LUNĂ NOUĂ ÎN SCORPION – 11 noiembrie 2015, ora 19:47, ora
României – „NEAŞTEPTATUL ESTE DEGETUL LUI DUMNEZEU”
„Toţi avem drepturi nu
toţi avem dreptate.” (ELTA)
Fiecare Lună Nouă aduce pentru noi un timp de iniţiere, Universul trimite
asupra noastră o energie cu o „carte de vizită” de noi motivaţii, noi provocări
, noi activităţi, idei noi, înţelegeri noi, afaceri noi, practici noi, oameni
noi, locuri noi, lucruri noi. Este o carte de vizită astrală cu care putem
accesa acel domeniu de viaţă în care apare semnul Scorpionului în harta natală.
Ascendentul momentului de Lună Nouă este în Rac (gradul
7:36), este un ascendent
cardinal de apă a cărui energie poate naşte condiţii noi de viaţă, o schimbare
importantă, noi iniţiative, relaţia cu familia, cu ţara poate cunoaşte anumite
schimbări. Luna trece destul de repede printr-un semn zodiacal, aşa şi noi vom
trece de la o stare emoţională la alta destul de repede, urmează o perioadă în
care izbucnirile emoţionale devin ceva obişnuit şi este important să cultivăm
stăpânirea de sine, să ne controlăm gândurile deoarece ne vom simţi exact cum
vom gândi, gândind pozitiv vom radia, gândind negativ devenim posomorâţi…
Ascendentul în Rac
determină comportamentul Racului care caută piatra pe care să stea în mijlocul
schimbărilor, în cazul nostru piatra aceasta o vom găsi în mijlocul familiei,
în dorinţa de a-i proteja pe cei dragi dar şi pe noi. Guvernatorul ascendentului
este Luna în Scorpion (gradul 19:01) în conjuncţie cu Soarele în Scorpion gradul 19:01 ce reprezintă momentul maxim al
fazei de Lună Nouă în Scorpion este energia cosmică ce va guverna următoarele
28 de zile, nuanţând ansamblul vieţii noastre atât la nivel de experienţe cât
şi la nivelul interacţiunii cu cei din jurul nostru.
Luna în Scorpion nu
este într-un semn prea favorabil, de fapt acest semn al Scorpionului induce o
energie cu două tăişuri, poate să aducă destule reţineri, rupturi, dar şi
destulă impulsivitate şi luptă pentru putere, violenţă (verbală), nedreptate –
un comportament ce nu ţine cont de nici o lege sau la un nivel superior, putem
deveni mistici, capabili de a pătrunde secretele naturii, de a stăpâni
dorinţele inimii. Luna în Scorpion ştie atât de bine să eticheteze ura,
iubirea, sexul, pasiunea, puterea, manipularea, banii mulţi, tainele
sufletului, misterul, secretul, moartea.
Luna în Scorpion este o combinaţie dintre profunzimea şi adâncimea
oceanului, cu energia unui torente de munte, este o forţă în reînnoirea vieţii
din tot ce este ascuns şi reprimat. Este bine de ştiut că Luna în Scorpion
oferă forţă prin intuiţii şi presimţiri, atitudinile şi gesturile agresive
nefiind altceva decât reacţiile imensei emotivităţi pe care vrem de fapt să o
ascundem. Interiorul „fierbe” iar exteriorul poate fi ca de gheaţă, dar această
combinaţie dă tonul unei aure de mister. Fericirea, furia, tristeţea, extazul,
angoasa, merg mână în mână în această perioadă. Această Lună Nouă în Scorpion
plantează noul unor noi investiţii, bani relaţii profunde, vindecări
miraculoase.
Luna Nouă în Scorpion
activează casa V, este vorba despre iubire, copii, şcoală, tineri, plăceri de
toate felurile, o energie nouă, pură, ne oferă putere creatoare, putere de
adaptarea corpului la schimbările temperaturii, umidităţii, magnetismului, dar
şi energia necesară trecerii peste obstacole. În casa V, Luna Nouă în Scorpion combină verbul „a dori” cu „a voi”
punând un accent deosebit pe propria
persoană, pe originalitatea şi profunzimea ei. Această poziţie activează
unicitatea noastră, exteriorizează natura noastră divină, ne ajută să ne facem
Dharma - datoria noastră spirituală. Scorpionul în casa V aduce inocenţă,
poveşti de dragoste, introspecție, complicaţii sentimentale, distracţii, un
copil, o creaţie personală regală, multe speculaţii la jocuri de noroc…
Lună Nouă în Scorpion
face un aspect benefic cu ghidul Chiron retrograd în Peşti, este o energie ce
poate aduce vindecarea sufletului rănit într-o relaţie de parteneriat ori de
afaceri.
