<<<... Intrăm într-o altă dimensiune a ciclurilor cosmice, vrem nu vrem; de altfel nu avem nici un contract cu evoluţia, dar acest sistem solar se găseşte deja în perimetrul constelaţiei Aquarius, deci ne putem lua la revedere de la Peştii care ne-au zăpăcit cu cele mai neaşteptate probe. Aici vibraţia cosmică este cu totul alta şi determină astfel de replici, care numai prin Elta-Universitate s-au putut auzi; ele sunt: “vor muri de foame mâncând”, “salariul în România este pentru alimentaţia naturală”, “preţurile vor creşte până oamenii se vor trezi”, iar pentru această carte avem un aforism “profesorii sunt foşti elevi care se răzbună pe şcoală”. De această dată “niciodată nu este prea târziu” este o glumă mult prea realistă fiindcă atrofierea şi sadismul metodelor pedagogice determină frustrări ce domină toată viaţa.
Prin specializare, profesorilor li s-au îngustat în mod drastic posibilităţile, astfel sunt legaţi de mâini şi de picioare şi dacă se mai poate şi legaţi la ochi şi cu urechile înfundate. Monotonia cursurilor, lipsa de umor, lipsa imaginaţiei afectează serios capacitatea de cunoaştere, totul reducându-se la o stereotipie, tipic situaţiilor fără nici un sens şi soluţie - aceste aspecte se pot vedea în timpul recreaţiei în violenţa copiilor… Să nu uităm că aceşti profesori au fost ieri aceşti copii, mâine vor fi iar în astral unde vor rămâne surprinşi cine i-a păcălit şi de această dată.
De când ne încarnăm suntem alimentaţi cu produsele denaturate din care şi prin care se ajunge la o stare de continuă epuizare printr-un consum enorm de energie vitală, pentru a menţine un minimum echilibru care cu timpul cedează în diferite boli, moment când suntem deja maturi. Fondul fiind formal devine imposibilă educaţia şi mai ales curajul pentru experienţa vieţii. Ne este teamă de întuneric, ne este frig când temperatura scade, sau invers, ne este în mod continuu foame şi facem din acest lucru un complex vânând orice prilej de a înghiţi cantităţi apreciabile de substanţă din mediul înconjurător.
Revin la afirmaţia de mai sus, faptul că analizăm aspectele unei instituţii nu trebuie confundat cu critica, dacă am face acest lucru chiar că nu am rezolva absolut nimic, cât am face pe deştepţii, situaţia actuală depăşeşte această metodă. Să nu uităm că aceşti copii vin dintr-o experienţă recentă din care încă mai au remanenţe vii despre o realitate armonioasă în care pacea şi iubirea erau norme fireşti, de altfel până la 7 ani încă mai are legături cu o asemenea realitate. Practic reducem o entitate, de la o realitate abstractă la una aşa-zis concretă, până la congestie…
Educaţia se referă atât la aspectul fizic cât şi la cel psihic şi spiritual. La început, înainte să scriu această carte, credeam că voi scrie mai mult despre profesori, dar după cum rezultă nu este problema lor sau mai bine spus nu atributele vor rezolva cauzalitatea realităţii. Practic profesorii şi elevii una sunt, doar formal sunt altfel iar acest “altfel” merge până la soluţia spectacolului care nu este nicidecum o rezolvare.
După mine a fi profesor este una dintre cele mai impresionante şi, tot aşa, cea mai înaltă calitate a evoluţiei, dar poate fi exact invers, iar extremele se ating.
Trebuie doar să recunoaştem pentru a cunoaşte şi astfel descoperim credinţa la propriu şi nu formal. “Să mă ridic şi să merg”! Unde? Nu are importanţă, însăşi mersul te va duce unde trebuie fiindcă actul recunoaşterii determină ruta din această derută. Este de ajuns să realizezi că se poate şi astfel de posibilităţi devin realiste. Noile generaţii sunt în faţa noastră ca un verdict, le ajutăm sau încercăm să le înşelăm cu propriile înşelăciuni?
Însuşi conceptul de şcoală nu mai trebuie confundat cu o etapă formată din câţiva ani, viaţa şi şcoala se confundă...>>>
Prin specializare, profesorilor li s-au îngustat în mod drastic posibilităţile, astfel sunt legaţi de mâini şi de picioare şi dacă se mai poate şi legaţi la ochi şi cu urechile înfundate. Monotonia cursurilor, lipsa de umor, lipsa imaginaţiei afectează serios capacitatea de cunoaştere, totul reducându-se la o stereotipie, tipic situaţiilor fără nici un sens şi soluţie - aceste aspecte se pot vedea în timpul recreaţiei în violenţa copiilor… Să nu uităm că aceşti profesori au fost ieri aceşti copii, mâine vor fi iar în astral unde vor rămâne surprinşi cine i-a păcălit şi de această dată.
De când ne încarnăm suntem alimentaţi cu produsele denaturate din care şi prin care se ajunge la o stare de continuă epuizare printr-un consum enorm de energie vitală, pentru a menţine un minimum echilibru care cu timpul cedează în diferite boli, moment când suntem deja maturi. Fondul fiind formal devine imposibilă educaţia şi mai ales curajul pentru experienţa vieţii. Ne este teamă de întuneric, ne este frig când temperatura scade, sau invers, ne este în mod continuu foame şi facem din acest lucru un complex vânând orice prilej de a înghiţi cantităţi apreciabile de substanţă din mediul înconjurător.
Revin la afirmaţia de mai sus, faptul că analizăm aspectele unei instituţii nu trebuie confundat cu critica, dacă am face acest lucru chiar că nu am rezolva absolut nimic, cât am face pe deştepţii, situaţia actuală depăşeşte această metodă. Să nu uităm că aceşti copii vin dintr-o experienţă recentă din care încă mai au remanenţe vii despre o realitate armonioasă în care pacea şi iubirea erau norme fireşti, de altfel până la 7 ani încă mai are legături cu o asemenea realitate. Practic reducem o entitate, de la o realitate abstractă la una aşa-zis concretă, până la congestie…
Educaţia se referă atât la aspectul fizic cât şi la cel psihic şi spiritual. La început, înainte să scriu această carte, credeam că voi scrie mai mult despre profesori, dar după cum rezultă nu este problema lor sau mai bine spus nu atributele vor rezolva cauzalitatea realităţii. Practic profesorii şi elevii una sunt, doar formal sunt altfel iar acest “altfel” merge până la soluţia spectacolului care nu este nicidecum o rezolvare.
După mine a fi profesor este una dintre cele mai impresionante şi, tot aşa, cea mai înaltă calitate a evoluţiei, dar poate fi exact invers, iar extremele se ating.
Trebuie doar să recunoaştem pentru a cunoaşte şi astfel descoperim credinţa la propriu şi nu formal. “Să mă ridic şi să merg”! Unde? Nu are importanţă, însăşi mersul te va duce unde trebuie fiindcă actul recunoaşterii determină ruta din această derută. Este de ajuns să realizezi că se poate şi astfel de posibilităţi devin realiste. Noile generaţii sunt în faţa noastră ca un verdict, le ajutăm sau încercăm să le înşelăm cu propriile înşelăciuni?
Însuşi conceptul de şcoală nu mai trebuie confundat cu o etapă formată din câţiva ani, viaţa şi şcoala se confundă...>>>
COLECTIA 17_ 17 K (STRATEGIA VIETII _ EDUCATIE, INVATAMANT, PROFESORI) _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu