Articol bogat ilustrat, care oferă o versiune a morții Marelui Tartar. De ce marele Imperiu nu a lăsat în urmă mai multe state mai
mici? Și unde a mers populația sa multimilionară? Ce fel de „mică vârstă de gheață” s-a întâmplat acum 200 de ani?
Marele Tartar a dispărut de pe harta politică a lumii în urmă cu aproximativ două sute de ani.
Mai precis, a fost șters de pe acest card (Fig. 1).
A fost șters atât de amănunțit, încât nimeni nici măcar nu a auzit de aproape două sute de ani. Și nu știam. Până când au apărut lucrările Academicianului Fomenko despre Noua Cronologie, care a revenit în circulație științifică o mulțime de dovezi ale existenței acestei stări. Cea mai mare care a existat vreodată pe planeta noastră.
Granițele naturale ale Marii Tartarii, care în Evul Mediu au ocupat întreaga emisferă nordică, au fost țărmurile oceanului (Fig. 2, 3).
Mai mult, trei oceane din cele patru disponibile - Arctic, Pacific și Atlantic - au fost, de fapt, corpurile sale de apă interioară.
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea (conform cronologiei moderne), cedând la influența pernicioasă (insistentă n.b.) a monoteismului (iudaism, creștinism și islam), populația părții europene a Marelui Tartar s-a cufundat în groaza sângeroasă a războaielor religioase și de cucerire, intrigi politice, revolte și revoluții. Și s-a despărțit de Asia. A reușit să reziste atacului rău al noilor religii mondiale și a păstrat puritatea morală și credința strămoșilor săi. Granița dintre Mitropolie și țările vestice, pline de ciumă, se întindea din Arctic în Oceanul Indian. De-a lungul Munților Ural, țărmurile Mării Caspice și vârfurilor Zagros (Fig. 4, 5).)
Ultimul război de frontieră cu Marea Britanie și Muscovy nu a avut succes pentru Marele Tartar. După ce a suferit o serie de înfrângeri grave, a fost nevoită să admită pierderea unor teritorii. În Uralul de Sud, în Caspica de Nord și în Siberia de Sud-Vest, în India Centrală și de Nord-Est și pe coasta de est a Americii de Nord. În prezent, diverse episoade ale acestui război, cu adevărat la nivel mondial în ceea ce privește întinderea și consecințele, sunt cunoscute sub numele de reprimarea revoltei Pugachev și dezvoltarea Siberiei, colonizarea Indiei și războiul pentru independența coloniilor britanice din America (Fig. 6, 7,
.
Având în vedere tendința patologică a istoricilor profesioniști de a falsifica, se poate presupune că nu a fost chiar așa. Dar, chiar și în cazul victoriei coaliției anglo-ruse, până la începutul secolului al XIX-lea, Marele Tartar, în orice caz, a rămas cel mai mare și mai puternic stat din lume.
Să presupunem (ca excepție) că de data aceasta, din anumite motive necunoscute pentru noi, istoriografia oficială descrie evenimentele petrecute în realitate.
Marele Tartar a suferit o înfrângere militară și a suferit pierderi teritoriale. Și ce dacă? Astfel de pierderi nesemnificative nu ar putea duce la moartea unei puteri atât de mari! Chiar dacă înfrângerea a provocat o criză politică internă gravă. Căci nicio criză politică internă nu ar putea duce la prăbușirea Marelui Tartar. Pentru că oamenii care au locuit Asia acum două sute de ani erau uniți și complet omogeni. Și după naționalitate, limbă și religie.
În urmă cu două sute de ani, în Marele Tartar, pe pământul Tarkh și Tara, trăiau doar tătari (Fig. 9). Oameni înalți, cu părul echitabil, de piele albă, cu ochi albastru-flori, verzi, înfocați sau argintii. Slavii-arienilor. Rus. Amabil și plin de bunătate în timp de pace, curajos și fără milă în luptă, drept și milostiv în zile de biruință și statornic în vremuri de adversitate. Pentru că au păstrat puritatea morală și credința strămoșilor lor. Din Urali în Alaska. De la Novaya Zemlya la Tibet.
Pentru a distruge Marele Tartar, a fost mai întâi necesară distrugerea poporului ei. Toate! Până la ultima persoană! Și asta era încă dincolo de puterile mele. Nici Marea Britanie, nici Moscova. Nu coaliția lor. Chiar dacă restul Europei a intrat în această coaliție murdară.
Celebrul comandant Alexander Suvorov, care a luat parte la înfrângerea lui Pugachev și l-a escortat personal la Moscova, ar putea provoca o înfrângere majoră trupelor tătare.
Alexander Vasilyevich Suvorov, Prințul Italiei, contele de Rymnik, contele Sfântului Imperiu Roman, generalissimo al forțelor navale și terestre rusești, Mareșalul de forță al Austriei și Sardiniei, Mare al Regatului Sardan și Prințul Sângelui Regal, cavaler al tuturor ordinelor militare și străine rusești
Și, se pare, a făcut-o. Pentru care i s-a acordat o sabie de aur cu diamante (costul unei astfel de săbii era egal cu suma salariului anual al întregului regiment). Și a primit câteva ordine superioare ale Imperiului Rus (Ordinul Sfântului Andrei cel întâi apelat și Ordinul lui George și Vladimir, clasa întâi). Deși știința istorică oficială este tăcută în acest sens. Ca un pește pe gheață. Mai precis, ascunde istoria războaielor tătare din Muscovy printre războaiele sale cu turcii otomani. Și alți khan-uri din Crimeea.
Rețineți, totuși, că Rusia este în război cu Portul Sublim de secole. Însă nu a putut să o învingă. În ciuda victoriilor glorioase ale lui Rumyantsev-Zadunaisky, Orlov-Chesmensky, Potemkin-Tavrichesky, Suvorov-Rymniksky, Kutuzov-Smolensky, Dibich-Zabalkansky și Paskevich-Erivansky. Cu toate că Imperiul Turc, chiar și în vremea înălțimii sale, era de zece ori mai mic decât Tartarul (Fig. 13).
Turcia a suferit înfrângeri în lupte de multe ori, a pierdut războaie și a pierdut teritoriile, dar nu a dispărut niciodată de pe harta politică a lumii.
Spre deosebire de Marele Tartar. Ceea ce a fost șters nu numai de pe hartă. Tartarul a fost șters de pe fața Pământului. Împreună cu oamenii care au locuit-o …
Acest lucru s-a întâmplat în februarie 1816. Care a fost numit mai târziu „Anul fără vară”. În Statele Unite, acesta este încă numit „optsprezece sute și înghețat până la moarte”, adică „o mie opt sute și înghețat până la moarte”. Și știința oficială are în vedere începutul „Micii Epoca de Gheață”, care a durat trei ani.
În martie, temperaturile din America de Nord au rămas iernate. În aprilie și mai a fost o ploaie nenaturală de ploaie și grindină, un fenomen brusc a distrus cea mai mare parte a culturilor, în iunie două furtuni uriașe au ucis oameni, în iulie și august, râurile au înghețat chiar și în Pennsylvania. Era înghețat în fiecare seară și până la un metru de zăpadă cădea în New York și nord-estul Statelor Unite. Germania a fost afectată de furtuni violente. Multe râuri, inclusiv Rinul, și-au revărsat malurile. Vremea în Elveția a fost îngrozitoare, a nins în fiecare lună. Frigul neobișnuit a dus la o eșec catastrofal al culturilor. În primăvara anului 1817, prețurile cerealelor în Europa au crescut de zece ori, iar foametea a început în rândul populației.
Întunericul a căzut pe lume. În sensul literal al cuvântului. Soarele nu putea să străpungă giulgiul tulbure și nu a încălzit pământul. Lordul Byron scria în 1816: „Soarele strălucitor a ieșit și stelele / Rătăceau fără rost, fără raze / În spațiul etern; pământul înghețat / Alerga orbește în aerul fără lună. / Ora dimineții s-a trezit și a trecut, / Dar nu a adus o zi după el … / Locuințele tuturor celor care aveau locuințe - / Orașele au ars în focuri … / Foame groaznică / A luat oameni … / Și a pierit repede. oameni".
Soluția la răceala de trei ani a fost „găsită” o sută de ani mai târziu. Cercetătorul american W. Humphreys a legat schimbările climatice în 1816-1819. odată cu erupția vulcanului Tambora pe insula Sumbawa. În prezent, această ipoteză este considerată în general acceptată în lumea științifică. Deși nu este clar de ce explozia vulcanului la sud de ecuator a afectat atât de mult climatul emisferei nordice? Fără a avea vreun efect asupra climei Sudului. Erupțiile de aceeași putere (aproximativ opt sute de megatone), care au avut loc în 1883 în Indonezia (Krakatoa), în 1912 în Alaska (Katmai) și în 1991 în Filipine (Pinatubo), au dus la o scădere a temperaturii cu nu mai mult de jumătate de grad. Fără a provoca niciun întuneric de amiază, nici furtuni de zăpadă la mijlocul verii, nici o revărsare masivă de râuri.
Este interesant de menționat că, în timp ce Europa și America înghețau și înfometau, în Rusia, în 1816-1819. nu s-a remarcat nimic neobișnuit. Nici frig, nici foame. „Slavă lui Dumnezeu în cele mai înalte și pace pe pământ și bunăvoință a oamenilor”. Adică, totul este ca de obicei. Atât înghețurile, cât și eșecurile culturilor.
Aceasta este în Rusia! Și chiar și după recenta invazie de douăsprezece limbi și devastarea completă a provinciilor occidentale! După cum se spune, tradiția este proaspătă, dar greu de crezut! Chiar și în anii obișnuiți, iarna în Rusia durează șase luni, trunchiurile copacilor în vârstă se crăpau de îngheț, iar până la primăvară nu poți mătura o mână de făină pe fundul butoiului. Așadar, ideea nu este în obișnuința poporului rus de a face frig și de a se posti, ci în absența unei democrații occidentale putrede. Și prezența cenzurii de încredere.
Între timp, Rusia, cel mai probabil, a fost sursa problemelor climatice atât în Europa cât și în America. Acest lucru este demonstrat indirect de epoca pădurilor moderne din Rusia și Belarus. Care nu are mai mult de două sute de ani. Toate pădurile! Și Siberia, Rusă și Belarusă.
Acest fapt poate fi explicat doar prin faptul că acum două sute de ani toate pădurile rusești au dispărut. În cor. Iar pădurea străveche (ulmul trăiește trei sute de ani, tei - patru sute, pin și larice - cinci sute, molid - șase sute, cedru - o mie, stejar - cincisprezece sute) și cea tânără. Aparent, s-au ars.
Și cele actuale au crescut la locul lor. Pe câmpia centrală a Rusiei, pădurea a fost restaurată la mijlocul secolului al XIX-lea prin plantarea în masă în pătrate verst. Și taiga siberiană s-a ridicat de la sine. Nu era nimeni care să planteze copaci aici. Dar mai multe despre asta mai târziu.
Și acum câteva cuvinte despre așa-numitele lacuri „carstice”. Foarte frecvent în Rusia. Mai ales în apropierea așezărilor. Mai ales în Siberia. Perfect rotund (vezi fig.).
Deseori are un nivel mai ridicat al apei (datorită vasului dens) decât corpurile de apă din jur. Lacurile care au apărut nu numai deasupra carstelor (cavități formate sub acțiunea apei carbonatate în grosimea rocii solubile - gips sau calcar), dar chiar și acolo unde nu existau carsturi. Iar unele dintre ele nu s-au umplut niciodată cu apă...
Numele acestor lacuri sunt Lacul Adovo, Lacul Shaitan, Lacul Diavolului, Lacul Mort etc. - complet lipsit de sens. Din punct de vedere al științei oficiale, desigur. Ceea ce nu a găsit nimic neobișnuit în ele. Spre deosebire de populația locală.
Și mai departe. Ciudat, diametrul acestor lacuri se corelează bine cu diametrul craterelor din exploziile nucleare aeriene. Cu o capacitate de la unu la zece megatone. Dar este așa. Apropo.
Din motive de completare, observăm că, printr-o uimitoare coincidență, în secolul al XIX-lea omenirea a luat cunoștință de cancer. Unde au venit de la știință nu se știe încă. Deși astăzi, niciunul dintre medici nu se mai îndoiește că una dintre principalele cauze ale cancerului este radiațiile radioactive.
În orice caz, la mijlocul secolului XX, focarul incidenței cancerului a fost cauzat tocmai de o creștere a fondului radioactiv. Din cauza testelor nucleare - 2422 nucleare și termonucleare, incl. 525 atmosferică. Dar nu este important.
Într-adevăr, în secolul al XIX-lea, nici Muscovy, nici Marea Britanie, nici arme nucleare sau termonucleare nu au avut încă. În consecință, nici unul, nici celălalt nu le-au putut aplica.
Având în vedere nivelul de filantropie al coloniștilor britanici (Fig.) și satrapele țariste, nu există niciun motiv să ne îndoim de determinarea lor de a folosi bomba atomică (dacă era disponibilă). Chiar și în absența mijloacelor moderne de livrare și detonare.
Dar. Într-un fel sau altul, nici Muscovy, nici Marea Britanie nu aveau încă o bombă atomică. Dar pare să existe un motiv pentru utilizarea sa. Și foarte grea …
Napoleon (Fig.) a intrat la Moscova pe 2 septembrie. După o bătălie cumplită în apropierea satului Borodino, trupele rusești, după ce au respins cu succes toate atacurile francezilor, păstrând rezerve și având la dispoziție poziții excelente și linii din spate puternice, s-au retras brusc. Și nu s-au retras doar, ci au dat inamicului cel mai mare oraș din țară să-l batjocorească. Centrul său istoric. Ceea ce împăratul Alexandru I s-a proclamat public „șeful altor orașe rusești” imediat ce Napoleon a trecut granița. Că nu a greșit direcția loviturii principale, probabil (Fig.).
Figura... Alexandru I Binecuvântător, restaurator de puteri, împărat și Autocrat al întregii Rusii, Moscova, Kiev, Vladimir, Novgorod, Kazan, Țarul Astrakhan, țarul sibian, țarul Tavrichesk Chersonis, Suveranul lui Pskov și Marele Duce de Smolensk, Lituania, Volyn și Volyn și Estlyandsky. Liflyandsky, Kurlyandsky și Semigalsky, Samogitsky, Korelsky, Tversky, Iugorsky, Perm, Vyatsky, Bulgar și altele; Suveran și Marele Duce de Novgorod Nizovsky land, Cernigov. Ryazan, Polotsk. Rostov. Yaroslavl, Beloozersky, Udora, Obdorsky, Kondiysky, Vitebsk, Mstislavsky și toate țările din Nord Domnul și Suveranul Iversk, Kartala, Georgia și Kabardian, Princes Cherkassk și Mountain și alte suverane și proprietar ereditare, Moștenitor norvegian,Ducele de Schleswig-Golstinsky, Stormarnsky, Dietmarsen și Oldenburgsky și Suveranul Eversky ș.a., etc., etc.
Cu o zi înainte de predarea rușinoasă a „șefului tuturor celorlalte orașe”, comandantul șef al tuturor armatelor și milițiilor rusești, Prințul cel mai senin de Smolensk, care a fost promovat în marșurile de câmp general ale Imperiului Rus prin decretul imperial a doua zi și a primit o sută de mii de ruble pentru cheltuieli, a deținut un consiliu militar notoriu în Filyakh. Și a insistat să părăsească Moscova. În ciuda rezistenței acerbe a unora dintre generalii lor. Tânăr si prost. Tăiați toate țipetele și ordonați să vă retrageți. Deși ieri, într-un ordin din 31 august, a jurat să îi ofere adversarului o nouă bătălie decisivă sub zidurile Moscovei
În timpul retragerii de la Moscova, peste treizeci de mii de răniți și o cantitate imensă de arme au fost aruncate (o sută cincizeci și șase de arme și douăzeci și șapte de mii de tunuri, șaptezeci și cinci de mii de puști și patruzeci de mii de sabri, șase sute de bannere și o mie de standarde).
Această decizie a mareșalului de câmp nu a găsit încă o interpretare fără echivoc. Cineva o justifică. Pe baza rezultatului final. Cineva consideră un trădător. Cine s-a vândut la evrei-masoni. În fața francezilor. Sau britanicii. Nu este un vârf. La vârsta lui! Cu tot ce vrei. Inclusiv bani, faimă, comenzi și titluri …
De ce Napoleon, faimos pentru hotărârea sa, s-a așezat pe Dealul Poklonnaya și a așteptat să... nu știe nimeni ce? Nu îndrăznește să intre în Moscova. Deși știam deja că era gol. Și nimeni nu va aranja lupte stradale în ea. În ciuda vechiului obicei rusesc de a lupta pentru fiecare casă. Așa cum a fost în Smolensk. Și multe alte locuri.
Sau poate a mirosit în cele din urmă la o capcană? Poate ceva i-a spus că lideri militari atât de experimentați ca Kutuzov, pe care îi cunoștea bine din războaiele anterioare, pur și simplu nu renunță la centrele istorice ale patriei lor. Acoperit în special de poziții bine fortificate. Susținut de spate puternic. Și, de asemenea, rezerve.
Cu toate acestea, nu era unde să se ducă. Așa că a trebuit să intre în Moscova. Cel puțin pentru a avea ceva de negociat, pentru negocierile de pace. Până în acest moment, Napoleon își pierduse deja avantajul numeric. Iar cel mai important este încrederea în victorie. „Din toate luptele mele, cea mai groaznică este cea pe care am dat-o lângă Moscova. Francezii s-au arătat demni de a câștiga, iar rușii au dobândit dreptul de a fi invincibili …”- a spus el după luptă (Fig.).
Acest nefericit Buonaparte nu avea habar că nimeni nu avea de gând să negocieze cu el. Pentru că nu este nevoie. Căci totul este deja predeterminat. Mene, Tekel, Peres. „Mene - Dumnezeu a numărat împărăția ta și a pus capăt acesteia; Tekel - sunteți cântărit pe cântar și ați găsit foarte ușor; Peres - Împărăția Ta este împărțită și dăruită Medilor și Persanilor”(Daniel 5: 26-28).
Prin urmare, Kutuzov a primit ordinul de a părăsi Moscova. Pentru că armata lui și-a îndeplinit pe deplin sarcina - l-a ademenit pe monstrul corsican într-o capcană. Acum trebuia salvată armata. Înălțimea ei senină a salvat-o. Pentru Memoria eternă. Pentru că tocmai această armată a condus resturile trupelor străine înapoi la graniță (Fig. 33).
Cât despre moscoviți, știau cu toții că Moscova va fi abandonată. Și trebuie să te îndepărtezi pe picioare. Pentru a evita opțiunea Buonaparte. Cine nu va sta la ceremonie. Și va jefui, ucide și viola. Deci, cum se spune, cine nu s-a ascuns …
Cu toate acestea, au rămas doar câțiva. Doar douăzeci de mii de cetățeni.
Mareșalul Armand de Caulaincourt, șeful ecvestru al lui Napoleon, și-a amintit mai târziu: „Orașul fără locuitori a fost cuprins de o tăcere sumbră. În întreaga noastră lungă călătorie, nu am întâlnit un singur rezident local … ".
În aceeași noapte, la Moscova a izbucnit un incendiu (Fig.).
Contele general de brigadă, Philippe de Segur, a scris în memoriile sale: „Doi ofițeri s-au stabilit într-una din clădirile Kremlinului, de unde aveau vedere asupra părților din nordul și estul orașului. Aproape de miezul nopții au fost treziți de o lumină extraordinară și au văzut că flăcările înfășurau palatele: la început a luminat contururile grațioase și nobile ale arhitecturii lor, apoi toate s-au prăbușit … Informațiile aduse de ofițerii care se adunaseră din toate părțile coincideau între ei. În prima noapte, în perioada 14 - 15, o minge de foc a coborât peste palatul prințului Trubetskoy și a dat foc acestei clădiri".
Un foc foarte ciudat. Pentru a-l pune blând.
Lumină extraordinară (!) Mingea de foc. Flacăra care dă jos (!) Palatele. Nu colibe... ci clădiri cu mai multe etaje! Nu se aprind, ci se aprinde. Primul. Și apoi se prăbușește! Despre minge - deloc comentarii. Adică, ghicește. O singura data. Ce este această minge. Și dacă nu ghiciți, urmăriți jurnalul de știri al testelor nucleare (Fig.) …
Centrul orașului a suferit cel mai mult. În ciuda faptului că a fost construit exclusiv cu clădiri din piatră și cărămidă. Nici până la Kremlin nu a mai rămas aproape nimic. Deși era separată de clădirile din jur prin zone largi și șanțuri. Astfel, de exemplu, ca șanțul Alevizov (treizeci și patru de metri lățime și treisprezece metri adâncime). Care mergea de la Turnul Arsenalului la Beklemishevskaya. După incendiu, această groapă uriașă a fost complet acoperită cu resturi și resturi. După care a devenit mai ușor să îl nivelăm decât să îl ștergem.
Apropo, Napoleon, care este acuzat că a dat foc Moscovei și a aruncat Kremlinul, abia a supraviețuit acestui foc.
Contele de Segur spune: „Apoi, după o lungă căutare, ai noștri au găsit un pasaj subteran lângă o grămadă de pietre care ducea spre râul Moscova. Prin acest pasaj îngust, Napoleon cu ofițerii și paznicii săi a reușit să iasă din Kremlin ".
Toți cei care au supraviețuit erau într-o stare de șoc.
De Segur își amintește: „Cei de-ai noștri, care obișnuiau să se plimbe prin oraș, acum, înnegriți de furtuna de foc, orbiți de cenușă, nu au recunoscut zona și, în afară de asta, străzile în sine au dispărut în fum și s-au transformat în grămezi de ruine … Tot ceea ce rămăsese din Moscova era în mare, mai multe case supraviețuitoare împrăștiate printre ruine. Acest colos ucis și ars, ca un cadavru, degaja un miros puternic. Mormane de cenușă și, în unele locuri, ruine de ziduri și fragmente de căpriori, unii au indicat că au fost cândva străzi. La periferie erau bărbați și femei ruși acoperite cu haine arse. Sunt ca niște fantome, rătăcind printre ruine … Din armata franceză, precum și din Moscova, doar o treime a supraviețuit ".
Mai departe. Bolile au urmat focului.
Un locuitor al Moscovei spune: „Cazarma a fost umplută cu soldați bolnavi, lipsiți de orice supraveghere, iar spitalele au fost pline de răniți, murind cu sutele de lipsă de medicamente și chiar de mâncare … străzile și piețele au fost umplute cu trupuri umane și cai morți … soldații care treceau, din compasiune, i-au prins cu exact aceeași compunere cu care ucidem o muscă vara … Întregul oraș a fost transformat într-un cimitir ".
În total, peste optzeci de mii de oameni au murit (pentru referință: în timpul exploziei atomice de la Hiroshima, șaptezeci de mii de oameni au murit, la Nagasaki - șaizeci). Din cele nouă mii o sută cincizeci și opt de clădiri, șase mii cinci sute treizeci și două au fost distruse.
Îți amintește asta de ceva? Din istoria modernă?
Nesurprinzător. La urma urmei, incendiul de la Moscova a avut loc cu o sută cincizeci de ani înainte de Hiroshima! Când nimeni nu auzise nici măcar de arme nucleare tactice sau de boală cu radiații. Și nu știam. Pentru că nu existau încă. Sau ai fost deja informat?
De altfel, nivelul crescut de radiații de fundal din centrul Moscovei formează un loc caracteristic, cu o „torță” care se întinde spre sud (Fig.)
Epicentrul locului este situat exact în locul în care se uitau geamurile celor doi ofițeri menționați în memoriile Contelui de Segur. Ei înșiși, în ochii cărora palatele grațioase și nobile au fost întâi luminate și apoi s-au prăbușit. Prins în epicentru …
Știința istorică oficială încă nu a dat seama cine a dat foc Moscovei.
Francezii credeau că moscoviții înșiși au făcut-o. Și chiar patru sute de „incendiari” au fost împușcați (Fig.). Pentru ca ceilalți să fie descurajați.
Rușii credeau că monstrul corsican este de vină pentru tot. Victimă și vicios. Din pofta naturală de sânge, a distrus un oraș imens și zeci de mii de oameni, inclusiv treizeci de mii de soldați și ofițeri proprii.
Dar este? Nu era nevoie ca francezii să dea foc Moscovei. Iarna este înainte. Și de la Moscova la Paris - șase sute șaizeci și șase de ligi. Adică, foarte departe! Printre altele, Napoleon avea nevoie de Moscova ca un chip de negociere în cadrul viitoarelor negocieri de pace.
Muscovenii nu au avut, de asemenea, nevoie să se ardă. Iarna este înainte. Și trebuie să supraviețuim cumva. Indiferent de ocupație. În plus, la Moscova au rămas treizeci de mii de răniți. Aproape toți au pierit în foc. Împreună cu douăzeci de mii de cetățeni care nu au reușit să părăsească orașul condamnat.
Cât despre împăratul Alexandru I, există îndoieli foarte grave cu privire la nevinovăția sa în această crimă!
La 5 aprilie 1813, împăratul a ajuns să-și ia rămas bun de la Kutuzov, care murise. În spatele ecranelor de lângă patul Preafericitului Prinț se afla oficialul Krupennikov, care era cu el. El a ținut pentru posteritate ultima conversație dintre Kutuzov și Alexandru I:
- Iartă-mă, Mikhail Illarionovici! - a spus Suveranul și Autocratul întregii Rusii.
"Iert, domnule, dar Rusia nu vă va ierta niciodată pentru asta", a răspuns mareșalul de câmp.
De ce împăratul a cerut iertare lui Kutuzov? Poate pentru ordinul său secret secret de a părăsi Moscova? Sau ce s-a întâmplat cu ea după ce a fost abandonată?
Cu puțin timp înainte de invazie, Alexandru I i-a spus ambasadorului austriac: „Cred că la începutul războiului vom fi înfrânți, dar sunt pregătit pentru asta; retrăgându-mă, voi lăsa un deșert în urma mea. " Coșmarul sângeros al catastrofei de la Austerlitz a insuflat pentru totdeauna frică în sufletul împăratului și l-a asigurat pe Buonaparte de invincibilitate. Adică, în imposibilitatea de a învinge monstrul corsican prin mijloace convenționale. Și ar fi putut determina cercetări neobișnuite …
Alexandru I a fost autorul cumplitei capcane pregătite pentru Napoleon la Moscova? Sau a ascultat ordinele cuiva?
Într-un fel sau altul, cel puțin împăratul ar fi trebuit să știe despre ea. Prin urmare, a ordonat să predea capitala lui Napoleon. Aruncând toată responsabilitatea pentru acest lucru pe Kutuzov.
Acesta din urmă, apropo, este destul de înțeles. Dacă propunerea de predare a Moscovei ar fi sunat din buzele țarului, el va avea doar un timp scurt pentru a domni. Chiar și enorma autoritate și faima lui Kutuzov nu prea puteau suporta greutatea acestei decizii. „Domnitorul este slab și nepriceput, / Dandy cu capul chel, dușmanul muncii, / Încălzit accidental de glorie” ar fi pur și simplu zdrobit de această greutate. În sensul literal al cuvântului. Adică, eșarfa unui ofițer. Cum s-a întâmplat cu tatăl său. Acum zece ani.
Deci, cine a organizat, până la urmă, o capcană atât de cumplită pentru Napoleon?
Cui prodest - căutați cine beneficiază - au spus vechii romani. Cine ar beneficia de distrugerea răufăcătorului corsican? Cine a fost cel mai înjurat inamic al uzurpatorului?
Istoricii moderni râd de prostul Buonaparte, care, după bătălia de la Borodino, s-a așezat pe Dealul Poklonnaya și a așteptat ca boierii să-i aducă cheile Moscovei (Fig.).
Și, într-adevăr, este amuzant. Până la urmă, nu există boieri în Imperiul Rus de o sută de ani!
În Rusia, într-adevăr, nu existau boieri sau guvernanți. Și în Marele Tartar?
Vrăjmașul inamicului meu este prietenul meu. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că Napoleon a căutat o alianță cu o putere care luptase recent cu Marea Britanie și Rusia. Așteptând cu ajutorul său să învingă atât pe unul, cât și pe celălalt. Și să-și îndeplinească visul lui prețuit - să-și scoată cea mai fină perlă din coroana britanică. Adică India.
Dacă ar avea loc o alianță militară între Franța și Tartaria, proprietatea Companiei de Est a Indiei ar schimba foarte curând proprietarii.
Primul ministru al Angliei, Earl of Liverpool și-a format cabinetul în iunie 1812. Și a condus aproape cincisprezece ani. În guvernul anterior, a fost ministrul războiului și ministrul coloniilor. Și înainte de asta, a fost ministrul afacerilor interne. El a reușit să rezolve cele mai importante probleme de politică externă ale Angliei - să slăbească cât mai mult Franța și Rusia. Iar distrugerea Marelui Tartar este cea mai teribilă amenințare pentru coloniile indiene.
Robert Banks Jenkinson, conte de Liverpool, prim-ministru al Marii Britanii 1812-1827
Respectarea intereselor britanice în Rusia a fost monitorizată de către trimis, contele Cathcart. Cel care a devenit faimos, remarcabil prin cruzimea și lipsa de sens a bombardamentului de la Copenhaga din septembrie 1807. Când, în doar trei nopți, cincizeci de nave engleze de pe linie au tras paisprezece mii de salve laterale și au pus la pământ o treime din capitala daneză. Înainte de aceasta, Cathcart a reușit să se distingă în războiul cu coloniile britanice din America de Nord, a luptat în Spania și în Flandra și s-a ocupat de manifestații anti-britanice din Irlanda, pentru care a fost promovat la gradul general și cavaler al Ordinului Thistle.
În timpul invaziei lui Napoleon, Lordul Cathcart a fost în ținutul lui Alexandru I, iar în septembrie 1813 (la prima aniversare a incendiului de la Moscova) i-a fost acordată panglica Sfântului Andrei prin cel mai înalt decret.
Mareșalul de câmp Rumyantsev a primit premiul Ordinului Sfântului Andrei Prim-apelat pentru capturarea lui Kolberg în timpul războiului de șapte ani. Prințul Potemkin - pentru victoria din războiul ruso-turc și tratatul de pace Kuchuk-Kainardzhi. Suvorov - pentru apărarea lui Kinburn și pentru Focșani.
Mă întreb ce astfel de fapte ale celui mai înalt ordin al Imperiului Rus a fost trimis trimisul englez?
Aparent, pentru sfaturile date la timp. Despre capcană. Și, de asemenea, pentru organizarea procedurii. Mai exact, pentru mediere în organizarea sa.
Pentru că alte forțe au jucat rolul principal în tragedia de la Moscova …
În afară de Marea Britanie, Napoleon a avut un alt dușman puternic. Mult mai răzbunător și periculos.
Frații Rothschild nu au fost premiați cu ordine rusești. Și nu au fost menționați nicăieri în legătură cu campania lui Napoleon împotriva Moscovei. Însă înfrângerea lui nu s-ar putea face (și nu a făcut-o!), fără participarea lor.
Având în vedere slăbiciunea acestei familii. Și numărul de spioni pe care îl conținea. Și, de asemenea, autoritatea Rothschild în diaspora evreiască și apropierea de cercurile conducătoare ale Europei. Și, de asemenea, celor care au stat în spatele acestor cercuri. Și i-a tras de coarde.
Este posibil ca familia Rothschild să fi avut contact cu vârful piramidei. Adică, cu cei care sunt deasupra și urmăresc ce se întâmplă.
Nimic nou sub soare... Un apel, un discurs. s.b.
Napoleon cu ce a enervat familia Rothschild?
Da, de fapt cu nimic. Cu excepția apelului său la Consiliul de Stat francez din 1806, în legătură cu plângerile legate de uzurparea evreilor: „Ei sunt principalele probleme în lumea modernă … Sunt vulturii umanității … Răul din ei nu provine de la indivizi, ci de la natura indigenă a acestui popor … activități evreiești al națiunii de pe vremea lui Moise, datorită întregii sale predispoziții, consta în uzurpare și extorsiune … Guvernul francez nu poate privi în mod indiferent cum o națiune joasă, degradată, capabilă de tot felul de crime cuprinde ambele provincii frumoase ale vechiului Alsacia în posesia sa exclusivă … Sate întregi au fost jefuite de Evrei, au reintrodus sclavia; acestea sunt adevărate turme de corbi. Răul făcut de evrei nu provine de la indivizi, ci de la întregul neam în ansamblu. Acestea sunt viermi și lăcuste, devastând Franța … Fac tot posibilul să-mi dovedesc disprețul față de această națiune cea mai urâtă din lume. Evreii sunt o națiune capabilă de cele mai oribile crime … Nu puteți schimba învățăturile filozofice ale unui personaj evreiesc, au nevoie de legi speciale excepționale. … Evreii sunt tratați cu dezgust, dar trebuie să recunosc că sunt cu adevărat dezgustători; sunt de asemenea disprețuiți, dar sunt vrednici și de dispreț”.
Înainte de acest apel, Buonaparte nu arătase nimic din caracterul său antisemit. Dimpotrivă! Pentru prima dată, el a întâlnit reprezentanți ai națiunii cele mai persecutate din lume doar în timpul campaniei italiene. Când avea deja douăzeci și opt de ani. Și i-a luat imediat sub protecție. Și de atunci i-a susținut în toate felurile posibile, oriunde s-a dovedit a fi armata sa. Și chiar a promis să refacă Sanhedrinul și statul evreiesc din Palestina. Dar nu a durat mult.
După apelul alsacian, s-a hotărât soarta prezumtivului popa corsican, care își pierduse parfumul după nenumărate victorii în Europa.
Victoriile s-au încheiat brusc. Gloria a coborât. Mai puțin de trei ani mai târziu, imperiul său a fost zguduit de o criză economică severă. Populația era nemulțumită. Încercările au urmat una după alta. Țarul rus, care a jurat iubirea veșnică în Tilsit tocmai de curând, a devenit brusc insolent. Și a refuzat să se căsătorească sora sa cu el. Primul, apoi al doilea. Evident că a intrat într-un scandal. Și totuși a reușit să își atingă obiectivul - Buonaparte a adunat trupe, s-a mutat la Moscova și s-a aventurat într-o capcană pregătită pentru el.
Hasidic tzaddik Yisroel de la Kozenitsa, aflând despre invazia lui Napoleon în Rusia, a răspuns întrebării despre perspectivele campaniei sale: „Napol tipol”. Tradus literal, aceasta înseamnă „inevitabil va cădea”. Este curios că în același timp Israelul menționat mai sus a folosit o piesă pe cuvintele „napol” și „napol”, în concordanță cu numele Napoleon.
Restul a fost o chestiune de tehnică.
În sensul literal al cuvântului …
În timpul invaziei napoleoniene și a campaniei de peste mări, pierderile irecuperabile ale armatei ruse s-au ridicat la aproximativ trei sute de mii de oameni.
În ciuda prezenței unui număr imens de documente de arhivă, memorii și lucrări științifice despre istoria Războiului Patriotic din 1812, nu se cunosc pierderile totale suferite de Rusia în timpul invaziei. Ele pot fi evaluate doar indirect. Pe baza rezultatelor auditurilor efectuate în 1811 și 1816. Declinul populației Rusiei în această perioadă a fost de peste trei milioane de oameni !!! Cu o populație totală de treizeci și șase de milioane. Cu alte cuvinte, aproape zece la sută din populație au murit. Același număr ca in timpul Marelui Război Patriotic.
Cum putem explica un număr atât de mare de oameni care au murit și au murit din cauza bolilor, răcelii și foamei? Monstrul corsican, pentru toată sângerarea sa, nu a atins populația locală. Trupele rusești în retragere, care au amenajat un deșert prăpădit de-a lungul vechiului drum Smolensk, la ordinul lui Alexandru I, „Fericitul, mărețul restaurator al puterilor”, au ars sute de orașe și sate. Dar rezidenții nu au fost împușcați. În orice caz, până la expulzarea completă a lui Napoleon.
Știința istorică oficială expune cumva vag motivele sfârșitului războiului partizan. Spune, au alungat pe dușman și totul s-a încheiat imediat. Cluburile erau folosite pentru aprindere și săbiile pentru pluguri. Cam inutil.
De ce țăranii, care tocmai își apăraseră țara cu arme în mâini (Fig.), s-au predat din nou la mila fiarelor?
Aceasta este în Rusia! Încă nu i-a uitat pe Razin și Pugachev și este întotdeauna gata pentru „ultimul și decisiv”! Adică la „fără sens și fără milă”. Chiar și în cel mai pașnic timp! Așa cum s-a întâmplat de mai multe ori. Atât înainte, cât și după 1812.
Istoricii atribuie pierderile populației civile a Rusiei iernii dure din 1812-1813. Sau poate războiul poporului nu s-a liniștit de la sine? Și zece la sută din populație nu a murit de frig și foame?
„Opt sute și înghețate până la moarte” au pretins zeci de mii de vieți în Europa și America de Nord. În Rusia, factura a mers la milioane!
Însă anul acesta a pretins și mai multe vieți în Tartar …
Academicianul Fomenko, în lucrările sale, a exprimat ipoteza că Marele Tartar a fost învins și împărțit între Rusia și Statele Unite, imediat după înfrângerea „rebeliunii Pugachev”. Presupunând că este așa, apar o serie de întrebări:
De ce, după moartea Marelui Tartar, mai multe state mai mici nu au apărut pe teritoriul său, așa cum se întâmplă de obicei după prăbușirea imperiilor (romane, otomane, austro-ungare, germane, ruse, britanice) sau cu prăbușirea marilor țări (Uniunea Sovietică, Iugoslavia)?
De ce, suferind o înfrângere militară, tătarii mândri și iubitori de libertate s-au supus cuceritorilor cruzi și nu au ridicat cârma războiului poporului, așa cum o fac întotdeauna slavii-arieni în astfel de situații?
De ce dezvoltarea reală a noilor terenuri în Rusia și Statele Unite a început abia jumătate de secol mai târziu?
Și în sfârșit, cel mai important:
De ce spații interminabile de la Urali la Alaska au fost părăsite? Unde s-au dus sutele de milioane de tartari distruși?
În plus, ipoteza lui Fomenko ignoră o serie de fapte importante pe care le-am menționat deja: „Un an fără vară”, păduri vechi de două sute de ani și lacuri „carstice”, precum și un focar de cancer.
Chiar și după o jumătate de secol, dezvoltarea de noi terenuri a fost doar de natură cartografică. Atât în Rusia, cât și în SUA. Pentru că nici SUA, nici Rusia nu aveau pur și simplu resurse pentru a le ocupa. Nici om, uman, nici material.
Nu mai vorbim de amenințarea constantă a tulburărilor populare pe teritoriile ocupate. Dacă în aceste teritorii nu au supraviețuit doar popoarele cu număr mic din nord, dar cel puțin unii slavi-arieni.
Apropo, de ce popoarele din nord au devenit atât de mici în număr? În America de Nord, invadatorii au masacrat fără milă populația locală la vest de Appalachi. Cu toate acestea, Imperiul Rus nu a fost prins în genocid. Cu toate acestea, toate popoarele din nordul Asiei, care au supraviețuit după 1816, sunt de atunci pe cale de dispariție …
Și acum să presupunem că Marele Tartar nu a fost împărțit nici în 1775 și nici mai târziu. A pierdut un alt război și a suferit pierderi teritoriale. Dar a rămas un singur stat. Ca și până acum, cea mai mare din lume. Încă prezintă un mare pericol atât pentru Imperiul Rus, cât și pentru britanici (Romanovii se temeau să nu piardă tronul uzurpat, iar dinastia Hanoveriană tremura pentru coloniile lor indiene).
Și aici himera Revoluției Franceze dă naștere monstrului corsican. Cine visează la un singur lucru - să iasă din Marea Britanie tot ceea ce dobândește prin muncă forțată! Adică, scoate cea mai bună perlă din coroana ei.
în curând Napoleon a fost de acord cu Pavel I cu privire la o campanie comună indiană. Ceea ce se descompune numai din cauza uciderii împăratului rus. Ca urmare a unei conspirații organizate și plătite de Marea Britanie.
Paul I, împărat și autocrat al întregii Rusii, Moscova, Kiev, Vladimir, Novgorod, țarul de Kazan, țarul de Astrakhan, țarul Siberiei, țarul lui Tavrichesky Chersonis, Suveranul lui Pskov și Marele Duce de Smolensk, lituanian, Volyn și Podolsk, prințul Estoniei, Courland și Semigalsky, Samogitsky, Korelsky, Tversky, Iugorsky, Perm, Vyatsky, Bulgară și alții, Suveran și Marele Duce al Novgorod Nizovsky, Chernigov, Ryazan, Polotsky, Rostov, Yaroslavsky, Beloozersky, Udora, Obdorsky, Kondiysky, Kondiysky Țările din Nord Domnul și Suveranul ținuturilor Iveron, Kartalin și Regii Georgieni și Țările Kabardiene, Prinții Cherkasy și Munții și alți Suveran și Posesor ereditar, Moștenitor al Norvegiei, Ducele de Schleswig-Golstinsky, Stormarnsky,Dietmarsen și Oldenburgsky și Suveranul lui Eversky, Mare Maestru al Ordinului St. Ioan de Ierusalim și așa mai departe, și așa mai departe, și așa mai departe.
Dar eșecul nu-l descurajează pe încăpățânatul corsican. Dezamăgit de noul țar rus, Buonaparte este gata să încheie o alianță cu Marele Tartar. Și întreprinde o campanie împotriva Moscovei. După capturarea căreia, se deschide un drum direct către India pentru legiunile sale.
A fost pentru că Marea Armată a lui Napoleon era atât de mare încât a trebuit să învingă nu numai Rusia? Și du-te aproape jumătate din lume!
Este dificil să ne imaginăm un coșmar mai groaznic al nefericitei dinastii Hanovere! O uriașă armată franceză-tătară aflată sub comanda generală a celui mai strălucit comandant din toate timpurile și popoarele, ale căror spate sunt prevăzute cu întregul potențial militar-economic al Marii Tartari și a stăpânirilor sale, liber și chinezesc Tartaria! Și progresul nestingherit spre Oceanul Indian - sprijinul lor diplomatic.
Din acest coșmar, regele George al III-lea a înnebunit?
Cu toate acestea, acesta nu a fost motivul principal pentru cele întâmplate în 1816. Oamenii din Marele Tartar au rezistat atacului vicios al noilor religii mondiale (iudaism, creștinism și islam), au păstrat puritatea morală și credința strămoșilor lor și nu ar permite niciodată „viermilor și lăcustelor” să se angajeze în uzură și extorcare, să jefuiască satele și să introducă sclavia pe țara lor. Într-o țară care a fost cea mai mare din lume …
Până în 1812, devenise din abundență clar că era imposibil să-l învingi pe Buonaparte pe uscat. Împăratul francez, regele Italiei, protectorul Renania și mediator al Confederației Elvețiene a adus întreaga Europă în genunchi (cu excepția Marii Britanii). Cineva anexat Franței, cineva și-a impus rudele ca conducători, cineva forțat să se alăture blocadei continentale.
Cui prodest - căutați cine beneficiază. Cine a câștigat, în final, ca urmare a victoriei asupra lui Napoleon și a distrugerii Marelui Tartar, împreună cu întreaga sa populație?
Marea Britanie, fără îndoială.
Cu toate acestea, pentru a parafraza clasicul, putem spune: „Spun - Marea Britanie, vreau să spun - Rothschilds. Spun - Rothschilds, adică - Marea Britanie! " Pentru că până în 1816 (după faimoasa înșelătorie bursieră a lui Nathan Rothschild, asociată cu bătălia de la Waterloo), familia menționată a intrat în posesia Marii Britanii.
Din acel moment, timp de aproape o sută de ani, Marea Britanie a condus mările. Iar Marea Britanie a fost condusă de Rothschilds. Marele Tartar a fost șters de pe fața pământului. Franța este învinsă. Rusia până la sfârșitul secolului al XIX-lea nu s-a putut recupera după invazia provocată de Alexandru I. Și când s-a recuperat, Rothschild-zii i-au oferit probleme noi, nu mai puțin distructive.
Cât despre Napoleon, după incendiul de la Moscova a trăit încă nouă ani. Și a murit, abia traversând linia de jumătate de secol. În ultimii ani ai vieții sale, sănătatea sa s-a deteriorat foarte mult. Deși nu se plânsese înainte de acel incendiu. Știința oficială nu a stabilit niciodată cauza morții premature a împăratului francezilor. Cineva crede că prizonierii l-au otrăvit cu arsenic. Cineva crede că a murit de cancer. Cineva crede că, din amândouă.
Cu toate acestea, se poate foarte bine ca Napoleon să fi suferit soarta Hibakusha.
După cum am menționat mai sus, șaptezeci de mii de oameni au murit în explozia atomică de la Hiroshima, și șaizeci în Nagasaki. Dar lista victimelor unei grave explozii nucleare nu se termină aici. Numărul total de hibakusha (persoane expuse exploziei) care au murit în următorii cinci ani din cauza îmbolnăvirii prin radiații și a altor efecte pe termen lung ale bombardamentelor atomice s-au ridicat la peste două sute cincizeci de mii de oameni.
Puterea totală a încărcărilor nucleare utilizate în iarna anului 1816 pe teritoriul Marelui Tartar, care a ars toate pădurile rusești și a provocat o „iarnă nucleară” de trei ani în emisfera nordică, a fost estimată de climatologi a aproximativ opt sute de megatone. Cu alte cuvinte, patruzeci de mii de Hiroshima. Unele dintre craterele care au rămas după explozii și transformate în lacuri „carstice” indică utilizarea nu numai a muniției nucleare, ci și a muniției termonucleare. Cu o capacitate de la unu la zece megatone. Dar chiar și în acest caz, numărul menționat de bombe ar fi trebuit să fie suficient pentru a garanta distrugerea tuturor așezărilor din Marele Tartar. Atât orașe mari, cât și schițe mici. Și sate mari și ferme individuale. Și clădiri nobile kremline și mici cetăți de graniță.
De aceea, după moartea Marelui Tartar, mai multe state mai mici nu au apărut pe teritoriul său, așa cum se întâmplă de obicei după prăbușirea imperiilor sau în timpul prăbușirii marilor țări!
De aceea, tătarii nu au ridicat clubul războiului oamenilor, așa cum fac slavii-arieni întotdeauna în caz de înfrângere militară!
De aceea, spațiile nesfârșite din Urali până în Alaska, la mijlocul secolului al XIX-lea, când a început dezvoltarea lor, s-au dovedit practic pustii (Fig. 54)!
Majoritatea copleșitoare a populației Marelui Tartar a ars în focul exploziilor atomice. Aceasta explică absența rămășițelor a milioane de morți. Supraviețuitorii s-au sufocat în fumul incendiilor sau au murit de frig și foame. Și tot din cauza bolilor de radiații și a cancerului. Flacăra de curățare. Pentru finalizarea lui Kroda (plecarea la Rod cu ajutorul unei arderi funerare) este o datorie sacră și o datorie sacră a fiecărui slav-arian în raport cu frații săi morți sau decedați!
În același timp, chiar ultimul dintre supraviețuitori, dându-și seama că nu va fi nimeni care să-l aranjeze pe Krod, ar putea comite o auto-îngropare …
O țară înfloritoare imensă a fost transformată peste noapte în cenușă radioactivă. Și a rămas așa mulți ani. Dar anii au trecut. Taiga a crescut în locul pădurilor arse. Pâlniile s-au transformat în lacuri. Și majoritatea izotopilor radioactivi s-au descompus.
Fundalul radioactiv la epicentrul unei explozii nucleare nu rămâne ridicat mult timp, deoarece izotopii principali se descompun destul de repede. Activitatea Cesium-137 scade la jumătate în treizeci de ani, Strontium-90 - în douăzeci și nouă, Cobalt-60 - în cinci ani, Iod-131 - în opt zile.
De aceea, dezvoltarea spațiilor interminabile de la Urali la Alaska a început abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Când fundalul radioactiv a scăzut în cele din urmă la un nivel sigur. Dar chiar și jumătate de secol mai târziu, coloniștii nu au riscat să se apropie de lacurile rotunde ciudate, din anumite motive necunoscute formate în cele mai convenabile locuri de așezare. Și au dat acestor lacuri nume complet lipsite de sens - Lacul Iadului, Lacul Shaitan, Lacul Diavolului, Lacul Mort etc.
După ce au inițiat utilizarea bombei atomice împotriva lui Napoleon și devenind convinși de eficacitatea extraordinară a acestei arme, inițiatorii utilizării acesteia au putut să-i convingă pe cei care o posedau să o folosească din nou. Împotriva principalului său inamic - Marele stat slav-arian. Pentru că nu exista altă cale de a-l zdrobi …
Așa deci. Să punem laolaltă faptele disparate.
În 1816, a început o „iarnă nucleară” în emisfera nordică, care a durat trei ani. Nu cu mult înainte de aceasta, cel mai mare stat din lume a dispărut de pe fața Pământului, împreună cu întreaga sa populație. În același timp, toate pădurile rusești au ars. Și au fost multe depresiuni rotunde ciudate și lacuri „carstice”. Restabilirea pământurilor pustii a început abia după jumătate de secol. Și orice mențiune despre Marele Tartar și Tătari a fost interzisă.
Dacă aruncăm toate ipotezele imposibile, atunci restul, oricât de mică ar fi probabilitatea sa, este adevărul.
Țările Tarkh și Tara au fost supuse unor bombardamente atomice masive.
Dar în secolul al XIX-lea, nici Rusia, nici Marea Britanie nu aveau arme nucleare încă. Și nu au putut să o aplice. Deci cine l-a aplicat?
Coeptis Annuit - întreprinderile au fost de acord - așa cum ar spune vechii romani (Fig. 55).
La cererea celor care au contact cu partea superioară a piramidei, Marea Putere Slavă-Ariană a fost distrusă de cei care se află deasupra și urmăresc ce se întâmplă …
În ceea ce privește anul 1812, în memoria sa a fost instituită o medalie de argint. La fel pentru toată lumea. Și pentru miliții, și pentru soldați, și pentru generali. La început, au vrut să așeze profilul Suveranului și Autocratului domnesc pe avers, așa cum s-a făcut întotdeauna în astfel de cazuri mai devreme, dar Alexandru I, Fericitul a poruncit să facă o altă imagine (vezi Fig.). Și eliminați cuvintele din psalmul lui David: „Nu pentru noi, nu pentru noi, ci pentru numele tău”
PS. Un cititor sceptic ar putea crede că autorul a conturat în acest articol complotul următorului său roman în genul istoriei alternative. Trebuie să-l dezamăgesc. Istoria alternativă este acum predată în școli și universități. Și difuzat pe zomboyaschik. Și începem să aflăm despre ce se întâmpla cu adevărat în lume.
Alexey Artemyev "Cine a ars Moscova în 1812?"
Alexey Artemiev "Am inteles tristețea ta in vârsta …"
Alexey Artemiev "Am avut un vis … Nu tot ce era în el a fost un vis"
Alexey Artemiev "A avut loc deja o grevă nucleară asupra noastră"
Alexey Kulagin "The Split of Rus"
Klepov A. „Alexandru I și incendiul Moscovei în 1812”
G. V. Nosovskiy, A. T. Fomenko „Pugachev și Suvorov. Secretul istoriei siberiano-americane ".
Editare si corectură: Viocomsa
DESPRE MOARTEA TARTARIEI
Gerald Apostolescu. Fbk.
Căruia îi mulțumesc cu recunoștință.
Copyright (c) 2023 Viocomsa All Rights Rezerved
