provoacă atracția pentru acestea. Iar cauza este nivelul scăzut al iubirii interioare a umanității.
„Și încă din cauza încălcării multor legi, în oameni se va răci dragostea” s-a spus despre noi, cu două mii de ani în urmă. Renunțarea la iubirea față de Dumnezeu și la sentimentele Divine, la iubirea faţă de proprii părinți și de copii, faţă de sine și de omul drag, faţă de natura nevie şi faţă de lumea ce ne înconjoară, a devenit ceva obișnuit în viața noastră. Toate aceste încălcări declanșează programul de distrugere a iubirii, care are drept rezultat dezvoltarea în avalanșă a cruzimii, care nu poate fi stinsă nici prin alcool, nici prin droguri. Pentru a ieși din starea crizei actuale și a scăpa de rănile sale, omenirea trebuie să învețe din nou să iubească: pe Dumnezeu, unul pe altul, Universul, oamenii, lumea înconjurătoare, trecutul, prezentul și viitorul. „Dumnezeu este Iubire”. Unii cred că acest lucru este mai mult decât simplu: am spus că iubesc și gata, am început să iubesc. Iubirea este o artă complicată, care trebuie învăţată printr-un efort permanent.
Orice celulă a organismului nostru, pentru existența ei deplină, trebuie nu numai să funcționeze neîncetat, dar să și respecte regulile unității cu întreg organismul. Omul este o celulă a lumii. Sarcina lui este nu numai aceea de a-și îndeplini funcțiile, dar să și aspire încontinuu spre contactul și unitatea cu Universul, spre iubirea faţă de Dumnezeu. Contactul nostru cu Divinul este determinat nu numai de dorinţă și credinţă, dar și prin puritatea spiritului și a trupului. Noi toți avem un contact cu Divinul, însă gradul acestuia este divers: cu cât omul este mai pur, cu atât este mai mare contactul...”
Fragment Carte S.N. Lazarev ”DIAGNOSTICAREA KARMEI - Vol 1”
„În ultimele decenii ale istoriei noastre, ne-am sălbăticit foarte mult și, din această cauză, în prezent, noi nu înțelegem lucrurile cele mai elementare. Câți dintre noi pot da un răspuns corect la întrebarea: „ Ce este mâncarea?”
Hrana acționează, în primul rând, asupra structurilor de câmp ale omului și, așa cum este această influență, la fel este și omul. Am testat să văd ce se întâmplă cu energia în timpul mesei, și am fost extrem de mirat, aflând că omul asimilează hrana prin prima chakră. Un om poate fi vindecat printr-o alimentație corectă, în timp ce o alimentație incorectă îl distruge, nu mai puțin decât concepția greșită despre lume și comportamentul incorect.
„Și a spus Dumnezeu: iată, v-am dat tot felul de ierburi, care împrăștie sămânța câtă se găsește pe întreg Pământul, și tot felul de pomi, care fac roade și răspândesc sămânța, să vă fie de hrană”. În „Bhagavad-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore după ce a fost gătită: este o hrană „murdară”, fiindcă ea este bună doar pentru trup, în ea nu se mai găsește nimic pentru suflet.
În Iudaism există noțiunea de „carne necușeră”. Este vorba de carnea care conține sânge și ea nu se folosește în niciun caz la gătit. De ce? Sângele păstrează datele despre viața corpului fizic, în el este conținută toată informația despre bolile, sentimentele și, de asemenea, emoțiile pe care le-au avut animalele la tăiere....”
Fragment Carte S.N. Lazarev ”DIAGNOSTICAREA KARMEI - Vol 1”
”Dacă un om își regretă trecutul, se teme de viitor, dacă el are supărări, ură, nu acceptă lumea, atunci foarte multă energie se consumă pentru această rezistență la ceea ce se întâmplă – și, cu cât se cheltuie mai multă energie, cu atât mai rapid apare boala. Abilitatea de a fi în armonie cu sine însuși, cu propriul destin și cu lumea constituie una dintre regulile principale ale sănătății noastre.”
Noua practică: ”Puterea interioară și Încrederea în Sine” -
