Faceți căutări pe acest blog

vineri, 22 ianuarie 2016

SOCIETATEA DE CONSUM CARE NE CONSUMĂ

Să fie numai un joc de cuvinte? De obicei trebuie să vedem aceste ironii ale unei sorţi ce nu ţine cont de condiţiile evoluţiei. Societatea ca acel aglomerat de spirite încarnate făcând parte dintr-o panoplie ce pare deosebit de bogată în cele mai diverse combinaţii astrologice, de altfel ca un făcut cele mai năstruşnice compoziţii determinate de factorul imposibil de a se repeta o temă. Această aglomerare determină interferenţe ce zguduie din când în când minima armonie a fiinţelor ce trebuie să se orienteze spre un sens sau altul. Sunt posibilităţi pentru toate aceste replici ale dorinţelor şi mai ales ale pasiunilor aduse la exacerbare printr-un mimetism ce deţine rolul principal în replicile de kitch şi suitele cantitative din artă, în ignoranţele reuşite din ştiinţă, în debusolarea din politică, în fanatismul din religie.
...Toate acestea au determinat un maximum de nivelare, prin prezenţa materialismului, spre o societate de consum. Se consumă orice şi mai ales consumabile, formând un circuit ce antrenează valori financiare care practic sunt deviate spre un curent de materii ce nu aduc nici o suită a evoluţiei, ci o stagnare care, apoi, o ia la vale. Ne dăm pe acest derdeluş în toate anotimpurile. Jocul pare interesant prin manevrele comerciale care tot schimbă ambalajul - evoluţia ambalajului în detrimentul conţinutului. Mai puţin ne interesează conţinutul, la care ne adaptăm, şi suntem ca acei sălbatici care pentru câteva oglinjoare puteau oferi fildeş şi pietre preţioase. Suntem exact în aceeaşi situaţie, ca şi cum aceia s-au încarnat acum ca cetăţeni ai Americii şi Franţei... Acest capitol este deja consumat prin natura titlului său, rămân doar eternele comentarii despre o astfel de situaţie.
Dar din alt unghi de vedere societatea de consum nu te poate obliga, nefiind o persoană care să se ţină după tine pentru a te convinge de aspectele bune sau rele ale vieţii. În ultimă instanţă tot individul este cel autoimplicat prin acceptări, mimetism, interese, plăceri senzoriale, printr-un hedonism dus la extrem. La baza tuturor acestora tronează o ignoranţă modernă, dar bine dotată cu suite tradiţionaliste. Poate fi dată o definiţie formală a societăţii dar nu şi a consumului, fiindcă entitatea este cea care produce printr-un sens interior-exterior, pe când realitatea consumului este inversă, dinspre exterior spre interior. În realitate nu există nici un consum fiindcă toate aceste elemente exterioare sunt substanţe ce sunt doar suite ale iluziilor. Afecţiunile sunt determinate nu atât de aceste iluzii, cât de credinţa în şi prin ele.
Câţi dintre noi ne dorim de mii de ani să avem un sens, să nu mai existe teama şi inutilitatea aduse la nivel oficial, să nu ne mai temem de preoţi sau de alte probe ale unei ignoranţe ce prin puterea fizică mai pot oprima sufletul atâtor entităţi divine. Intuim că de aici înainte va fi numai înainte şi depinde de răbdarea fiecăruia pentru ca drumul să fie paşnic şi etern...>>>

17 J _ STRATEGIA VIETII _ COLECTIA 17 _ ION DUMITRESCU _ ELTA UNIVERSITATE

foto: Viocomsa 

Niciun comentariu: