MEDICINA STRICATĂ
Nota blogger: Medicina alopat-pasteurizată elimină simptome și nu boli
Evoluția
medicinii în direcţia falsă, de la Louis Pasteur până astăzi şi
Controversa Bechamp vs. Pasteur.
VIRUSURI,
BACTERII ȘI MEDICINA „PASTEURIZATĂ”
Ceea
ce medicina oficială se străduiește să combată de peste 100 de
ani prin toate mijloacele posibile, cât mai agresive cu putinţă,
anume virusurile şi bacteriile „răufăcătoare”, sunt în
realitate germeni vii, care trăiesc în simbioză cu noi, mediul lor
nutriţional. Însă de peste 100 de ani medicina scolastică este
orientată contra vieţii, ceea ce este poate cel mai bine oglindit
în denumirea de antibiotic dată multor medicamente.
De
mult prea mult timp boala a fost considerată o problemă de destin.
Soarta! Unul se îmbolnăveşte, altul nu. În timpurile vechi,
existau demoni şi spirite rele; mai apoi, păcătosul era pedepsit
cu o boală. Sau o societate păcătoasă era pedepsită cu o molimă.
Apoi, închipuindu-ne că am devenit moderni şi deştepţi, am dat
vina pe invadatorul din afară (pe microb, bacterie, virus). Ce nu mă
mai surprinde de mult, şi în acelaşi timp e absolut tipic
animalului superior denumit om, e faptul că întotdeauna altcineva a
fost de vină, el însuşi niciodată.
Începând
cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu dezvoltarea
tehnologică, a apărut şi ideea foarte periculoasă, dar repede
îmbrăţişată de medicină, a doctorului salvator, care te ajută
cu pilulele lui să învingi agresorul extern, demonizatul microb. De
aproape 150 de ani, medicina se ţine cu dinţii de această idee,
devenită deja de prea mult timp o dogmă împovărătoare.
Ce este
boala? Cauza ei se află înăuntrul sau în afara noastră?
Întrebări pe care medicina atotştiutoare nu vrea să şi le pună!
Medicii jură în mod reflex pe Hipocrate, dar i-au uitat învăţătura:
„Boala este în noi şi prin noi provocată”. Medicina se
cramponează să caute un singur vinovat, pentru o anumită, singură
boală, uitând să privească în ansamblu, întregul. Iar atunci
când altcineva o face, acela este un şarlatan. Acum, mă întreb şi
vă întreb: De ce, după aproape 100 de ani, nu există o terapie
vindecătoare a cancerului? Cine e şarlatanul? Logic, cel care
vindecă are dreptate. Iar medicina alopată NU vindecă afecţiunea
numită cancer. Deci?
Un
chimist pe nume Pasteur
Există
oameni care au rămas în istorie. Unii pe drept, alţii pe nedrept.
Unii pentru fapte măreţe, alţii pentru crime monstruoase. Din ce
categorie face parte Pasteur? S-a născut în 1822. A fost un
cercetător celebru. Şi dacă e să ne luăm după cele ce se pot
citi în însemnările lui de laborator, care de-abia prin anii ‘70
au putut fi citite și de altcineva în afara membrilor familiei, a
mai fost și un escroc şi un plagiator la fel de celebru. Prea multă
vreme ne-am iluzionat că a făcut descoperiri epocale. A recomandat
fierberea laptelui pentru a omorî germenii. Astfel, laptele a
devenit inutil florei intestinale. Metoda se numeşte azi
pasteurizare şi, din câte ne spun nutriţioniştii, mă refer la
cei adevărați, este o metodă mai mult păguboasă decât
folositoare. Acum, să fi fost doar chestia cu laptele, şi tot era
bine. Dar medicina s-a luat după un chimist. Aşa că astăzi ne
prescrie numai chimicale. Ca microbiolog și chimist, Pasteur s-a
ocupat mai ales cu bacteriile, cu procesele de fermentare, cu
diferitele boli şi combaterea lor. Concepţia lui era aceea că
bolile sunt provocate de agenţi patogeni proveniţi din afara
corpului. Chestie care ne mai costă şi astăzi foarte mult. De unde
veneau aceşti „duşmani”, Pasteur nu avea habar. Cert era că se
aflau peste tot, în aer, în apă, în… fine. Într-un singur
punct avea dreptate. Presupunea că acești germeni „sunt foarte
vechi”. „Boala este întâmplătoare – susținea el – iar
omul trebuie să se apere contra loviturilor soartei. Contra
agenților patogeni trebuie luptat cu orice mijloace”. O concepție
care se potrivea perfect unei epoci post-napoleoniene, în care
Bismarck ataca și biruia Franța, în care totul se regla cu arma în
mână. Pentru a preveni bolile, Pasteur recomanda „vaccinarea
preventivă”. Vedem şi azi cât de bună e. Și cât de rentabilă
financiar: gripa porcină, gripa aviară… El mergea atât de
departe, încât compara omul cu un butoi de bere sau vin, în care
germenii pătrunși dinafară provocau daune. (Deși comparația cu
butoiul la unii se potrivește de minune). Asta le-a plăcut foarte
tare unor medici, iar unor bancheri chiar și mai tare. Așa că
medicina subvenționată de oameni întreprinzători și-a asumat
misiunea de „a afuma butoiul cu pucioasă”. Omenirea trebuia să
se ferească de bacterii. Faptul că avem în corp de câteva ori mai
multe bacterii decât celule proprii, desigur că Pasteur încă nu știa. Problema e că acum medicii știu asta, și totuși rămân
chimiști depășiți de evenimente. Treptat, boala a devenit o
chestiune politică. Sau mai bine zis o „afacere” politică. Iar
mai nou, a devenit și o armă folosită de militari. Așa că în
cercetare miliardele curg, iar milioanele de animale de experiență
își dau viața pe altarul unor idei cel puțin incerte. Totul în
numele teoriilor lui Pasteur. Dar scopul scuză mijloacele, nu? Iar
dușmanul trebuie exterminat, oriunde ar apărea. Așa că acum avem
mai multe medicamente decât agenți patogeni pe cap de locuitor. Da,
Pasteur a fost nu doar un cercetător, ci și un bun om de afaceri.
Iar industria farmaceutică, grație fricii induse de teoria lui, a
devenit una dintre cele mai rentabile afaceri.
Teoria
germenilor a lui Pasteur nu a fost însă acceptată de toți. Unul
dintre contemporanii lui, Antoine Béchamp, susținea o teorie
diametral opusă. Și, din păcate, total nerentabilă pentru
industria farmaceutică. Béchamp era medic și cercetător, una
dintre mințile cele mai remarcabile ale sfârșitului de secol XIX.
El nu considera germenii ca ceva străin și separat de corpul uman,
ceva dușmănos acestuia, care venea „din afară“, ci pur și
simplu ca pe o premisă a vieții. În acea vreme, știința credea
că viața este legată de celulă. Deoarece aceasta se divide, se
considera că fiecare celulă provenea dintr-o altă celulă. Dar se
ridicau două probleme: de unde a provenit prima celulă, cea care
prin diviziune a dat naștere celorlalte? Și în ce mod s-au format,
dintr-o celulă inițială, diversitatea enormă de plante, insecte și animale, mergând până la om? La aceste întrebări nu exista
încă un răspuns. Cercetările lui Béchamp au arătat drumul de
ieșire din această fundătură. El a respins ideea precum că
celula ar fi cea mai mică unitate vie. Mai degrabă, spunea el,
celula este ea însăși formată din unități vii care „s-au
adunat” împreună. Simbioza celulară a lui Kremer și tot ce știm
astăzi din microbiologie confirmă pe deplin intuiţia lui Béchamp.
Béchamp a denumit „microzimă” unitatea vie care stă la baza
alcătuirii celulei. Ceea ce înseamnă organism de fermentare
microscopic. Conform lui Béchamp, ea ar fi germenul vieții.
Microzimele sunt prezente în toate sectoarele unui corp viu. Ele
livrează substanţe în sânge, sau, aşa cum spunea Béchamp:
organizează materia. Sunt în permanentă mişcare şi formează
„mediul hrănitor“ din care apar diferitele forme de viaţă şi
în care acestea se reîntorc. Fără germeni, nu există viaţă! De
la naştere până la moarte, germenii fac parte din corpul omenesc.
Ei formează celule, se ocupă de aprovizionarea energetică şi
îndepărtează celulele moarte. Germenii construiesc organismul, îl
menţin şi îl descompun după moartea acestuia. Noi forme de viaţă
se nasc şi dispar, dar germenii vii sunt nemuritori. Béchamp a
susţinut în permanenţă faptul că organismul NU este pur, adică
lipsit de germeni, aşa cum afirma chimistul Pasteur. Germenii există
în corp și sunt poliformi (iau forme diferite), nu stau într-un
anumit loc unde pot fi găsiți şi nu se comportă capricios, ci
conform legilor universale ale vieţii. Înmulţirea lor nu se
produce în niciun caz necontrolat, aşa cum susţine încă şi azi
medicina „pasteurizată”. Béchamp denumea teoria lui Pasteur
„monstruoasă“. Acceptarea teoriei lui Pasteur a făcut ca boala
să se transforme în destin şi chiar și astăzi foarte mulţi
oameni o percep astfel. Din păcate, concepţia lui Béchamp nu era
rentabilă. Cu aşa ceva nu se puteau face bani. Aşa ceva nu băga
frica în oasele nimănui. Cu o asemenea abordare, n-ar mai fi fost
nevoie de medicamente, chimioterapii, antibiotice sau antivirale. Aşa
că Béchamp nu-și mai găseşte locul în manualele medicinii
„pasteurizate”.
Lumea
sănătoasă a microbilor
Acolo
unde există viaţă, germenii sunt și ei prezenţi. Numărul lor
este infinit, iar funcţiile lor diferite. Ei se pot transforma, uni
şi din nou despărţi pentru a se întoarce la forma ancestrală.
Virusurile, bacteriile, fungii sunt diferite forme de dezvoltare ale
germenilor. Aceasta este esenţa concepţiei lui Béchamp. Laptele
este un mediu hrănitor, viu. Germenii se transformă în bacterii.
După o oră, sunt deja zeci de mii, iar câteva ore mai târziu,
sute de mii. Aceste bacterii acţionează, prin metabolismul lor,
asupra fermentării laptelui. Or Pasteur susţinea tocmai contrariul.
El spunea că laptele în starea lui naturală este lipsit de
germeni. Conform lui, germenii s-ar afla în afara laptelui, în aer,
de unde ajung în lapte sau în oricare alt aliment. Când laptele se
acreşte, când mustul fermentează sau când marmelada face mucegai,
înseamnă că germenii, bacteriile şi sporii s-au „strecurat“
din aer în aceste produse. Această teorie este susţinută atât de
Pasteur, cât şi de adepţii lui şi din păcate mai este încă
foarte răspândită în rândul oamenilor obişnuiţi. Béchamp nu
împărtăşea această idee. El spunea că fiecare substrat nutritiv
constă din germeni. Aceştia transformă substratul prin faptul că
se hrănesc, deci digeră şi elimină resturile digestiei prin
metabolism. Din permanenta grupare şi re-grupare a germenilor se
formează noi forme de viaţă (comunităţi). Acestea au şi ele, la
rândul lor, propriul metabolism, precum şi proprietatea de a se
înmulţi şi transforma.
Observaţiile
lui Béchamp deschideau noi posibilităţi de înţelegere a
apariţiei formelor superioare de viaţă: Prima fază a evoluţiei
se desfăşoară în zona microscopică, şi deci nu poate fi
observată cu ochiul liber. Din asocierea microbilor rezultă forme
mai mari de viaţă, până când, treptat, devin destul de mari
pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Şi deodată observăm
cu groază că anumite produse se alterează, iar în altele apar
viermi. Acestea constituie produsele unui mediu hrănitor, viu şi
treptele premergătoare insectelor. De îndată ce există condiţiile
propice, apar şi organismele respective. N-aţi observat niciodată
că vara, în fructele care intră în fermentație apar şi
binecunoscutele musculiţe de oțet, Drosophila? Aţi observat
vreodată aceste musculiţe la fructele tratate chimic sau modificate
genetic? Nu, acestea putrezesc pur şi simplu (şi asta într-un mod
anormal) fără a atrage din aer ouăle de musculiţe. În cele din
urmă, Pasteur și-a recunoscut greșeala. Pe patul de moarte, el
rostit o frază celebră, care însă nu s-a dorit a fi auzită de
adepţii avantajelor economice ale teoriei sale: „Microbul nu este
nimic, totul este substratul”, a spus el, referindu-se la mediul
propice.
Ce
este boala?
Pasteur
credea iniţial că viaţa constă din procese „mecanice“. Iar
aceste procese mecanice puteau fi dereglate prin pătrunderea din
afară a germenilor. Astfel definea el boala. Şi astfel o mai
defineşte şi azi medicina pasteurizată. Aceasta desparte germenii
de mediul hrănitor, analizându-le separat. Béchamp şi adepţii
săi interpretau germenii şi mediul hrănitor ca pe un singur şi
unitar proces al vieţii. Fiecare fiinţă este transformarea în
viaţă a unui anumit model şi rezultatul unui anumit teren
hrănitor. Dar natura nu-şi risipeşte forţele. Astfel, pentru a nu
se crea în permanenţă noi forme de viaţă, cele existente au
capacitatea de a se reproduce. Principiul însă rămâne acelaşi:
crearea unei fiinţe vii, sănătatea, precum şi înmulţirea ei
depind de un teren fertil.
Viaţa
este un permanent schimb de substanţe, iar natura, într-un
permanent echilibru. Totul serveşte individului şi fiecare individ
serveşte întregului. Această lege este încălcată permanent de
omul modern printr-un stil de viață și o alimentaţie nesănătoase:
alcool, nicotină, droguri, medicamente chimice, toxine, zahăr, sare
rafinată, conservanţi, coloranţi etc. Toate acestea provoacă un
număr uriaş de boli, care sunt în fapt reacţia corpului în
încercarea de a le elimina din el, de a se curăţa. Toate aceste
otrăvuri afectează mediul hrănitor, deci implicit viaţa. De aici,
boala. În organismele slăbite sau îmbătrânite eliminarea se
încetineşte. Şi astfel, se adună depozite de otrăvuri şi
toxine. Boala se manifestă prin epuizare, constipație, febră,
inflamaţie, durere. Iar medicina pasteurizată sare în ajutor cu
tabletele, pilulele şi injecţiile ei, prin care elimină doar
simptomele, nu şi boala. Dereglările apar tot mai frecvent şi
devin mai complexe. În cele din urmă, pacientul ajunge pe masa de
operaţie, sau poate chiar pe o altă masă. Cinic, dar adevărat.
Este anesteziat, radiat, chimioterapiat, hrănit artificial şi
primeşte sânge străin (ceea ce înseamnă proteine străine, cu
implicita contra-reacţie a sistemului imunitar). Medicul intern,
propriu al corpului va fi redus la tăcere; iar cauzele bolii vor
rămâne în continuare necunoscute.
Oare
când vom înţelege noi, oamenii obişnuiţi, cercul vicios,
infernal, declanşat de medicina alopată în strânsă colaborare cu
industria farmaceutică? În peste 90% din cazuri, medicina
alopat-pasteurizată elimină simptome şi nu boli. Prin aceasta,
medicul şi concernul farmaceutic îşi asigură o clientelă „pe
viaţă“. Un simptom eliminat face din pacient un client permanent.
Deci un plătitor permanent. Toate acestea sunt cunoscute de mult
timp. De ce nu se schimbă nimic? Păi… cui i-ar servi? Să luăm
industria alimentară, de exemplu. Ne otrăveşte cu tot felul de
conservanţi, coloranţi şi adjuvanţi! Dar suntem deja aproape 8
miliarde de suflete, din care aproape un sfert flămânzeşte. Dacă
s-ar schimba normele de nutriție, industria producătoare de
alimente ar da faliment. Alimentele moderne sunt produse în mod
artificial. Fructele, salata, legumele sunt cultivate chimic şi
preparate industrial. Pasteurizăm, sterilizăm, rafinăm, fierbem,
congelăm, stropim, radiem, aromatizăm, vitaminizăm… Toate aceste
forme artificiale nu sunt recunoscute de organism şi, în
consecinţă, nu sunt preluate şi prelucrate, ci depozitate în
corp. Pe undeva, prin ficat, prin celulele grase, prin articulaţii…
Pe vremuri, mâncarea venea pe masă direct din grădină. Astăzi,
vine clonată, sterilizată, chimizată şi frumos împachetată de
la supermarket.
Alimentele
prelucrate industrial sunt moarte. Germenii sunt distruşi sau
deformaţi în aşa măsură, încât devin periculoşi. Laptele se
împute, carnea congelată putrezeşte după decongelare într-un mod
ciudat, margarina stă o lună pe masă şi nu se strică! Și noi le
mâncăm, le mâncăm… până când corpul nostru nu mai poate face
faţă toxinelor. Şi ne transmite semnale disperate de ajutor:
dureri! Ne face atenți că avem o problemă! Și atunci noi ce
facem? Dăm fuga la doctor. Și ce face el? Ne elimină semnalele
date de organism, simptomele. Adică ne înşală! De multe ori chiar
noi suntem cei care vor să fie înşelaţi, să nu ne mai doară, și
chiar asta-i cerem doctorului. În felul acesta, vina nu e în
întregime a lui. Doar că el ştie, sau ar trebui să ştie
adevărul. Şi ar mai trebui să ni-l şi spună. Dar e mai comod şi
mai rentabil să tacă.
Alimentele
„modificate” perturbă echilibrul organismului. Apare un mediu
hrănitor pentru bacterii, virusuri, ciuperci. Ele apar ca urmare a
instaurării unui dezechilibru şi al unui teren propice, bolnav. La
locul unui incendiu sosesc întotdeauna pompierii, ceea ce nu
înseamnă că ei au provocat incendiul. Dar despre toate acestea,
cercetarea medicinii pasteurizate nu vrea să ştie nimic. Microbii
ticăloşi trebuie distruşi, trebuie să luptăm împotriva lor cu
toate armele chimice din dotare! Şi să ne protejăm împotriva lor
prin vaccinuri, care nu fac altceva decât să afecteze mediul
hrănitor şi să stimuleze astfel apariţia microbilor. Un mediu
sănătos şi corect întreținut nu are nevoie de virusuri care să-l
cureţe, la fel cum o casă care nu arde nu are nevoie de pompieri.
Acolo unde o comunitate întreagă trăieşte nesănătos, apar
bolile epidemice. Aceleaşi obiceiuri de viaţă, acelaşi mediu
deficitar, aceleaşi boli. Statisticienii cunosc acest adevăr de
mult. Dar ei nu sunt medici…
Privire
asupra întregului
Germenii
care „ne îmbolnăvesc” sunt prezenţi peste tot, în aer, în
apă, în alimente şi chiar şi în corpul nostru. Cu toate acestea
nu suntem în permanenţă bolnavi. Dacă un copil la şcoală sau un
coleg de birou se îmbolnăveşte, nu se îmbolnăveşte imediat
toată clasa sau tot biroul. Deşi agentul patogen e acolo. La cei
sănătoşi, microbii n-au găsit un mediu hrănitor propice lor. Iar
mediul propice nu l-au creat microbii, ci noi. Microbii doar profită
de el, pentru a se hrăni şi înmulţi. Este legea universală a
vieții! Mediu deficient se află în strânsă legătură cu un
sistem imunitar slăbit. Toxinele, ca și stresul, afectează, lucru
dovedit de mult. Acest fapt le uşurează microbilor viaţa.