În timpul acestei lunaţii se formează un aspect Yod sau
degetul lui Dumnezeu. Orice
aspect Yod are forma unui triunghi isoscel alungit în care planetele de la bază
sunt în armonie (sextil – 60 de grade) iar vârful triunghiului este focarul
acestui aspect ce arată scopul, calea de urmat. În cazul configuraţiei noastre,
Luna Nouă în Scorpion şi Mercur în Scorpion sunt în sextil cu Jupiter n
Fecioară şi toate aceste planete fac aspecte de inconjuncţie (150 de grade) cu
Uranus retrograd în Berbec. Un Yod pare a fi una dintre configuraţiile cele mai
dificile care poate apărea într-o hartă astrologică, este considerată o
configuraţie karmică sugerând plăţi karmice şi un scop special, predestinat
prin planeta focar ce pune un accent deosebit pe o anumită zonă a vieţii.
Punctele de plecare
către această misiune specială sunt ilustrate de planetele în sextil (cele două
planete de la baza triunghiului isoscel), provocările sunt ilustrate de
aspectele de inconjuncţie, iar misiunea specială, sarcina karmică sau degetul
lui Dumnezeu este dată de planeta focar (vârful triunghiului). Luna Nouă în
Scorpion (începuturi puternic transformatoare) de mână cu Mercur în Scorpion şi
în aspect de sextil cu cu Jupiter în Fecioară fac planuri pentru viitor, este
un aspect bun pentru semnarea unor contracte, pentru preocupări mentale, pentru
înţelegerea unei probleme în ansamblul ei dar şi al fiecărui detaliu ce o
formează. Într-un fel, acest aspect favorizează noile intenţii (Luna Nouă),
comunicarea profundă care atinge sufletul, tinerii (Mercur) care ne permit să creştem,
să credem că viitorul poate fi altfel (Jupiter).
Luna Nouă în Scorpion
în aspect de inconjuncţie cu Uranus retrograd din Berbec provoacă emoţii fără
nici o logică, instabilitate, un comportament rebel dar şi tendinţa de a
acţiona nechibzuit supraestimând orice problemă, ignorând orice sfat, deci
atenţie la problemele imprevizibile ce pot apărea în carieră, viaţa socială,
prietenii, speranţe, funcţii înalte, dar şi în tot ce ţine de străinătate,
cursuri superioare, adevăr, legi divine. Schimbări neaşteptate coboară asupra
noastră parcă de nicăieri, şi totuşi, acest aspect forţează o mutare, schimbări
profunde în conducerea ţării cât și părăsirea unui domiciliu, totul freamătă un
cântec nebunesc de neînţeles.
Jupiter în Fecioară
(planuri bine făcute), în aspect de inconjuncţie cu Uranus retrograd în Berbec
fac să fie destul de dificil să integrăm idealurile noastre în schimbările
imprevizibile care apar. Doar prin ajustări repetate putem să obţinem succesul
fără a compromite speranţele noastre.
Yodul lui Dumnezeu cu
planeta focar - Uranus retrograd în Berbec casa XI – „întâmplarea neprevăzută”
este cheia acestui aspect. Uranus
retrograd (se repetă ceva datorită unor abordări greşite) este adesea
asociată cu revolte şi revoluţii, cutremure, ceva care erupe cu o forţă bruscă
imprevizibilă şi schimbă totul în calea ei. Dar efectele/energia lui Uranus
aduce o gândire originală, depăşirea unor limite tradiţionale, invenţii unice,
propagă umanitarismul. Fie că acţionează într-un mod constructiv sau unul
distructiv, Uranus determină progresul. La nivel personal, Uranus ne vorbeşte
într-un limbaj ce tulbură, agită, şochează, aduce surprize, ideea genială, dar
şi panica inexplicabilă. Când Uranus participă la „corul astral” nu poţi cânta
cum vrei tu, aici planificarea nu ţine pentru că toată lumea este în aceeaşi
barcă.
Nota noastră: (Re_vezi
cazul #Colectiv din Bucureşti, 30 octombrie 2015, ora 22:32, ori recentele
atentate din Paris, Franţa). Indiferent de ceea ce vine nu poate fi controlat.
De pildă, în această vară
(6 august 2015, orele 17, am suportat o „calamitate locală” o furtună urmată
imediat de grindină, timp de cca. 15-20 minute zona Ciceu-Harghita a suportat
„gheaţă cât alunele”!..., un şoc/lovitură care a distrus o bună parte din
recolte…
Concluzionând, lipsa de
disciplină, emoţiile năvalnice pot agrava ori de câte ori o planetă e
retrogradă, energia ei este concentrată, interiorizată aduce o întoarcere la
problemele din trecut. Este o şansă de a reface sau de a reconsidera tot ce
ţine de prieteni, relaţii sociale, relaţia cu străinătatea, cu legile, justiţia
ce au fost abordate greşit producând erori grave care trebuie reparate,
reformulate, reorganizate în următoarea perioadă. Hai să dam deoparte tot ce
este inutil, învechit din viaţa noastră, avem nevoie de această criză, de
frământări, revolte lăuntrice, reorganizare pentru noua direcţie/orientare…
Vorba lui Theodore
Roosvelt:”Să faci tot ce poţi, cu tot ce
ai, acolo unde te afli.”
Sursa: http://adriana-astro.com/
foto: viocomsa