VIATA SI ALIMENTATIA

„...Corpul-fizic acum este armonizat, deja şi planul-fizic este bine determinat, urmează o altă operaţie cosmică: spiritualizarea corpurilor, trezirea lor la realitatea absoluta şi, desigur, acest aspect nu se poate realiza decât cu alte referinţe, cu alte aspecte: în primul rând, nu prin filosofii. Tot aşa nici religiile sau teologia obişnuită nu este în stare de asemenea treziri.

Menţinerea unei minime conştiinţe, mai ales în cazul rasei umane, s-a determinat prin aşa-zisele spirite-grup; de aici numele de familie, de sat, oraş, ţară. Azi, în procesul de spiritualizare, spiritul se individualizează şi, astfel, entitatea se trezeşte - proces numit cea de-a doua naştere - desigur, figurativ. Am ajuns să elucidăm situaţia alimentaţiei şi, mai ales, a denaturării sale, mai ales să surprindem realitatea în dimensiunea sa dinamică şi absolută, doar că trebuie să avem avantajul scurtării stării de anestezie, altfel, asemenea lucruri sunt halucinante şi fără nici un rost. Tot ce pot spune este să confirm spusele deştepţilor, care sunt atât de anesteziaţi încât nu pot trece de soluţiile acceptate prin ştafeta tradiţiei: starea de suferinţă, ce este o reacţie secundară a acestei anestezieri şi mai ales că atâtea academii şi milioanele de bucătari sunt încă pe baricade continuând procesul de anesteziere la propriu. Trebuie, şi scoatem în evidenţă că, ieşirea din anestezie nu este atât de complicată cât de complexă - tot o situaţie holistică, fiindcă, în toate aceste procese cosmice, intervine o logică deosebită care, în orice religie, se poate vedea sub forma triadei. În cazul celei europene este Tatăl - Fiul - Spiritul, elemente cifrate; în realitate, este deosebit de simplu, dar la nivel de anestezie - imposibil de perceput decât prin acceptare, aceasta generând laşitatea şi, de mai departe, fanatismul...

... Ieşirea sau scoaterea din deşert revine acum fiecărei entităţi, nu mai există un trimis al cerului sau al Tatălui; tot aşa, Isus atrăgea atenţia acum două mii de ani, referindu-se la această epocă: "Şi atunci ei vor fi pregătiţi." Aducem cu această ocazie cele mai vii mulţumiri medicului elveţian Ernest Gunter care, de mai bine de 30 de ani, a scris despre asemenea lucruri iniţiind deja o mare parte din populaţia planetei la o asemenea realitate a alimentaţiei naturale. De asemenea, mulţumiri din partea mea, fiindcă m-a salvat de la o viaţă fără de viaţă şi, astfel, am dus mai departe asemenea cercetări ce vor fi duse, tot aşa, de alţi oameni minunaţi ce s-au trezit; în asemenea suite ale vieţii şi cercetării nimeni nu-şi arogă dreptul de paternitate; de altfel, trezirea determină o conştiinţă universală fără solicitarea vreunei glorii...”

VIATA SI ALIMENTATIA  _ COLECTIA 17 _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE
foto: Vio

APA FACE PARTE DIN REGNUL MINERAL...

...„ Apa face parte din regnul mineral, alimentând sau formând regnul vegetal. Legumele, fructele, seminţele, mierea, laptele, sucurile din respetivele legume sau fructe sunt aceeaşi apă, dar mai bine spus apa-organică, este corpul în formare. Tocmai de aceea, în alimentaţia naturală dispare senzaţia de sete, deoarece după cum vedem, se alimentează numai cu apă. În această suită trebuie să recunoaştem Ethericul în manifestare, în planul de iluzie, care nu este cauzal, ci un efect, de aceea spunem că alimentaţia naturală este de efect, nefiind decât o etapă spre descoperirea alimentaţiei cauzale (sub forma respiraţiei). Nici aceasta n-are o cale lungă, fiindcă vom vedea că surprizele descoperirii şi cunoaşterii determină realităţi subtile, pentru a evita utilul care azi generează starea de inutil. Lipsa senzaţiei de sete este rezolvată deja prin prezenţa substanţelor organice. Tocmai de aceea este bine să se înţeleagă procesul alimentar natural, fiindcă în realitate nu este vorba de alimentaţie, ci numai de o naturalizare, o revenire şi astfel recunoaştere...
... Binele şi răul sunt iluzii, dar o iluzie a binelui este mai fericită decât cea a răului. Deschiderea drumului stă numai în puterea fiecăruia, nimeni nu-l poate ajuta şi totuşi ceea ce ne poate convinge sunt numai faptele şi iar faptele pe care nimeni şi nimic nu le poate schimba. Cei care au îndrăznit să recunoască, prin curaj şi responsabilitate privesc surprinşi în urma lor deşertul şi dincolo de el. Egiptul a rămas o umbră, amintiri ce cu greu mai pot fi recunoscute, dar acolo sunt sclavii suferinţei, care se închină idolilor senzorialităţii şi materialismului...
... Cum spuneam în articolul anterior, nimeni nu te poate ajuta, decât prin colaborare, şi altfel spus Tu însuţi realizezi ce trebuie sau ce nu trebuie. Referinţele sunt numai sugestia, numai un punct de sprijin pentru a da vina când nu reuşim o situaţie, un lucru. Atunci când nu depăşim o probă, ar trebui şi suntem datori să recunoştem că nu am realizat-o. Chiar dacă cineva ne-a vrut răul, tot noi l-am ajutat şi acceptat, colaborarea apare superflu...
... Sinceritatea şi simplitatea sunt parametri adevărului şi acesta este Credinţa. Anestezia determină complicitatea cu complicatul pentru menţinerea în aparenţă a unei vieţuiri ce rămâne supravieţuire. Dar să revenim la apele noastre. Ceea ce am vrea să scoatem în evidenţă: orice lucru trebuie verificat, cercetat pentru ca fondul cunoaşterii să-l determine pe cel al conştiinţei”...

COLECTIA 17 _ ALIMENTATIA _ 17 A _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE
Foto: Vio

EDUCAȚIE-ÎNVĂȚĂMÂNT-PROFESORI

<<<... Intrăm într-o altă dimensiune a ciclurilor cosmice, vrem nu vrem; de altfel nu avem nici un contract cu evoluţia, dar acest sistem solar se găseşte deja în perimetrul constelaţiei Aquarius, deci ne putem lua la revedere de la Peştii care ne-au zăpăcit cu cele mai neaşteptate probe. Aici vibraţia cosmică este cu totul alta şi determină astfel de replici, care numai prin Elta-Universitate s-au putut auzi; ele sunt: “vor muri de foame mâncând”, “salariul în România este pentru alimentaţia naturală”, “preţurile vor creşte până oamenii se vor trezi”, iar pentru această carte avem un aforism “profesorii sunt foşti elevi care se răzbună pe şcoală”. De această dată “niciodată nu este prea târziu” este o glumă mult prea realistă fiindcă atrofierea şi sadismul metodelor pedagogice determină frustrări ce domină toată viaţa.
Prin specializare, profesorilor li s-au îngustat în mod drastic posibilităţile, astfel sunt legaţi de mâini şi de picioare şi dacă se mai poate şi legaţi la ochi şi cu urechile înfundate. Monotonia cursurilor, lipsa de umor, lipsa imaginaţiei afectează serios capacitatea de cunoaştere, totul reducându-se la o stereotipie, tipic situaţiilor fără nici un sens şi soluţie - aceste aspecte se pot vedea în timpul recreaţiei în violenţa copiilor… Să nu uităm că aceşti profesori au fost ieri aceşti copii, mâine vor fi iar în astral unde vor rămâne surprinşi cine i-a păcălit şi de această dată.
De când ne încarnăm suntem alimentaţi cu produsele denaturate din care şi prin care se ajunge la o stare de continuă epuizare printr-un consum enorm de energie vitală, pentru a menţine un minimum echilibru care cu timpul cedează în diferite boli, moment când suntem deja maturi. Fondul fiind formal devine imposibilă educaţia şi mai ales curajul pentru experienţa vieţii. Ne este teamă de întuneric, ne este frig când temperatura scade, sau invers, ne este în mod continuu foame şi facem din acest lucru un complex vânând orice prilej de a înghiţi cantităţi apreciabile de substanţă din mediul înconjurător.
Revin la afirmaţia de mai sus, faptul că analizăm aspectele unei instituţii nu trebuie confundat cu critica, dacă am face acest lucru chiar că nu am rezolva absolut nimic, cât am face pe deştepţii, situaţia actuală depăşeşte această metodă. Să nu uităm că aceşti copii vin dintr-o experienţă recentă din care încă mai au remanenţe vii despre o realitate armonioasă în care pacea şi iubirea erau norme fireşti, de altfel până la 7 ani încă mai are legături cu o asemenea realitate. Practic reducem o entitate, de la o realitate abstractă la una aşa-zis concretă, până la congestie…
Educaţia se referă atât la aspectul fizic cât şi la cel psihic şi spiritual. La început, înainte să scriu această carte, credeam că voi scrie mai mult despre profesori, dar după cum rezultă nu este problema lor sau mai bine spus nu atributele vor rezolva cauzalitatea realităţii. Practic profesorii şi elevii una sunt, doar formal sunt altfel iar acest “altfel” merge până la soluţia spectacolului care nu este nicidecum o rezolvare.
După mine a fi profesor este una dintre cele mai impresionante şi, tot aşa, cea mai înaltă calitate a evoluţiei, dar poate fi exact invers, iar extremele se ating.
Trebuie doar să recunoaştem pentru a cunoaşte şi astfel descoperim credinţa la propriu şi nu formal. “Să mă ridic şi să merg”! Unde? Nu are importanţă, însăşi mersul te va duce unde trebuie fiindcă actul recunoaşterii determină ruta din această derută. Este de ajuns să realizezi că se poate şi astfel de posibilităţi devin realiste. Noile generaţii sunt în faţa noastră ca un verdict, le ajutăm sau încercăm să le înşelăm cu propriile înşelăciuni?
Însuşi conceptul de şcoală nu mai trebuie confundat cu o etapă formată din câţiva ani, viaţa şi şcoala se confundă...>>>

COLECTIA 17_ 17 K (STRATEGIA VIETII _ EDUCATIE, INVATAMANT, PROFESORI) _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE

SOCIETATEA DE CONSUM CARE NE CONSUMĂ

Să fie numai un joc de cuvinte? De obicei trebuie să vedem aceste ironii ale unei sorţi ce nu ţine cont de condiţiile evoluţiei. Societatea ca acel aglomerat de spirite încarnate făcând parte dintr-o panoplie ce pare deosebit de bogată în cele mai diverse combinaţii astrologice, de altfel ca un făcut cele mai năstruşnice compoziţii determinate de factorul imposibil de a se repeta o temă. Această aglomerare determină interferenţe ce zguduie din când în când minima armonie a fiinţelor ce trebuie să se orienteze spre un sens sau altul. Sunt posibilităţi pentru toate aceste replici ale dorinţelor şi mai ales ale pasiunilor aduse la exacerbare printr-un mimetism ce deţine rolul principal în replicile de kitch şi suitele cantitative din artă, în ignoranţele reuşite din ştiinţă, în debusolarea din politică, în fanatismul din religie.
...Toate acestea au determinat un maximum de nivelare, prin prezenţa materialismului, spre o societate de consum. Se consumă orice şi mai ales consumabile, formând un circuit ce antrenează valori financiare care practic sunt deviate spre un curent de materii ce nu aduc nici o suită a evoluţiei, ci o stagnare care, apoi, o ia la vale. Ne dăm pe acest derdeluş în toate anotimpurile. Jocul pare interesant prin manevrele comerciale care tot schimbă ambalajul - evoluţia ambalajului în detrimentul conţinutului. Mai puţin ne interesează conţinutul, la care ne adaptăm, şi suntem ca acei sălbatici care pentru câteva oglinjoare puteau oferi fildeş şi pietre preţioase. Suntem exact în aceeaşi situaţie, ca şi cum aceia s-au încarnat acum ca cetăţeni ai Americii şi Franţei... Acest capitol este deja consumat prin natura titlului său, rămân doar eternele comentarii despre o astfel de situaţie.
Dar din alt unghi de vedere societatea de consum nu te poate obliga, nefiind o persoană care să se ţină după tine pentru a te convinge de aspectele bune sau rele ale vieţii. În ultimă instanţă tot individul este cel autoimplicat prin acceptări, mimetism, interese, plăceri senzoriale, printr-un hedonism dus la extrem. La baza tuturor acestora tronează o ignoranţă modernă, dar bine dotată cu suite tradiţionaliste. Poate fi dată o definiţie formală a societăţii dar nu şi a consumului, fiindcă entitatea este cea care produce printr-un sens interior-exterior, pe când realitatea consumului este inversă, dinspre exterior spre interior. În realitate nu există nici un consum fiindcă toate aceste elemente exterioare sunt substanţe ce sunt doar suite ale iluziilor. Afecţiunile sunt determinate nu atât de aceste iluzii, cât de credinţa în şi prin ele.
Câţi dintre noi ne dorim de mii de ani să avem un sens, să nu mai existe teama şi inutilitatea aduse la nivel oficial, să nu ne mai temem de preoţi sau de alte probe ale unei ignoranţe ce prin puterea fizică mai pot oprima sufletul atâtor entităţi divine. Intuim că de aici înainte va fi numai înainte şi depinde de răbdarea fiecăruia pentru ca drumul să fie paşnic şi etern...>>>

17 J _ STRATEGIA VIETII _ COLECTIA 17 _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE

foto: Viocomsa 

POVESTEA PÂINII

"... V-aţi imaginat că toată viaţa noastră se reduce la naveta dintre bucătărie şi wc. Suntem fericiţi şi într-o parte, şi în cealaltă. De altfel, oamenii mănâncă ca să nu moară...

Cei care ştiu ce caută, găsesc mai uşor. A o face din exotism, este o exterminare.

Această scrisoare pare un vis. Realitatea este această somnolenţă, oboseală, stress, ignoranţă, lipsă de credinţă, femeile sunt împotriva bărbaţilor şi invers, tinerii împotriva bătrânilor şi invers, săracii împotriva bogaţilor şi invers… Toate acestea generează o plictiseală cosmică, oamenii caută dar nu ştiu cevor, teamă, repulsie, violenţă, la fel ca şi copiii de afară care se joacă ţipând. Să fie cineva vinovat?! A-i judeca pe alţii, vă dau un sfat, nu este o rezolvare, ci din contră. Fiecare dintre noi avem o parte din vină, de aici rezultă că un om nu poate avea toată vina. Nu-mi doresc ca aceste scrisori să devină mesaje, cu un sens… Îmi doresc să fie simple scrisori de la prieten la prieten, niciodată nu e prea târziu pentru a mişca această căruţă din noroiul materialist, altfel spus o primă etapă, fiindcă suntem derutaţi de asemenea scrisori; în starea de anestezie imaginaţia nu ne ajută, fiindcă teama din noi ne îmboldeşte să dăm dreptate celor răi, şi nu celor buni. 

Ceea ce vreau să scot în evidenţă este un lucru simplu: alimentaţia denaturată duce la o stare numită ANESTEZIE. Mai pe româneşte: ca în orice operaţie chirurgicală, se administrează o substanţă anesteziantă, pentru ca pacientul să nu simtă durerea. În schimb, această alimentaţie denaturată, are o acţiune mult mai complexă....

Ceea ce se întâmplă cu oamenii la ora actuală se poate spune într-un cuvânt: insatisfacţia. Orice ar face, nu duce nicăieri. Şi dacă am şti să facem, ar duce undeva: satisfacţie.

Alimentaţia naturală ne scoate din starea de anesteziaţi. Ne scoatem ochelarii de cal, ne dăm jos din patul lui Procust, şi dealul… sau idealul… În această alimentaţie naturală, senzorialitatea scade, şi creşte conştiinţa. 

Acum cred că sunteţi de acord cu mine cum această educaţie alimentară e doar un mobil al ieşirii din deşert; tot aşa şi pâinea naturală este Calul Troian, ne întoarcem la noi înşine, vom descoperi descoperirea, creaţia, credinţa… "

POVESTEA PAINII _ COLECTIA 17 _ ION DUMITRESCU