Paraziţii apar şi se înmulţesc într-un mediu modificat
artificial. Ei au rolul de a elimina structurile devenite incapabile
de viaţă! Ceea ce medicina pasteurizată denumeşte agent patogen
(dăunător) are o funcţie şi un sens. Natura nu lasă nimic la
voia întâmplării. Sau, cum spunea cineva: „Dumnezeu nu dă cu
zarul”.
În
organismul uman, germenii se pot transforma în agenţi patogeni
ucigaşi. Ei „descompun” organismul din interior spre afară. Îl
desfac în trepte, aşa cum înainte l-au construit tot în trepte,
anume prin ciuperci, bacterii, virusuri. Omenirea se află în pragul
distrugerii prin lumea artificială pe care ea însăşi și-a
construit-o. Iar vindecarea poate veni doar printr-o schimbare de
viziune asupra vieţii! Formele de gândire vechi şi depăşite
trebuie înlăturate. Nu există alternative la legea naturii. Şi în
nici un caz alternative chimice. Viitoarelor generaţii nu le va fi
deloc uşor să corecteze monstruoasele erori ale chimiei totale,
moderne. Natura funcţionează de miliarde de ani cu o exactitate şi
o inteligenţă ce nu pot fi depăşite. Iar omul este doar o parte
componentă a naturii, nicidecum stăpânul ei.
Dr.
P. Maas
Publicat
de 20 ianuarie 2021 de Studio Tricolorul
https://studiotricolorul.wordpress.com/.../virusuri.../
Controversa
Bechamp vs. Pasteur
**********************************
Probabil
că ai auzit de <... > numele unui faimos biolog, microbiolog
şi chimist francez din secolul 19 pe numele Louis Pasteur. Probabil
că ai auzit de numele lui, măcar în trecere.
Însă
la fel de probabil este că nu ai auzit de un alt nume, anume Antoine
Bechamp. Bechamp a fost un prestigios om de ştiinţă francez care a
trăit în aceeaşi perioadă cu Pasteur şi a fost coleg cu el.
Iar
între cei doi a existat o rivalitate academică, dar cu repercusiuni
la nivel practic, în viaţa de fiecare zi a fiecărui om care
trăieşte astăzi.
Pasteur
a „inventat” teoria germenilor, sau microbilor. Deşi nu era o
idee nouă, el şi-a pus numele pe această idee. Conform acestei
teorii boala este produsă de microbii din afara organismului. Prin
urmare, bacteriile, virusurile, ciupercile sunt vinovaţii pentru
îmbolnăvire şi de aceea eforturile medicilor trebuie îndreptate
spre omorârea acestor duşmani.
Bechamp
în urma cercetărilor sale laborioase a venit cu o teorie complet
opusă, anume că boala se datorează organismului uman, „terenului”,
care din cauza alimentaţiei, gândurilor şi emoţiilor, stilului de
viaţă ajunge să iasă din echilibrul său şi în această stare
microbii exteriori , care au un caracter oportunistic (adică profită
de o situaţie favorabilă), se manifestă patogen. Aşadar, cauza
bolii nu este exterioară (microbii), ci interioară, corpul, sau
terenul care devine favorabil şi invită astfel manifestarea
microbilor.
Aceste
două teorii dau naştere la două metode, sau căi, de vindecare.
Teoria lui Pasteur te face să te concentrezi asupra microbilor cu
scopul de a-i omorî, în timp ce teoria lui Bechamp te conduce la
refacerea echilibrului organismului astfel încât acesta să nu mai
fie un teren favorabil pentru microbi.
Teoria
lui Pasteur a fost îmbrăţişată de ştiinţă şi industria
farmaceutică, iar teoria lui Bechamp a fost dată uitării. De aceea
ne aflăm astăzi în această situaţie.
Omenirea
se bazează în mare majoritate astăzi pe teoria lui Pasteur iar
consecinţele se văd O lume bolnavă, o lume stăpânită de frica
microbilor, o lume în care conceptul iluzoriu de „boală”
stăpâneşte.
Pe
patul său de moarte Pasteur a recunoscut că teoria lui era greşită
spunând: „Microbii nu sunt nimic, terenul este totul”. Dar
această recunoaştere nu a mai contat. Industria farmaceutică a
devenit o industrie de trilioane de dolari. Dacă ar fi mers pe
teoria lui Bechamp, industria farmaceutică, cu medicamentele de
sinteză şi vaccinurile ei, nu ar fi existat.
Ori
de câte ori punem la încercare teoria lui Bechamp vedem că aceasta
se confirmă.
Dr.
Robert Morse a dus mai departe înţelegerea acestor pionieri în
ştiinţă descoperind importanţă esenţială a sistemului limfatic
pentru îmbolnăvire şi vindecare şi legătura dintre sistemul
limfatic şi rinichi, că principala cale de eliminare a limfei. Când
organismul, sau terenul, devine acid, din cauza funcţionării
inadecvate a sistemului limfatic, atunci microbii se manifestă în
organism, însă ei sunt utili organismului plin de toxine, de acizi
şi mucus, în sensul că ei ajută la descompunerea acestor deşeuri
care provoacă boala, pregătindu-le să fie eliminate pe căile
normale de eliminare ale organismului.
Căile
de eliminare sunt rinichii, pielea (al treilea rinichi), colonul,
plămânii (căile respiratorii). Dacă aceste căi de eliminare nu
sunt deschise atunci pot apărea probleme care pot pune în pericol
viaţa omului.
De
aceea atunci când vindecăm orice „boală”, inclusiv o infecţie
virală, trebuie să ne concentrăm pe deschiderea acestor căi de
eliminare şi să alcalinizăm organismul folosind alimentele
alcaline, adică în primul rând fructele, şi apoi verdeţurile,
vii, crude.
Când
înţelegi cum funcţionează lucrurile frica dispare, ştii care
este calea de vindecare şi vezi rezultate repede.
Veţi
cunoaşte ADEVĂRUL, şi ADEVĂRUL vă va face liberi,
Florin
Balint
https://www.facebook.com/mcdaveuk/posts/10158694050631343
Leonard
Chesca
28
martie 2021
Citiţi
/ vedeţi şi :
Expunerea
finală a virologiei…
https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/224496696459962
VIRUȘII
NU AU FOST VĂZUȚI NICIODATĂ !
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10225308841416496
NU
EXISTĂ EPIDEMII NATURALE !
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10218367921777843&set=a.10205639456854175
Virușii
sunt ... programe. "Virușii" biologici sunt efectul produs
de boală, nu boala e produsă de "viruși" (februarie
2020) https://www.facebook.com/notes/leonard-chesca/10221680646273885
EXOZOMUL
- SECRETUL PE CARE INDUSTRIA FARMA NU VREA SĂ-L ȘTII !
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10223326557500637
Procesul
virusului
https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/10222661108984840/
Despre
contagiozitate, viruși patogeni și vaccinuri.
https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/10224636913658722
Dr.
Ştefan Lanka - "Vaccinarea, genocid în mileniul trei"
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10213357664764549&id=1486561754
"Nanoroboții"
naturali.
https://m.facebook.com/photo.php?fbid=10212818972337575...
Microbii
nu sunt cauza bolilor, ci dimpotrivă optimizează faza de vindecare.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10207258784376351&set=a.10200816415321151.1073741829.1486561754
”
Câtă
dreptate au specialiștii ? ” (octombrie 2016)
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10210917427440141
https://www.facebook.com/photo?fbid=10210917398519418&set=a.10206599815382538
"
Vaccinarea, una dintre cele mai mari agresiuni față de ființa
umana ! "
(decembrie
2013)
https://www.facebook.com/notes/10202987861845957
EPIDEMIILE
CA ARMĂ
https://www.facebook.com/leonard.chesca/posts/10213708263529299
"
Diagnosticul care ucide "
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202309176159239&set=a.10206599815382538
Copyright (c) 2023 Viocomsa All Rights Rezerved