Planetele transpersonale
Tot ceea ce este în acest sistem solar, rodul proceselor alchimice de transmutare și sublimare este, în realitate, rodul prezenței și participării energiilor lor la existența ansamblului cosmic general. Aflate la granița lumii Soarelui, între planetele tradiționale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn) și Marele Cosmos vizibil, ele reprezintă, în realitate, Marii Gardieni ai Cerului înstelat, bine ascunși în mituri, basme, legi alchimice și divine. Pot fi studiate separat, deși, în realitate, ele reprezintă o triadă, Marea triadă Divină, pe care o găsim în toate marile religii sau sisteme spirituale, expresie a celor trei aspecte fundamentale ale Creației: naștere, menținere/dezvoltare, resorbție a vieții:
-Eea, Annu, Enlil la mesopotamieni
-Brahma, Vishnu, Shiva la hinduși
-Tatăl, Fiul, Sfântul Duh la creștini.
Marea Triadă Divină, reprezintă, totodată, și atributele fundamentale ale lui Dumnezeu: Voința Divină, Cunoașterea Divină, Acțiunea divină infailibilă.
Planetele transpersonale traduc în viața noastră această întreită prezență divină. Destinul nostru este, întotdeauna, o devenire (transformare – Pluto) permanentă, datorată ieșirii din ignoranță prin accesul la cunoașterea spirituală (adevărul divin – Neptun) ca urmare a acțiunii conștiente de a evolua spiritual (trezirea/aspirația spirituală – Uranus).
Energiile planetelor transpersonale sunt deosebit de înalte și de elevate, aducând în sistemul nostru solar darul divin cu care Dumnezeu a dotat ființa umană, și anume, liberul nostru arbitru, „coborându-l” – ca să spunem așa – la nivel subtil, macrocosmic, la nivel grosier, fizic, după ce el a trecut de zona constelațiilor și a stelelor fixe, și menținându-l la nivelul planetei noastre.
Neptun în Semnul zodiacal Pești
Un eveniment astrologic deosebit de important în sistemul tropical: intrarea lui Neptun în Pești – eveniment foarte rar, cu care nu orice generație umană se poate lăuda, deoarece Neptun are nevoie de aproximativ 166-167 de ani ca să dea roata la Zodiac și să revină la el acasă.
Neptun guvernează fluidul astral care învăluie întregul Univers vizibil și invizibil, energiile subconștientului și esențele noastre creatoare. Imaginația, sensibilitatea, intuiția, capacitatea de a oglindi și de a reflecta, iluzia și transcenderea ei, formele înșelătoare ale aparențelor, aspectul dual al Creației (grosier și subtil), compasiunea și sacrificiul, abnegația și dăruirea necondiționată, conștiința christică și revărsarea Grației lui Dumnezeu constituie înzestrările prin care el aduce în viața noastră nevoia de frumos, idealurile cele mai înalte, bunul-simț (sau „simțul binelui”), pacea universală. În unele tradiții oculte chiar este numit „făcătorul de pace universal”, simbolizând capacitatea ființei umane ca, sub ghidare sau inspirație divină, să negocieze, să armonizeze orice tensiuni, conflicte, adversități. Toate acestea provin din imensul ocean al Minții Divine…
Acest întreg ocean gânditor, în permanență vălurire și mișcare subtilă, lină, de la esențe la aparențe și din nou la esențe, are drept corespondent în lumea fizică apele Pământului și abundența vieții care există în ele. Soarele (căldură și Iubire) și apa au început viața pe planeta noastră; ele reprezintă creșterea și descreșterea energiilor sublime din interiorul fluidului astral, identice proprietăților mereu în schimbare ale mărilor, oceanelor și râurilor pe care energia planetei Neptun le ocrotește, le veghează. Ele sunt, în Realitatea Divină, oceanul adânc al spiritelor noastre. Aromele, parfumurile, uleiurile volatile sunt totdeauna forma sub care el găsește de cuviință să comunice „direct” cu noi, ființele umane efemere.
Neptun modulează locuitorilor Terrei necesitatea unui ideal, compasiunea, capacitatea de a visa și posibilitatea noastră de a transcende dualitatea și iluzia acestei lumi.
Locul pe care îl ocupă în tema noastră natală acest Semn precum și Casa astrologică pe care el o guvernează indică domeniul de viață care va fi cel mai mult impregnat de spiritualitate sau care va duce la decăderea noastră finală, domeniul de viață în care avem cel mai mult nevoie să iubim, să visăm – fie și utopic – la lumi elevate, angelice. În acest domeniu va trebui să manifestăm cel mai mult imaginația creatoare, mentalizarea pozitivă și benefică, punerea boastră în slujba unui ideal superior, folosindu-ne intuiția, credința și iubirea.
Fragment - sinteză după Rodica Purniche – yogaesoteric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu