Un Nou Inceput...
Concluzia că pe 21 decembrie 2012, la ora 13.11, vine sfârşitul lumii e rodul cercetării unor calendare şi legende ale populaţiilor precolumbiene mayaşe, timp de aproximativ 200 de ani. Cercetătorul american John Major Jenkins, care a studiat calendarul maya timp de 25 de ani, şi-a publicat concluziile în volumul “Povestea anului 2012”. Celebrul calendar maya e un sistem de măsurare a timpului conform căruia lumea a început în anul 23613 î.Hr. şi se sfârşeste pe 21 decembrie 2012. Din punct de vedere matematic, e un sistem de numărare a zilelor care foloseşte cinci valori: kin (o zi), uinal (20 de zile), tun (360 de zile), katun (7.200 de zile) şi baktun (144.000 de zile). La fiecare 13 baktuni, adică 5.125,36 de ani, calendarul revine la zero şi reîncepe numărătoarea.
Conform
legendelor cuprinse în cartea Popol Vuh şi a calendarelor cioplite în piatră,
mayaşii credeau că lumea a avut cinci epoci distincte, fiecare cu un soare
propriu, durata unei epoci fiind de 13 baktuni. Conform civilizaţiei mayaşe,
prima epocă a fost cea a Soarelui-Jaguar, populată de giganţi care trăiau în
peşteri. A doua lume a fost cea a Soarelui-Vânt, la sfârşitul careia oamenii au
fost transformaţi în maimuţe pentru a reuşi să supravieţuiască vântului
distrugător, agăţându-se de copaci. A treia lume a fost cea a Soarelui-Ploaie
de Foc, când Pământul a fost distrus de o ploaie cu bulgări de lavă, iar
oamenii, pentru a fi salvaţi, au fost transformaţi în păsări.
Lumea
a patra, cea a Soarelui- Apă, s-a sfârşit printr- un potop ce a cuprins
Pământul, oamenii fiind salvaţi din nou de către zei prin transformarea lor în
peşti. A cincea lume e cea în care trăim azi, a Soarelui- Tonatiuh, care a
început pe 11 august 3114 î.Hr. şi se va sfârşi pe 21 decembrie 2012. Fiecare
lume maya se termină violent, dar e continuată de o alta, deci omenirea nu
dispare, ci trece dintr-o etapă în alta. Problema e că după 21 decembrie 2012
nu mai urmează nimic în calendarul mayaşilor, astfel că mulţi au asociat
această dată cu sfârşitul lumii.
Au inceput ceremoniile pentru Sfarsitul
Calendarului Mayas
Ceremoniile care marcheză sfârşitul unei etape din era maya la sfârşitul
unui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de unii ca fiind o profeţie a
sfârşitului lumii, au început sâmbătă seară, 15 decembrie 2012, în peninsula Yucatan din Mexic.
Debutul acestor festivităţi, ce vor culmina pe data de 21 decembrie, a fost
evidenţiat prin ofrande aduse divinităţii mayaşe a Lunii, Ixchel, într-o
peşteră din apropiere de Merida, capitala statului Yucatan. Începutul noii ere
maya va fi celebrat pe întreg teritoriul mexican şi în alte patru ţări unde
cultura mayaşă a supravieţuit trecerii vremii - Guatemala, Belize, Salvador şi
Honduras.
În timp ce unii se pregătesc să marcheze pe 21 decembrie sfârşitul calendarului mayaş, alţii se aşteaptă la îndeplinirea profeţiei că atunci vom asista la „sfârşitul lumii”, relatează AFP, citată de Agerpres. Unii reprezentanţi ai mişcării New Age sunt convinşi că 21 decembrie este ziua Judecăţii de apoi menţionată în hieroglife, potrivit unor interpretări.
Temerea că vom asista la sfârşitul lumii a fost parţial alimentată şi de unele filme cu viziuni catastrofice, cum ar fi „2012” regizat de germanul Roland Emmerich şi de cărţi precum „Profeţia maya” a scriitorului american de science-fiction, Steve Alten.
Dar experţii în cultura şi civilizaţia mayaşă contestă vehement aceste interpretări. Astfel, Centrul francez pentru cercetare ştiinţifică (CNRS) reaminteşte, într-un documentar publicat recent, că mayaşii nu au emis profeţia că luna aceasta vom vedea apocalipsa. Astfel, '4 ahau 3 kankin', care potrivit unor experţi corespunde datei de 21 decembrie 2012, înseamnă în calendarul mayaş data la care se încheie un mare ciclu, explică Jean-Michel Hoppan, arheolog şi specialist în scrierile mayaşe.
Ce spunea Carl Calleman in 2011
„Sunt o persoana care onoreaza mai mult adevarul decât traditia,” spunea Carl Calleman autorul cartii „Calendarul Mayas si Transformarea Constiintei” publicata de Editura ForYou. Calleman continua:
„Odata cu incheierea celui de-al Noualea val - la data de 28 octombrie 2011, avem deja acces potential la toata indrumarea de care avem nevoie. Aceasta experienta
modificata a timpului pare complet de inteles, in conditiile in care, acum,
cele noua procese de evolutie, directionate de la samanta la maturitate,
s-au incheiat. Pentru aceia care au o relatie constienta cu Arborele Vietii,
noua experienta a timpului va continua sa se aprofundeze si dupa aceasta
schimbare. Dupa cum stim din toata experienta anterioara a energiilor
schimbatoare ale calendarului maias, este intotdeauna nevoie de timp, pentru
ca manifestarile lor exterioare sa devina vizibile.
Dupa cum va asteptati, persista in continuare semne de intrebare, legate de
masurarea efectelor viitoare. Cu toate acestea, mi se pare evident ca, daca
va exista vreo sansa pentru ca aceste 7 miliarde de oameni (din 31 octombrie
2011) sa supravietuiasca pe planeta noastra, este imperativ sa fie gasita o
sursa de de energie care sa fie atat sigura, cat si abundenta. Combustibilii
fosili poarta riscul incalzirii globale, care are vaste repercursiuni
ecologice, in timp ce Japonia a demonstrat recent, enormele riscuri legate
de utilizarea energiei fisiunii nucleare. Daca vor continua cutremurele, cu
aceeasi frecventa si intensitate pe care au avut-o in cel de-al Noualea val,
atunci ne vom afla intr-un permanent pericol de catastrofa nucleara globala.
Din aceste motive, demonstrarea de catre Rossi, a existentei unei surse
controlabile de energie, poarta in sine potentialul unui element foarte
important, care ne poate salva planeta. Ar putea fi privita, poate, si ca un
fruct al procesului transformarii surselor noastre de energie - proces ce a
inceput in prima zi a celui de-al Noualea val, odata cu criza nucleara din
Japonia. Daca este adevarat, s-ar putea ca oamenii sa nu priveasca
intotdeauna in directia corecta, pentru a vedea miracolele care se intampla
in jurul lor si, din aceasta cauza, sa se grabeasca sa renunte la ideea ca
evolutia planetei noastre a fost ghidata de un plan divin.”
(Vezi si articolul lui John Major Jenkins)
Sursa: Jurnalul.ro; Carl Calleman
foto: Viocomsa

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu